Cu şase absenţe importante în echipă, Cetatea Suceava nu părea să aibă vreo şansă la Piatra-Neamţ, pe terenul liderului. Pe gazon însă, lucrurile au stat cu totul altfel.
Profitând şi de letargia din jocul fotbaliştilor pregătiţi de Florin Marin, sucevenii au început să prindă tot mai mult curaj şi în minutul 13 i-au testat, prin Homneac, pentru prima dată reflexele lui Hărăguţă. Câteva zeci de secunde mai târziu, oaspeţii au avut o şansă imensă de a deschide scorul. Romaniuc i-a păcălit pe fundaşii adverşi cu o pasă în adâncime, iar Duman, venit în alergare, a şutat cu sete de la 12 metri, însă doar în plasa laterală. Pe la mijlocul primei reprize, conform obiceiului locului, fotbaliştii nemţeni primesc o lovitură de la 11 metri pentru un presupus henţ al lui Ailenii în suprafaţa de pedeapsă. A fost rândul lui Roheţki să iasă la rampă, parând penaltyul executat de Bădescu. Şi după acest moment controversat Cetatea a continuat să fie echipa mai bună. Sucevenii au continuat să pună probleme în atac, Şuleru şi Romaniuc, finalizând cu şuturi pe spaţiul porţii ultimele acţiuni ofensive ale primei părţi.
Din păcate, fotbaliştii pregătiţi de Ioan Radu nu au mai fost în stare să repete şi în repriza secundă prestaţia încântătoare din primele 45 de minute. Odată cu trecerea timpului au făcut tot mai mulţi paşi înapoi, invitându-i practic pe nemţeni să atace poarta lui Roheţki. Şi astfel, inevitabilul s-a produs în primul minut de prelungiri. Bădescu a executat un corner de pe partea stângă, Viţelaru a recentrat pentru Cebotaru, care a înscris cu capul de la 6 metri, din mijlocul apărătorilor suceveni.
Ceahlăul a evoluat în alcătuirea
Hărăguţă - Burlacu, Forminte, Viţelaru, Barna - Achim, Cebotaru, Miron (74 Sofroni) - Bădescu, Tudosă (83 Catană) - Gafiţa (80 I. Mihai). Antrenor: Florin Marin.
Cetatea a jucat în formula:
Roheţki - Ailenii (75 Streinu), Sevaciuc, Halip - Duman, Romaniuc, Onciu, Homneac, Şuleru - Negru (80 Guriţă), Dumitru (73 Martin). Antrenor: Ioan Radu.