|
Agenția de Monitorizare a Presei ActiveWatch a anunțat, marți, printr-un comunicat postat pe site-ul instituției, că va sesiza UEFA cu privire la comportamentul managerului general al FC Steaua, Mihai Stoica, care, împreună cu doi bodyguarzi, a agresat o echipă a ProTV în Macedonia.
Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost audiat la poliția din Skopje, în noaptea de luni spre marți, după ce i-a înjurat pe reporterii ProSport și ProTV și a agresat-o pe jurnalista Alexandra Tănăsescu. Luni după-amiază, reporterii ProSport și ProTV au fost agresați de bodyguarzii care însoțesc lotul Stelei.
Mijlocașul echipei Dinamo Tbilisi, Levan Khmaladze, a declarat că potențiala adversară din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, Steaua, este o formație puternică, dar el și colegii săi vor face totul pentru a trece de aceasta, deoarece își doresc să ajungă în grupele competiției.
Antrenorul echipei Vardar Skopje, Blagoja Milevski, a declarat, într-o conferință de presă, că în meciul cu Steaua din manșa secundă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor formația sa va încerca să demonstreze că poate fi competitivă și să corecteze impresia lăsată în prima partidă.
Meciul Vardar Skopje - Steaua, care se va disputa, marți, 23 iulie, de la ora 21:45, în manșa secundă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Ucraina, cu Oleksandr Derdo la centru. Meciul Vardar Skopje - Steaua se va disputa de la ora 21:45.
Tehnicianul echipei Steaua, Laurențiu Reghecampf, a declarat sâmbătă seară, după victoria din meciul cu Ceahlăul Piatra-Neamț, scor 2-1, că linia de mijloc a formației sale nu a funcționat bine și că pe viitor jucătorii trebuie să fie mult mai concentrați și să nu dea adversarilor atâtea șanse.
Steaua a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), echipa Ceahlăul Piatra-Neamț, într-un meci din prima etapă a ediției 2013-2014 a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Adrian Popa (11) și Daniel Georgievski (27) pentru Steaua, respectiv Emil Jula (40) pentru Ceahlăul Piatra-Neamț.
Steaua București va întâlni în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, cel mai probabil, formația gruzină Dinamo Tbilisi, care a trecut în prima manșă a turului doi de Streymur, din Insulele Feroe, cu scorul de 6-1. Dinamo Tbilisi are culorile alb-albastru și își dispută meciurile pe stadionul "Boris Paichadze".
Formația Steaua va întâlni câștigătoarea dublei manșe FC Dinamo Tbilisi (Georgia) - EB/Streymur (Insulele Feroe), în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, dacă va trece de echipa macedoneană Vardar Skopje în turul doi, s-a stabilit în urma tragerii la sorți ce a avut loc, vineri, la Nyon.
Atacantul echipei Steaua București, Mihai Costea, a declarat, după ce antrenorul Laurențiu Reghecampf a anunțat că l-a exclus din lot, că e normal să-și dorească să plece de la gruparea "roș-albastră", deoarece nu i se dă șansa să joace. "Eu vreau să joc, nu m-am certat cu nimeni", a spus Mihai Costea.
Tehnicianul Laurențiu Reghecampf a declarat că atacantul Mihai Costea a foste exclus din lotul Stelei, după ce a refuzat să respecte programul echipei, fiind nemulțumit că nu a fost convocat pentru meciul cu Vardar Skopje. "Mihai Costea nu a coborât la masă aseară și am hotărât să îl trimitem la echipa a doua".
Partida Steaua - Rapid, contând pentru etapa a III-a a Ligii I, se va disputa pe Arena Națională, a anunțat, miercuri, managerul clubului "roș-albastru", Mihai Stoica. Meciul Steaua - Rapid este programat la 3 august, de la ora 21:30.
Tehnicianul formației Steaua, Laurențiu Reghecampf, a declarat, marți seară, că accederea în turul trei preliminar al Ligii Campionilor este ca și rezolvat pentru echipa sa, după victoria cu Vardar Skopje, scor 3-0, într-un meci disputat pe Arena Națională. "Cred că este rezolvată calificarea mai departe".
Antrenorul echipei Vardar Skopje, Blagoja Milevski, a declarat că Steaua a fost mai bună în prima manșă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, scor 0-3, însă a subliniat că formația sa nu se predă. "Am știut de ce forțe dispunem și că Steaua e o echipă cu jucători foarte buni", a declarat Milevski.
Steaua București a învins formația macedoneană Vardar Skopje cu scorul de 3-0 (3-0), marți seara, pe Arena Națională din Capitală, în prima manșă a turului II preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. Cristian Tănase (12), Mihai Pintilii (22) și Adrian Popa (45+1) au marcat golurile campioanei României.
Campioana României, Steaua București, va disputa primul meci din noul sezon cu Ceahlăul Piatra-Neamț, pe stadionul din Bulevardul Ghencea, aceasta fiind prima dintre cele șapte partide pe care gruparea "roș-albastră" este obligată să le dispute pe această arenă, conform contractului semnat cu MApN.
Clubul de fotbal Steaua București anunță că a început vânzarea abonamentelor pentru sezonul 2013-2014 al Ligii 1. Abonamentele se achiziționează de pe pagina de internet www.biletesteaua.ro. După cum informează site-ul oficial al clubului, din cartierul Ghencea, legitimațiile de acces vor fi valabile pentru toate...
Liderul galeriei steliste Gheorghe Mustață a fost condamat de CAB la 7 ani și 6 luni de închisoare, în dosarul în care a fost judecat alături de 41 de persoane pentru inițiere sau constituire a unui grup infracțional, violență și șantaj, instanța majorând pedepsele unora din inculpați.
Meciul Steaua - Vardar Skopje, care se va disputa la 16 iulie, de la ora 20:45, pe Arena Națională, în prima manșă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Cehia, cu Radek Prihoda la centru, informează uefa.com.
Jucătorii echipei Steaua au primit Supercupa României, trofeu ce le-a fost înmânat de fostul internațional Miodrag Belodedici, miercuri seară, după meciul câștigat pe Arena Națională, în fața formației Petrolul Ploiești, scor 3-0. Cel mai bun jucător al meciului a fost desemnat stelistul Mihai Pintilii.
Mijlocașul stelist Mihai Pintilii a fost desemnat cel mai bun jucător al Supercupei României, câștigată de Steaua, miercuri seara, după ce a învins pe Petrolul Ploiești cu scorul de 3-0, pe Arena Națională din Capitală. Pintilii a înscris golul al treilea al Stelei, în minutul 42, cu un șut sub bară de la marginea careului.
Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, a declarat după ce echipa sa a câștigat Supercupa României la fotbal, 3-0 cu Petrolul Ploiești, că îi pare rău pentru faptul că "roș-albaștrii" nu au mai marcat. "ÃŽmi pare rău că nu am reușit mai multe goluri, mai avem de lucrat la finalizare", a afirmat Reghecampf la final.
Tehnicianul stelist Laurențiu Reghecampf a declarat, într-o conferință de presă, că își dorește foarte mult victoria în Supercupa României cu Petrolul Ploiești, subliniind că jucătorii săi sunt pregătiți pentru a se impune în acest meci. "Noi ne dorim enorm să câștigăm meciul de mâine", a declarat Reghecampf.
AS Roma a înaintat o ofertă oficială de 6,5 milioane euro campioanei României, Steaua, pentru fundașul Vlad Chiricheș, anunță presa din Peninsulă. "Putea merge la AC Milan, în iarnă, dar cei de acolo erau prea concentrați pe Balotelli. Acum a primit o ofertă de 6,5 milioane euro", a declarat impresarul Ioan Becali.
Omul de afaceri Gigi Becali a solicitat trecerea la un regim de detenție semideschis, ceea ce înseamnă că ar putea ieși din pușcărie minim 8 ore în fiecare zi pentru a se ocupa de afaceri, iar seara se va întoarce la închisoare. Judecătoria Sectorului 5 va judecă marți cererea latifundiarului.
Formația Steaua a remizat, sâmbătă, scor 1-1, cu echipa Sheffield Wednesday, în ultimul meci amical din cadrul cantonamentului din Anglia, partidă în care la gruparea bucureșteană a debutat și Federico Piovaccari, împrumutat de la Sampdoria. Golul Stelei a fost marcat de Adi Popa, în minutul 20.
Steaua București, campioana României la fotbal, l-a împrumutat pe o perioadă de un an pe atacantul Federico Piovaccari, de la echipa italiană Sampdoria Genova, au anunțat cele două cluburi. Fotbalistul italian se află în cantonamentul "roș-albaștrilor" din Anglia, unde a făcut o serie de teste medicale.
Gruparea spaniolă Levante Unión Deportiva vrea să-l transfere pe mijlocașul stelist Alexandru Chipciu, informează site-ul levante.emv.com, care susține că fotbalistul Stelei are calitățile căutate de directorul sportiv Manolo Slavador. Potrivit levante.emv.com, Chipciu are contract cu Steaua până în 2016.
Campioana României, Steaua București, a învins, marți, scor 2-0 (1-0), formația engleză de liga a treia, Notts County, în cel de-al doilea meci de verificare din stagiul de pregătire din Anglia. Pentru Steaua au marcat Iasmin Latovlevici (3) și Mihai Costea (61). Antrenorul Laurențiu Reghecampf a folosit următoarea echipă:
Fundașul stânga al echipei Steaua București, Iasmin latovlevici, se află în atenția clubului italian AS Roma, a anunțat, luni, site-ul tuttomercatoweb.com. Conform sursei citate, Roma dorește să-l achiziționeze pe Latovlevici deoarece poate juca în banda stângă și în sistemul 3-5-2 și în 4-4-2.
Atacantul echipei Sampdoria Genova, Federico Piovaccari, a declarat că în această după-amiază va negocia transferul la formația Steaua București și a precizat că pentru el este un vis să joace în Liga Campionilor. "Este o nouă experiență pentru mine, voi juca la o echipă importantă", a spus Piovaccari.
Formația Steaua a învins, duminică, scor 4-1, echipa scoțiană Livingston FC, în primul meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Anglia. Golurile Stelei au fost marcate de Mihai Costea (37, 49, 56) și Jameson (44 autogol). Pentru Livingston a înscris Burke, în minutul 3.
Fostul internațional Florin Tene a fost numit în funcția de antrenor cu portarii la echipa Steaua București, înlocuindu-l pe Eugen Nae, a anunțat site-ul oficial al campioanei României. "Sunt onorat să am șansa de a lucra pentru Steaua și sper din tot sufletul să reușesc să obțin și titlul în acest an aici", a declarat Tene.
Steaua a ofertat doi atacanți străini cu experiență, a anunțat managerul general al "roș-albaștrilor", Mihai Stoica, pe pagina sa de Facebook. "Am decis să transferăm doi atacanți străini cu cifre, experiență și motivație. Ofertele sunt trimise, așteptam astăzi răspunsurile", a afirmat Stoica.
FC Steaua București a anunțat, joi, pe site-ul oficial, că începând de vineri, la ora 14:00, vor fi puse în vânzare online biletele pentru partida din 16 iulie cu Vardar Skopje, contând pentru turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Prețurile tichetelor încep de la 15 lei.
Formația Steaua va disputa în cadrul cantonamentului din Anglia trei partide de pregătire în compania echipelor Livingston (Scoția), Notts County (Anglia) și Sheffield Wednesday (Anglia), informează site-ul oficial al grupării "roș-albastre". Toate jocurile vor fi transmise în direct de Look TV.
Aproximativ o sută de suporteri steliști i-au întâmpinat, pe Aeroportul Henri Coandă, pe jucătorii pregătiți de Laurențiu Reghecampf, care au revenit din cantonamentul din Austria. Fanii i-au așteptat pe jucători în afara terminalului Sosiri, fiind supravegheați de două echipaje ale Jandarmeriei.
Formația Steaua a fost învinsă, marți, cu scorul de 1-0, de echipa Videoton FC Fehérvár, ultimul amical din cadrul stagiului de pregătire din Austria. Unicul gol al meciului a fost marcat de Marco Caneira, în minutul 61. ÃŽn cantonamentul din Austria, Steaua a mai jucat un amical, cu Rubin Kazan, scor 0-0.
Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marți seară, într-o emisiune televizată, că se aștepta ca Steaua să nu fie exclusă din Liga Campionilor de Comisia de Control și Disciplină a UEFA în urma cazului Valiza și consideră decizia ca fiind una corectă.
Steaua nu a fost suspendată de UEFA în dosarul Valiza și va evolua în Liga Campionilor în sezonul viitor, a declarat, marți seară, managerul stelist Mihai Stoica.
Același anunț l-a făcut și alt membru al conducerii Stelei, Valeriu Argăseală, care susține că a primit vestea chiar de la UEFA, prin fax, în jurul orei 18:00.
Tehnicianul stelist Laurențiu Reghecampf a declarat că dubla manșă cu Vardar Skopje, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi foarte dificilă, dar speră în ajutorul fanilor pentru obținerea calificării, informează site-ul oficial al campioanei României. "Vom avea o dublă manșă dificilă", a declarat Reghecampf.
Președintele FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat că în cazul în care Steaua va fi sancționată de Comisia de Disciplină și Control a UEFA pentru cazul Valiza, gruparea bucureșteană tot va disputa meciurile cu Vardar Skopje din preliminariile Ligii Campionilor, deoarece va face apel.
Formația FK Vardar Skopje, adversara Stelei din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, a câștigat în acest sezon cel de-al șaptelea titlu de campioană a Macedoniei, fiind cel mai titrat club din această țară de la câștigarea independenței în 1991. Meciurile de pe teren propriu le dispută pe Arena Filip II.
Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, luni seară, că în cazul în care Steaua va fi exclusă din competițiile europene România nu va pierde locul din Liga Campionilor, care ar urma să fie preluat de vicecampioana Pandurii Târgu-Jiu. "Deci, indiferent de verdictul de azi, Steaua are căile de atac".
Antrenorul echipei FK Vardar Skopje, Blagoja Milevski, a declarat, luni, pentru site-ul oficial al clubului, că Steaua este favorită la calificare, însă jucătorii săi vor face totul pentru a produce o surpriză. "Nu mai este nevoie să spun că am picat cu un adversar important", a declarat Milevski.
Echipa Steaua va întâlni formația FK Vardar Skopje, campioana Macedoniei, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, s-a stabilit, luni, în urma tragerii la sorți care a avut loc la Nyon. Partidele din turul doi preliminar al Ligii Campionilor se vor disputa în două manșe, la 16-17 iulie, respectiv 23-24 iulie.
Formația Steaua a remizat, sâmbătă, scor 0-0, cu echipa Rubin Kazan, în primul amical din cadrul stagiului de pregătire din Austria, meci disputat în Westendorf. ÃŽn prima repriză, arbitrul a oprit meciul pentru trei minute. El nu a fost de acord cu intrarea lui Prepeliță pe teren, după ce Bourceanu a fost eliminat.
Fundașul echipei Steaua, Lukasz Szukala, a declarat, într-o conferință de presă susținută în cantonamentul din Austria, că își dorește ca Liga 1 să rămâne în continuare cu 18 echipe, iar Universitatea Cluj, formație pentru care a evoluat timp de un sezon, să continue pe prima scenă.
Echipa Steaua București, care riscă excluderea din cupele europene în urma condamnării finanțatorului său, Gigi Becali, în cazul "Valiza", a fost nominalizată de UEFA în urnele pentru tragerea la sorți a primelor două tururi preliminare din Liga Campionilor, procedură care va avea loc luni, la Nyon (13:00, ora României).
Comisia de Control și Disciplină a UEFA are vineri spre analiză cel mai important caz pe care fotbalul românesc l-a "oferit" până în prezent forului european, valiza cu 1,7 milioane de euro trimisă de Gigi Becali la Cluj, iar "băieții răi" de la Nyon dau suficiente motive de îngijorare Stelei.
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|