Universitatea Craiova şi Unirea Urziceni au terminat la egalitate, scor 0-0, rezultat în urmă căruia ialomiţenii au acumulat 47 de puncte şi au urcat provizoriu pe locul doi în clasament.
Universitatea Craiova - Unirea Urziceni 0 - 0
Au marcat: -
Universitatea Craiova: Bornescu - Dănănae, Găman, D. Stoica, Rose - Prepeliţă, Bărboianu (Ologu 80), Şoavă (Gângioveanu 45) - Wobay, M. Costea (Dina 62), F. Costea.
Antrenor: Nicolo Napoli
Unirea Urziceni: Arlauskis - Nicu, Fernandes, Galamaz, Bordeanu - Apostol, Gomez, Pădureţu, T. Bălan (Varga 90+2), Frunză (Brandan 70) - Bilaşco (Dănălache 85).
Antrenor: Dan Petrescu
Cartonaşe galbene: Prepeliţă 75, Dina 79 - Bordeanu 53, Fernandes 90+1
Arbitri: Ionică Serea - Eduard Dumitrescu, Aurel Oniţa
Stadion: "Ion Oblemenco" (Craiova),
Spectatori: 15.000
Nicolo Napoli: "
Am făcut un meci bun, în prima repriză am avut ocazii, dar nu am marcat. În partea a doua, echipa nu şi-a făcut jocul, nu a jucat ca în meciurile trecute. A fost un meci de luptă, cu o echipă combativă, care a venit să nu piardă şi a reuşit. Rezultatul a fost corect. Nu putem spune că am pierdut. Ne-am ceat ocazii. S-a câştigat un punct cu o echipă bună şi avem şanse pentru ce ne-am propus. Dan Petrescu e mereu supărat. Eu sunt mai obiectiv. Am câştigat un punct şi mergem înainte. Ne lipseşte mentalitatea să fim o echipă puternică, trebuie ca jucătorii să dea drumul la minge, să dea la jucători mai liberi. Nu am profitat de ocaziile avute. Fraţii Costea sunt jucătorii Craiovei, la fel ca toţi. Voi i-aţi făcut mari, aţi spus că sunt fenomene. Este echipa Craiova, nu doar fraţii Costea. Accidentarea lui Şoavă ne-a dat peste cap. Am fost nemulţumit de Gângioveanu şi Dina, mă aşteptam să dea mai mult. Toţi trebuie să demonstreze că merită şi să arate dorinţa şi că merită să fie în primul 11".
Adrian Mititelu: "
Am pierdut două puncte astăzi, pentru că trebuie să ţinem cont cum au jucat cele două echipe. Noi am atacat, iar ocaziile lor au venit pe fondul avîntării noastre în atac. La toate echipele, dacă atacanţii nu o bagă în poartă, atunci apar problemele. S-a scris mult despre Florin şi Mihai Costea şi e un lucru prea nou pentru ei, această presiune. Dar sînt încrezător că ei vor repeta în curînd evoluţia din meciul cu CFR Cluj. În plus, Dan Petrescu şi-a învăţat lecţia bine şi a făcut un marcaj strîns la cei doi. Asta e, fraţii Costea nu pot evolua la nivel maxim meci de meci. Nu ne gîndim la titlu, nu am făcut-o deloc în acest sezon. Nu sîntem pregătiţi în acest an. Noi vrem să mergem doar în Europa League".
Dan Petrescu: "
Din păcate pentru noi jucăm dar nu câştigăm. Jucăm cu Rapid excelent şi remizăm, jucăm cu Vaslui şi pierdem. Şi noi şi Craiova am avut ocazii, Costea a avut una sau două, Bălan... În prima repriză jucătorii mei nu au fost aşa de buni şi aşa de agresivi cum am dorit. Mai bună a fost Unirea Urziceni în repriza a doua. Sunt foarte supărat pentru că am pierdut două puncte imense. Bruno cu poarta goală nu ştiu cum a ratat. Din păcate, rezultatele nu sunt pe măsura jocului şi o să plângem. Sunt foarte nemulţumit pentru că meritam victoria. Ăsta a fotbalul, nu tot timpul câştigă cea mai bună echipă. Le pierdem şi trec pe lângă noi punctele şi o să ne pară rău. Noi nu putem să jucăm slab şi să câştigăm. Nu mă interesează să fie amânată etapa pentru că fotbaliştii sunt plătiţi ca să facă sacrificii şi antrenorii la fel. Lipseşte un om de gol, Onofraş nu este sută la sută, Rusescu este accidentat... Cu ei în teren poate am fi reuşit să câştigăm".
Mihai Stoica: "
Este un rezultat echitabil, dar, dacă a fost o echipă care s-a ridicat mai mult deasupra celeilalte, aceea este Unirea Urziceni. Dacă mi se propunea un 0-0 la început, deşi nu mi s-a propus , aş fi fost mulţumit, dar acum consider că am fi meritat mai mult. Am dominat partea a doua. Sărbătorile mă vor găsi parţial mulţumit, pentru că eu consider că meritam mai mult, facem prea multe egaluri".
Jocul a început într-un ritm foarte bun şi ambele formaţii au ratat câte o ocazie de gol în chiar primele minute, prin Florin Costea, respectiv Bilaşco, atacanţ ii celor două formaţii nereuşind să finalizeze două faze bune de atac.
În minutul 17, Bărboianu a avut şansa să deschidă scorul cu un şut de la circa 18 metri, dar şutul său a lovit doar bara porţii lui Arlauskis. Unirea Urziceni a replicat prin acelaşi Bilaşco, care a pătruns bine pe partea stângă, însă a greşit centrarea şi Bornescu a reţinut.
Pădureţu a ratat în minutul 34 o nouă ocazie pentru ialomiţeni, când şutul său din voleu a fost scos în corner de Bornescu. Craiova a avut apoi în interval de doar 4 minute (38 şi 42), două mari şanse de gol, dar de fiecare dată Arlauskis a respins spectaculos şuturile lui Dănănae, respectiv Mihai Costea.
Repriza a doua a început în acelaşi ritm alert, primii care au ratat ocazia de a deschide scorul fiind jucătorii Unirii Urziceni. Sorin Frunză a pătruns foarte bine în careul oltenilor, a driblat un adversar şi a şutat puternic, dar Bornescu a respins. Mingea a ajuns la Pădureţu, dar goalkeeper-ul Universităţii a respins încă o dată în corner.
Înainte de finalul primei reprize Florin Şoavă s-a accidentat şi nu a mai putut continua jocul, astfel încât antrenorul Nicolo Napoli a fost nevoit să îl schimbe cu Gângioveanu.
Iniţial, pentru acest joc fusese delegat arbitrul Teodor Crăciunescu, însă el a fost înlocuit cu Ionică Serea de către Comisia Centrală a Arbitrilor, motivele acestei decizii nefiind făcute publice.
Mijlocaşul echipei Universitatea Craiova, Andrei Prepeliţă, a primit în acest meci un cartonaş galben, şi pentru că este la al patrulea avertisment din acest sezon va lipsi în jocul din etapa următoare cu FC Braşov. Celelalte avertismente au fost primite în partidele cu Gloria Bistriţa (etapa 2), Dinamo (etapa 6) şi Unirea Urziceni (etapa 8).
Până acum cele două formaţii s-au mai întâlnit în Liga I doar de 5 ori, meciuri în care Universitatea Craiova a obţinut două victorii, două partide s-au terminat la egalitate, iar o dată s-au impus ialomiţenii. Pe terenul oltenilor s-au disputat două partide, iar gazdele nu au reuşit să obţină nicio victorie, înregistrând un egal şi o înfrângere.
Arbitrul Ionică Serea a ajuns la meciul cu numărul 105 arbitrat în Liga I, acesta fiind şi primul joc pe care l-a condus între cele două formaţii. Centralul a mai arbitrat Universitatea Craiova de 6 ori, meciuri în care oltenii au înregistrat o victorie, două egaluri şi 3 înfrângeri, Serea având în palmares şi două jocuri ale Unirii Urziceni, ambele terminate la egalitate.
În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova a strâns 42 de puncte şi a rămas pe locul 5, în timp ce Unirea Urziceni, a urcat, provizoriu, pe poziţia secundă în clasament, cu 47 de puncte, la doar două lungimi de liderul Dinamo, care are un meci mai puţin disputat.