|
Echipa Farul Constanța a disputat, miercuri, pe teren propriu, un meci amical în compania formației din Bulgaria, Cherno more Varna, încheiat la egalitate, scor 4-4, partidă ce s-a desfășurat pe durata a patru reprize a câte 30 de minute.
FC Farul susține astăzi, la Constanța, ultimul amical înaintea plecării în Antalya, la finele căruia antrenorul Ion Marin va definitiva lotul cu care va aborda stagiul de pregătire dintre 7 și 18 februarie, unde își va cristaliza "11"-le de bază pentru returul Ligii 1.
Echipa Farul Constanța a disputat, miercuri, cea de-a doua partidă de verificare de la reluarea pregătirilor, învingând formația din Liga a III-a, CSM Medgidia, cu scorul de 9-3.
Curtea de Arbitraj pentru fotbal a FRF a decis să respingă memoriul depus de clubul Farul Constanța și să-l declare liber de contract pe fotbalistul Marius Nae, aprobând astfel hotărărea luată, în luna decembrie, de Comisia pentru Statulul Jucătorului.
Echipa Farul Constanța a învins, sâmbătă, cu scorul de 7-4 (3-2) formația Delta Tulcea, ocupanta locului patru în seria I a ligii secunde, într-o partidă amicală disputată pe stadionul SNC.
Fotbalistul sloven Jan Pahor, cea mai importantă achiziție făcută de clubul de pe litoral în perioada inter-competițională, a declarat că Farul poate însemna pentru el rampa de lansare către prima reprezentativă a țării sale.
Lotul echipei Farul Constanța s-a reunit, miercuri, pentru a pregăti returul Ligii I, iar antrenorul Ion Marin a avut la dispoziție 32 de jucători, dintre care 11 fotbaliști noi.
După exemplul dat de campioana CFR Cluj, care a făcut performanță bazîndu-se pe jucători străini, FC Farul a încercat să schimbe strategia în vară, cînd a mizat pe transferuri de pe piața externă. ÃŽn aceste condiții, s-a ajuns ca în acest tur de campionat antrenorul Ion Marin să folosească opt "stranieri", majoritatea oameni de bază pentru gruparea de pe litoral. Drept dovadă, străinii din lotul Farul au marcat 9 dintre cele 14 goluri în prima parte a sezonului.
FC Farul Constanta ocupă un loc modest, 14, după încheierea turului Ligii 1 de fotbal.
Cu opt meciuri pe teren propriu în retur, printre care cele cu Dinamo, CFR, Urziceni, Craiova și FC Argeș Pitești, și cu nouă afară, Farul nu trebuie să mai cedeze puncte cu ușurință, cum s-a întâmplat de multe ori în prima parte a Ligii 1.
Oficialii clubului Farul Constanța au avut, sâmbătă, o întrevedere cu lotul condus de Ion Marin, în care au anunțat că nouă jucători ai echipei constănțene au fost puși pe lista de transferări.
Farul Constanța a învins vineri formația CS Otopeni cu scorul de 1-0, într-un meci jucat în etapa a 17-a a Ligii I, în care unicul marcator a fost sârbul Dejan Rusmir.
Ion Marin nu crede că meciul de vineri, de la Constanța, cu echipa ilfoveană, este unul simplu. CS Otopeni a fost înfrântă runda trecută pe teren propriu de Gloria Bistrița și va trage cu dinții să recupereze punctele pierdute.
Utilizat în centrul defensivei, alături de slovenul Rastovac, în ultimele șapte meciuri oficiale ale Farului, Florin Pătrașcu spune că "rechinii" nu îi vor da nicio șansă lui CS Otopeni, vineri, la Constanța.
Absent de cinci meciuri din echipa Farului, puternicul stoper al "rechinilor" suferă pentru situația în care a ajuns echipa, fără victorie de 10 etape, contraperformanță care a adus-o pe poziție retrogradantă.
Antrenorul formației Farul Constanța, Ion Marin, a declarat, vineri, că partida din deplasare cu Gaz metan Mediaș este una de șase puncte, o victorie urmând să salveze întreg turul de campionat al echipei sale.
Farul Constanța a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu Pandurii Târgu-Jiu, în primul meci al etapei a 15-a, și a urcat pe locul 14, primul neretrogradabil.
Antrenorul echipei Farul Constanța, Ion Marin, a declarat joi într-o conferință de presă, că prin revenirea lui Maxim și Chico poate alcătui o formație capabilă să joace în condiții de stres.
Ion Marin, antrenorul principal al Farului, este de părere că, dacă nu avea atâția accidentați, Constanța nu ajungea în situația grea în care se află actualmente:
Dacă, pentru meciul cu FC Argeș Pitești, din deplasare, de duminică, Farul nu-i va putea folosi pe Gerlem, Barbu, Rusmir, Ben Teekloh (accidentați) și Chico (suspendat), revenind în schimb Farmache, "rechinii" riscă să nu-i aibă la dispoziție nici pe puștii Matei și Alibec.
Ion Marin, antrenorul "rechinilor", se întreabă retoric dacă Farul e cea mai dură echipă din Liga 1, după ce, cu FC Brașov, a primit al patrulea cartonaș roșu în 13 etape.
Farul Constanța și FC Brașov au încheiat, sâmbătă, la egalitate, scor 1-1, într-un meci disputat în etapa a 13-a a Ligii I, în care gazdele au jucat din minutul 57 cu un jucător mai puțin, după eliminarea lui Chico.
Ion Marin a anunțat că-l va folosi titular cu FC Brașov pe închizătorul Florentin Cruceru, care l-a impresionat la partida Farului II, de marți, de la Medgidia:
Absent în ultimele două meciuri oficiale ale Farului, atacantul portughez Chico a revenit de ieri la pregătire, dar nu va putea fi apt pentru disputa cu echipa lui Dan Petrescu.
FC Timișoara și-a întrerupt sâmbătă seria de șapte victorii consecutive în campionat după ce a remizat, scor 1-1, în deplasare cu Farul Constanța, într-un meci din etapa a 11-a, însă ar fi devenit lider în clasament dacă nu ar fi fost penalizată cu șase puncte.
Antrenorul Ion Marin a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că Dinamo a scăpat cu "mare șansă" în partida cu Farul Constanța, din etapa a X-a a Ligii I, pierdută de gruparea constănțeană cu scorul de 0-1.
Farul și Oțelul Galați au remizat, sâmbătă, scor 1-1, într-un meci din cadrul etapei a 9-a a Ligii I, disputat în fața a numai 500 de spectatori.
Mijlocașul farist Marius Nae se pregătește, de ieri, cu echipa secundă a "rechinilor", retrogradarea venind după ce jucătorul a avut o atitudine necuviincioasă față de corpul tehnic.
Ion Marin, echipei Farul Constanța, a declarat că formația campioană, CFR Cluj, a obținut o victorie meritată, cu 3-0, duminică seara, în etapa a opta a Ligii I de fotbal.
Comisia de Apel a FRF a respins, marți, apelul înaintat de clubul Farul Constanța, care cerea să câștige la masa verde partida cu Poli Iași, contând pentru etapa a V-a a Ligii I, deoarece nocturna de la stadionul ieșean nu a funcționat.
Formația antrenată de Marius Lăcătuș, Steaua, s-a impus, sâmbătă, pe terenul echipei Farul Constanța, scor 4-1, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii I, în care la roș-albaștrii au debutat Semedo și Ogăraru.
Impresarul FIFA, Andrei Ciobanu l-a avut invitat in editia 52 a emisiunii sale Novanta Minuti de la Brasov, pe fotbalistul brasovean Cosmin Bacila, actualul jucator al echipei Farul Constanta.
Clubul Farul a depus miercuri contestație la FRF privind decizia Comisiei de Disciplină, care a hotărât ca partida dintre Poli Iași și Farul, din etapa a 5-a a Ligii I, să se rejoace, după ce la momentul respectiv jocul fusese anulat din cauza problemelor la instalația de nocturnă.
Farul Constanța a învins, sâmbătă, pe Gloria Bistrița, scor 2-1, într-un meci din etapa a 6-a a Ligii I, printr-un gol marcat de Chico în ultimul minut de joc.
Antrenorul echipei Farul, Ion Marin, a declarat, luni, că centralul Istvan Kovacs a luat decizia corectă în cazul meciului de la Iași și a dat de înțeles că dobrogenii vor face apel la UEFA dacă se va decide rejucarea partidei.
Patronul Farului, Gheorghe Bosânceanu, a declarat că nu este de acord ca formația constănțeană să rejoace partida cu Poli Iași, deoarece arbitrul a decis ca meciul de sâmbătă să nu se dispute, astfel că elevii lui Ion Marin merită cele trei puncte.
Antrenorul Farului, Ion Marin, a declarat, joi, că nu se gândește decât la victorie în partida de sâmbătă cu Poli Iași, chiar dacă formația gazdă are mare nevoie de puncte.
Farul dorește să-l achiziționeze pe mijlocașul stelist Robert Neagoe și, potrivit antrenorului Ion Marin, se află în tratative avansate cu jucătorul pentru aducerea acestuia.
Farul Constanța a câștigat, duminică, scor 1-0, partida cu FC Vaslui din cadrul etapei a patra a Ligii I, și rămâne neînvinsă în fața acestei formații în jocurile din primul eșalon.
Rapid a obținut, sâmbătă, a doua victorie consecutivă din acest campionat, după ce a învins cu scorul de 2-0, în deplasare, echipa Farul Constanța, într-un meci din etapa a 2-a a Ligii I.
Antrenorul echipei Farul Constanța, Ion Marin, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că își dorește o victorie împotriva formației Rapid, sâmbătă, în etapa a II-a a Ligii I, pe teren propriu, un rezultat de egalitate nefiind mulțumitor.
Președintele Comisiei de Fotbal pe plajă din cadrul Federației Române de Fotbal, Viorel Stoica, a declarat, marți seară că a acceptat oferta conducerii echipei Farul Constanța de a prelua funcția de director sportiv.
Farul trage pentru un debut de succes în ediția 2008/2009 a Ligii 1, care începe sâmbătă. Cu obiectivul declarat clasarea în prima jumătate a clasamentului, "rechinii" au nevoie de un rezultat bun la Buzău, care să le și dea încredere pentru meciurile următoare.
Farul a depus la Liga Profesionistă de Fotbal lista cu lotul de jucători și numerele pe care le vor purta pe tricouri în turul de campionat. Șapte dintre "rechini" au ales să-și schimbe numerele de anul trecut, în vreme ce alți doi și-au pus anul nașterii.
Farul Constanța a fost învinsă, sâmbătă, de Prefabricate Modelu, cu scorul de 4-0, în ultimul meci amical pe care gruparea antrenată de Ion Marin l-a susținut înainte de începerea campionatului.
Transferat pe trei ani de la Ceahlăul, mijlocașul sârb Dejan Rusmir este de miercuri seară la Constanța, iar ieri a efectuat prima ședință de pregătire la baza sportivă a Farului. Jucătorul de 28 de ani spune că s-a acomodat cu "rechinii“ și speră să aibă rezultate la Farul.
Farul Constanța a învins, marți, formația belgiană Lokeren, cu scorul de 2-1, în ultimul meci de verificare din cadrul stagiului de pregătire de la Gich (Germania).
Farul i-a administrat, aseară, Fortunei Elten, o nouă înfrângere la un scor astronomic, 17-0, în al cincilea meci amical al constănțenilor în Germania. Ca și în precedenta confruntare, cu Rot Weiss Essen, antrenorul Ion Marin a jucat cu fotbaliști mai puțin folosiți până acum. Pe lista marcatorilor s-a înscris și ultima achiziție, portughezul Hugo Faria.
Farul a terminat la egalitate, scor 1-1(0-0) în compania echipei germane de liga a treia, Rot Weiss Essen, într-un meci amical pe care constănțenii l-au susținut sâmbătă în cadrul cantonamentului din Germania.
Aflată într-un stagiu de pregătire în Germania, echipa de fotbal Farul Constanța a disputat joi seară, în localitatea Goch, un meci amical cu vice-campioana Croației, Slaven Belupo. Partida s-a încheiat remiză, 0-0.
|
|
Care este jucătorul tău preferat de la Farul Constanța (sezonul 2023-2024)
|
Louis Munteanu
|
24 |
Constantin Budescu
|
19 |
Rivaldinho
|
18 |
Constantin Grameni
|
17 |
Mihai Aioani
|
12 |
Narek Grigoryan
|
12 |
Dragoș Nedelcu
|
8 |
Ionuț Larie
|
6 |
Diogo Queirós
|
6 |
Tudor Băluță
|
5 |
Ionuț Vână
|
5 |
Gustavo Costa
|
4 |
Mihai Popescu
|
4 |
Amine Benchaib
|
3 |
Gustavo Marins
|
2 |
Andrei Artean
|
2 |
Kévin Boli
|
2 |
Gabriel Dănuleasă
|
2 |
Dan Sârbu
|
1 |
David Kiki
|
1 |
Total : 153 |
» arhiva
|
|
S-au nascut azi
Aleksandar Lazevski
Macedonia
37 ani
Alen Bokšić
Croația
55 ani
Alessandro Bernardini
Italia
38 ani
Alex McLeish
Scoția
66 ani
Alexandru Dudaș
România
34 ani
Almaz Askarov
Rusia
33 ani
Bradley Carnell
Africa de Sud
48 ani
Cătălin Vraciu
România
36 ani
Ciprian Selagea
România
35 ani
Daniel Fernández
Spania
42 ani
Daniel Stanese
Canada
31 ani
Danilo da Silva
Brazilia
36 ani
Dave Kitson
Anglia
45 ani
Dean Whitehead
Anglia
43 ani
Dmitriy Khlestov
Rusia
54 ani
Férébory Doré
Congo
35 ani
Friedel Lutz
Germania
86 ani
Hasan Ahmet Sarı
Turcia
33 ani
Henrikh Mkhitaryan
Armenia
36 ani
Iulian Miu
România
49 ani
Ivan Ergić
Serbia
44 ani
Javi López
Spania
39 ani
Kabiru Akinsola
Nigeria
34 ani
Kevin McKenna
Canada
45 ani
KS LUSHNJA
Albania
98 ani
Manu Trinado
Spania
34 ani
Manuel Jiménez
Spania
61 ani
Marco Asensio
Spania
29 ani
Mario Tudose
România
20 ani
Markisio Moraes
Brazilia
34 ani
Mickaël Gaffoor
Franța
38 ani
Miguel Reina
Spania
79 ani
Nemanja Tomić
Serbia
37 ani
Nicky Butt
Anglia
50 ani
Nița Cireașă
România
60 ani
Paulo Monteiro
Portugalia
40 ani
Petre Purima
România
71 ani
Phil Neville
Anglia
48 ani
Phil Thompson
Anglia
71 ani
Ranko Despotović
Serbia
42 ani
Riyad Mahrez
Algeria
34 ani
Roberto Guana
Italia
44 ani
Romano Fogli
Italia
87 ani
Saša Stojanović
Serbia
42 ani
Sebastian Schindzielorz
Germania
46 ani
Simon Rolfes
Germania
43 ani
Stanislav Murikhin
Rusia
33 ani
Telmo Zarra
Spania
104 ani
Viorel Vișan
România
73 ani
Zygmunt Kukla
Polonia
77 ani
|
|
|
|
|