|
Actorul american Brad Pitt a acceptat să facă parte din Comitetul de candidatură al SUA pentru organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2018 sau 2022, informează Reuters. Gazdele turneelor finale din 2018 și 2022 vor fi decise la o reuniune a Comitetului Executiv al FIFA, în luna decembrie.
Atacantul chilian Humberto Suazo va rata aproape sigur meciul cu Honduras, primul al țării sale la Cupa Mondială de fotbal din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie). Suazo, 29 de ani, jucătorul echipei spaniole Zaragoza, are 42 de selecții în prima reprezentativă.
Uruguayenii par a se orienta către o apărare în trei și un "11" similar cu cel folosit săptămâna trecută în meciul amical cu Israel (4-1) pentru prima partidă de la Cupa Mondială de fotbal 2010 cu Franța, programată pe 11 iunie, conform presei locale.
Julio Grondona, președintele Federației argentiniene de fotbal (AFA), a declarat miercuri că are convingerea că echipa țării sale va avea un parcurs frumos la Cupa Mondială din Africa de Sud, dar s-a ferit să dea pronosticuri, informează agenția EFE.
Selecționata de fotbal a Serbiei a terminat la egalitate cu formația Poloniei, 0-0, miercuri seara, la Kufstein (Austria), într-un meci de pregătire pentru Cupa Mondială din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie).
Selecționata Hondurasului, pe care România o va întâlni sâmbătă în meci amical, a terminat la egalitate, 0-0, cu naționala Azerbaidjanului, miercuri seara, la Zell-am-See (Austria), într-un joc de pregătire al latino-americanilor pentru Cupa Mondială de fotbal din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie).
Selecționata Paraguayului a învins formația Greciei cu scorul de 2-0 (2-0), miercuri, la Winterthur (Elveția), într-un meci de pregătire al celor două echipe pentru Cupa Mondială de fotbal din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie).
Cvintupla campioană mondială Brazilia a învins cu scorul de 3-0 (2-0) selecționata statului Zimbabwe, într-un meci de pregătire în vederea Cupei Mondiale de fotbal ediția 2010, disputat miercuri pe Stadionul Național din Harare.
Selecționerul Italiei, Marcello Lippi, a precizat că intenționează să includă încă un jucător în lotul pentru Cupa Mondială de fotbal din Africa de Sud, pe lângă cei 23 reținuți, după accidentarea mijlocașului Mauro Camoranesi, informează agenția EFE.
Ultimul jucător aflat în infirmeria spaniolă, atacantul Fernando Torres, a urmat marți, în stagiul de pregătire din Austria, un program special de antrenament, când mai sunt două săptămâni până la primul meci al Spaniei la Mondialul 2010 cu Elveția, a constatat un ziarist al AFP.
Mijlocașul echipei Real Madrid, Kaka, va purta tricoul cu numărul 10 în naționala Braziliei pe durata turneului final al Cupei Mondiale de fotbal ediția 2010, a anunțat Confederația Braziliană de fotbal (CBF).
Antonio Di Natale va purta tricoul cu numărul 10 în naționala Italiei cu ocazia CM de fotbal din Africa de Sud, după ce, în urmă cu patru ani, în Germania, unde Squadra Azzurra a cucerit titlul mondial, numărul respectiv i-a fost atribuit lui Francesco Totti, absent de la turneul final sud-african.
Selecționerul Sloveniei, Matjak Kek, a anunțat lista celor 23 de jucători pentru Mondialul de fotbal 2010 din Africa de Sud, renunțând la doi mijlocași, între care rapidistul Darijan Matic, și un apărător din preselecționata de 26, informează agenția STA.
Atacantul Giuseppe Rossi (Villareal), mijlocașul Mattia Cassani (Palermo) și atacantul Marco Borriello (AC Milan) nu vor face parte din lotul de 23 de jucători ai Italiei pentru Cupa Mondială de fotbal 2010, anunțat marți seara de selecționerul Marcello Lippi.
Selecționerul echipei de fotbal a Chile, Marcelo Bielsa, a anunțat marți lista definitivă a celor 23 de jucători reținuți în vederea Cupei Mondiale din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie). Selecționata Chile, care participă la prima Cupă Mondială din 1998, va evolua în Grupa H alături de Honduras, Elveția și Spania.
Selecționerul naționalei de fotbal a Uruguayului, Oscar Washington Tabarez, a anunțat lotul de 23 de jucători pentru Cupa Mondială din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie). Pe listă se regăsește și Alvaro Pereira, fostul fotbalist al lui CFR Cluj.
Selecționerul naționalei de fotbal a Portugaliei, Carlos Queiroz, a anunțat marți seara lotul de 23 de jucători pentru Cupa Mondială din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie). Reprezentativa lusitană face parte din Grupa G a Mondialului sud-african, împreună cu Brazilia, Coreea de Nord și Cote d'Ivoire.
Selecționerul naționalei de fotbal a Hondurasului, Reynaldo Rueda, a comunicat lotul de 23 de jucători pentru Cupa Mondială din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie). Din lot nu face parte Carlo Costly (FC Vaslui), care este accidentat.
Selecționerul naționalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a anunțat lotul de 23 de jucători pentru turneul final din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie), unde Nationalmannschaft face parte din Grupa D, alături de Australia, Serbia și Ghana.
ÃŽn cei 80 de ani de existență, la Cupa Mondială la fotbal, o creație, ca atâtea altele, a unui francez, Jules Rimet, fost președinte al FIFA și primul donator al trofeului competiției, au fost înregistrate numeroase recorduri. Iată câteva dintre acestea.
Portarul Gianluigi Buffon, care face parte din lotul selecționatei Italiei pentru CM 2010, se va întâlni cu Nelson Mandela, fostul președinte al Africii de Sud și câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace, în cadrul unui proiect umanitar care se va derula cu ocazia primei Cupei Mondiale organizate pe continentul african.
Selecționerul naționalei de fotbal a Coreei de Sud, Huh Jung-moo, a anunțat marți lista de 23 de jucători pentru Cupa Mondială din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie).
Antrenorul naționalei de fotbal a Paraguayului, Gerardo Martino, a anunțat lista de 23 de jucători pentru Cupa Mondială din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie).
Deși jucătorii săi au obținut o victorie categorică (5-0) în fața Guatemalei, luni, într-un meci de pregătire pentru Cupa Mondială de fotbal 2010, selecționerul Africii de Sud, brazilianul Carlos Alberto Parreira, nu s-a arătat deloc entuziasmat, informează publicația France Football.
Africa de Sud, țara gazdă a Cupei Mondiale de fotbal 2010 (11 iunie - 11 iulie), a anunțat marți lista celor 23 de jucători pentru turneul final. Selecționerul brazilian Carlos Alberto Parreira a stabilit următorul lot:
Mijlocașul Emmanuel Kone, jucătorul campioanei României, CFR Cluj, care a evoluat în acest sezon, sub formă de împrumut, la formația Internațional Curtea de Argeș, a fost reținut în lotul de 23 de jucători ai reprezentativei Cote d'Ivoire pentru Cupa Mondială de fotbal 2010.
Selecționerul Serbiei, Radomir Antic, a comunicat marți numele celor 23 de jucători care vor face deplasarea în Africa de Sud, în vederea participării la Cupa Mondială de fotbal ediția 2010.
Atacantul echipei Steaua București, Pantelis Kapetanos, a fost reținut în lotul definitiv al reprezentativei Greciei pentru turneul final al Cupei Mondiale din Africa de Sud, care se va desfășura în perioada 11 iunie - 11 iulie.
RomanianSoccer începe de marți 1 iunie, în cadrul unui flux special dedicat Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie), prezentarea participărilor echipei României la turneele finale ale competiției.
Ministrul sud-african al Poliției a declarat că rapoartele care vorbeau despre amenințările teroriste în legătură cu Cupa Mondială 2010 de fotbal au fost "fără fundament", cu 2 săptămâni înainte de lovitura de începere a competiției.
Ținând cont de apropierea Cupei Mondiale de fotbal 2010, guvernul german și-a anunțat intenția de a ridica interdicția de poluare fonică după ora 22:00, pentru a permite suporterilor să urmărească meciurile pe ecrane uriașe, în aer liber.
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a luat apărarea selecționatei convocate de Carlos Dunga în vederea participării la Cupa Mondială de fotbal din Africa de Sud, reamintind că, nu de puține ori, Brazilia a avut echipe considerate perfecte, dar care nu au reușit să cucerească titlul mondial.
Fostul mare jucător român Gheorghe Hagi este singurul fotbalist din țara noastră prezent în topul celor mai buni 100 de jucători din istoria Cupei Mondiale de fotbal, realizat de Marca.
Selecționerul suedez al echipei naționale a Nigeriei, Lars Lagerback, a anunțat luni lotul definitiv pentru turneul final al Cupei Mondiale din Africa de Sud, care se va desfășura în perioada 11 iunie - 11 iulie.
Adidas, liderul mondial în fotbal, și Nike, care revendică aceeași poziție de top, își vor disputa din nou supremația pe durata Cupei Mondiale din Africa de Sud, în timp ce challengerul Puma se pregătește să profite de pe urma acestui "conflict".
Principalul obiectiv al echipei Braziliei este să câștige Cupa Mondială de fotbal din Africa de Sud, chiar dacă "Selecao" nu oferă cel mai frumos joc al său, a afirmat duminică atacantul LuÃs Fabiano.
Selecționata Argentinei, în frunte cu antrenorul său Diego Maradona și atacantul-vedetă Lionel Messi, a aterizat în Africa de Sud unde va intra în linie dreaptă cu pregătirea pentru Cupa Mondială de fotbal 2010.
Italia, campioana mondială en titre, nu va putea repeta succesul la Mondialul din Africa de Sud decât grație apărării sale, "baza" echipei, a subliniat fundașul central Giorgio Chiellini, vineri, la Sestrieres, unde Squadra Azzurra se află în stagiu de pregătire.
Portarul reprezentativei Braziliei, Júlio César Soares EspÃndola, nu este deloc mulțumit de mingea care va fi utilizată pe durata Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud, afirmând că aceasta seamănă cu un obiect cumpărat de la "băcănie".
Philipp Lahm, fundașul echipei Bayern Munchen, va purta banderola de căpitan al formației Germaniei la Cupa Mondială de fotbal 2010, după forfait-ul datorat unei accidentări a lui Michael Ballack, a anunțat vineri selecționerul Joachim Loew.
Deși programul foarte încărcat al Formulei 1 nu le va permite piloților să ajungă în Africa de Sud pentru Cupa Mondială de fotbal (11 iunie - 11 iulie), mai mulți protagoniști ai Marelui Circ se gândesc la ce va reuși selecționata țării lor la turneul final.
Reprezentativa de fotbal a Braziliei, care a sosit joi în Africa de Sud, în vederea participării la Cupa Mondială 2010, urmează să dispute două meciuri de pregătire, săptămâna viitoare, în compania selecționatelor din Zimbabwe și Tanzania.
Jucătorii echipei naționale de fotbal a Argentinei au primit "liber" la sex doar în zilele în care nu vor disputa meciuri la Cupa Mondială, cu condiția să aibă partenere stabile și să nu consume alcool.
Legendarii Diego Maradona și Pele au marcat unele dintre cele mai frumoase goluri din istoria Cupei Mondiale, dar și alți jucători, aproape uitați, precum mexicanul Negrete sau sauditul Al-Owairan, de pildă, au încântat generații de iubitori ai fotbalului cu isprăvile lor de excepție.
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), sud-coreeanul Ban Ki-moon, va asista la meciul de deschidere a Cupei Mondiale din Africa de Sud, pentru a sublinia importanța acestui eveniment sportiv pentru "renașterea" continentului african, informează agenția EFE.
Președintele Confederației braziliene de fotbal (CBF), Ricardo Teixeira, a decis ca meciul de deschidere al Cupei Mondiale din 2014 să nu se dispute pe stadionul Morumbi din Sao Paulo, avându-se în vederea construirea unei noi arene, susține presa.
Fundașul internațional olandez Ron Vlaar (Feyenoord Rotterdam) s-a accidentat la antrenamentul echipei Olandei din Austria, devenind incert pentru Cupa Mondială de fotbal 2010.
Brazilienii și portughezii sunt cei mai dispuși să scoată bani din buzunar pentru ca selecționatele lor de fotbal să câștige Cupa Mondială din Africa de Sud, relevă un studiu realizat de banca ING pentru a stabili corelația între Mondialul de Fotbal și economie în 13 țări care vor avea echipe la această competiție.
Kaka, mijlocașul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, a participat la primul său antrenament cu naționala Braziliei, marți după-amiază la Curitiba, în vederea Cupei Mondiale din 2010, ce debutează pe data de 11 iunie.
Spania, campioana europeană en titre, va fi ultima selecționată calificată la Cupa Mondială de fotbal ediția 2010 care va sosi în Africa de Sud, pe 11 iunie, chiar în ziua în care va avea loc meciul de debut al competiției, între reprezentativa țării gazdă și cea Mexicului.
|
|
|
S-au nascut azi
Alejandro Campano
Spania
46 ani
Blaise Yaméogo
Burkina Faso
31 ani
Brian Steen Nielsen
Danemarca
56 ani
Claudiu Bunea
România
43 ani
Danny Webber
Anglia
43 ani
Georgică Petroiu
România
37 ani
HANSA ROSTOCK
Germania
59 ani
Jimmy Nicholl
Irlanda de Nord
68 ani
Jordy Bujis
Olanda
36 ani
Keko
Spania
33 ani
Kent Nielsen
Danemarca
63 ani
Khalid Boulahrouz
Olanda
43 ani
Kuami Agboh
Togo
47 ani
Lomana LuaLua
RD Congo
44 ani
Marcos Alonso
Spania
34 ani
Matthias Schwarz
Germania
37 ani
Pachín
Spania
86 ani
Paul Muntean
România
38 ani
Sergi Barjuán
Spania
53 ani
Ștefan Vlădoiu
România
26 ani
Terry Butcher
Anglia
66 ani
Thomas Kleine
Germania
47 ani
Tom Huddlestone
Anglia
38 ani
Valentin Bărbulescu
România
39 ani
|
|
|