|
Formația italiană de fotbal Lazio Roma se interesează de atacantul grec Pantelis Kapetanos, care joacă la Steaua București și care este evaluat de presa italiană la 2 milioane de euro. Lazio, echipă la care joacă fundașul român Ștefan Radu, îl dorește în principal pe atacantul portughez Hugo Almeida, de la Werder Bremen.
Galeria Stelei nu se va prezenta la meciul de pe teren propriu cu Brănești, pentru a protesta împotriva "distrugerii proiectului inițiat de Pițurcă" și a instalării lui Dumitrescu în funcția de antrenor, anunță un comunicat emis de ALSS, AISS, grupurile organizate de suporteri de la Peluza Sud, Peluza Nord și tribuna a doua.
Victor Pițurcă a recunoscut că a avut o nouă întâlnire cu Gigi Becali, la o zi după demisia din postul de antrenor al echipei Steaua București, admițând totodată că ar fi acceptat să revină dacă patronul clubului din Ghencea i-ar fi acceptat toate condițiile.
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a fost prezentat ca manager general al echipei Steaua București de către noul președinte al grupării din Ghencea, Helmut Duckadam. Dumitrescu va fi ajutat de Edi Iordănescu, fiul fostului selecționer Anghel Iordănescu, absolvent al școlii de antrenori de la Coverciano.
Gigi Becali, patronul clubului de fotbal Steaua București, și-a cerut scuze miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, față de suporterii echipei din Ghencea și pentru greșelile pe care le-a făcut de-a lungul timpului.
Helmut Duckadam a acceptat să fie președintele clubului de fotbal Steaua București și s-a declarat onorat de oferta pe care i-a făcut-o patronul George Becali. "Gigi Becali m-a sunat aseară la telefon și mi-a propus președinția clubului", a declarat Helmut Duckadam.
Fostul internațional Ilie Dumitrescu va fi noul antrenor al echipei Steaua București, a anunțat Gigi Becali. Fostul internațional stelist îl înlocuiește pe Victor Pițurcă, antrenorul Stelei până săptămâna trecută, când a demisionat împreună cu staff-ul său, din cauza unor neînțelegeri cu Becali.
Anghel Iordănescu, fostul antrenor al Stelei și al echipei naționale de fotbal, a declarat marți că Gică Hagi a ezitat să spună dacă vine sau nu la formația din Ghencea. "Nu pot să spun dacă Hagi se va răzgândi, însă personal m-am oprit din drum", a afirmat Anghel Iordănescu.
Marius Lăcătuș, fost antrenor la echipa Steaua, se află în Spania împreună cu familia și urmărește cu interes evoluția evenimentelor din campionatul intern și din interiorul grupării din Ghencea. Lăcătuș a precizat că nu se aștepta ca noul mandat al lui Pițurcă în Ghencea să se încheie atât de rapid
Victor Pițurcă, fostul antrenor al Stelei, a declarat luni că afirmațiile lui Gigi Becali, patronul grupării din Ghencea, cum că ar fi cerut garanții de zeci de milioane de euro nu sunt adevărate. "Am reușit să aduc lumea la stadion și să formez un lot bun cu bani puțini", a afirmat Pițurcă.
Finanțatorul stelist Gigi Becali a declarat, luni, că "ar fi genial" dacă Anghel Iordănescu, Gheorghe Hagi și Ilie Dumitrescu ar veni la gruparea din Bulevardul Ghencea. Victor Pițurcă a părăsit funcția de manager general al clubului Steaua după doar primele trei etape ale Ligii I.
Finanțatorul stelist Gigi Becali a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că s-a înșelat în privința managerului general Victor Pițurcă, despre care a crezut că are caracter. Gigi Becali a menționat că a reușit să-l convingă pe Victor Pițurcă să lase staful să plece la Brașov.
Victor Pițurcă a demisionat, sâmbătă, din funcția de antrenor al echipei de fotbal Steaua București, ca urmare a neînțelegerilor cu patronul acestei grupări, Gigi Becali. Alături de fostul selecționer al României și-au înaintat demisiile și ceilalți membri din staff-ul său tehnic de la Steaua.
Patronul stelist Gigi Becali a declarat, sâmbătă, că problemele care au intervenit între el și antrenorul Victor Pițurcă sunt legate de garanții materiale, subliniind că este posibil ca tehnicianul să revină la antrenamente chiar de duminică.
Formația Steaua va întâlni echipa elvețiană Grasshopper Zurich, în play-off-ul Europa League, conforma tragerii la sorți de vineri, de la sediul UEFA de la Nyon. Steaua va juca primul meci în deplasare, la 19 august, în timp ce returul se va disputa în 26 august, la București.
Echipa Steaua București a învins cu scorul de 2-1, formația Universitatea Craiova, în primul meci disputat pe Stadionul "Steaua" în acest sezon, contând pentru etapa 2. Golurile echipei Steaua au fost marcate de Bogdan Stancu 66 și Romeo Surdu 78, în timp ce Universitatea a punctat prin Valentin Iliev 51.
Președintele lui Internațional Curtea de Argeș, Benone Lazăr, a dezvăluit tranzacția cu Steaua, care l-a luat pe Voiculeț, la solicitarea expresă a lui Florin Marin. Mijlocașul de 25 de ani, născut la Tîrgoviște și-a început cariera la echipa locală, fiind transferat în 2004 la Farul Constanța.
Căpitanul echipei Steaua, Bănel Nicoliță, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că jucătorii noi de la Steaua "sunt extraordinar de cuminți" și au venit să-și demonstreze valoarea și să câștige campionatul în tricoul formației din Bulevardul Ghencea.
Mijlocașul Juan Carlos Toja Vega, de la Steaua, a semnat miercuri un contract pe trei ani cu clubul grec Aris Salonic, după cum anunță site-ul oficial al grupării. Aris l-a luat pe Toja gratis, conform sursei amintite, după ce acesta nu s-a integrat în echipa antrenată din această vară de Victor Pițurcă.
Fostele glorii ale Stelei, Vasile Aelenei, Lucian Bălan, Mihail Majearu, Ștefan Sameș și Radu Troi, revin în Ghencea, în cadrul Centrului de Copii și Juniori, anunță site-ul oficial al clubului. Fostele glorii steliste vor activa în cadrul corpului tehnic al Centrului de Copii și Juniori al clubului.
Mijlocașul Mihăiță Pleșan, anunțat ca transferat oficial de gruparea Arles-Avignon, a declarat, marți, că mutarea sa a picat pentru că Liga Profesionistă din Franța nu i-a permis nou promovatei în prima ligă franceză să mai efectueze transferuri din cauza bugetului.
Echipa Steaua București a învins, marți, cu scorul de 3-0 (1-0), formația austriacă Wattens, din liga a treia, într-un meci de pregătire din cadrul cantonamentului din Austria, care s-a încheiat cu zece minute mai devreme, din cauza unei furtuni. Golurile steliștilor au fost marcate de Stancu '20, Nicoliță '23 și Romeo Surdu '70.
Steaua a învins, duminică, cu scorul de 1-0 (1-0), formația ungară Ferencvaros Budapesta într-un meci de pregătire din cadrul cantonamentului din Austria. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Surdu, în minutul 30. Ultimul meci amical al steliștilor va avea loc în compania formației egiptene Zamalek.
Atacantul grec Pantelis Kapetanos, care a jucat cu naționala Greciei la Campionatul Mondial de fotbal din Africa de Sud, s-a alăturat vineri lotului Stelei prezent în cantonamentul din localitatea austriacă Walchsee, informează site-ul oficial al clubului din Ghencea.
Formația Steaua București a învins, vineri, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa din Grecia Olympiakos Pireu, într-un meci amical susținut în cadrul celui de-al doilea stagiu de pregătire din Austria. Singurul gol al meciului a fost marcat de Bogdan Stancu, în minutul 11.
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, la Sport.ro, că bulgarul Stanislav Angelov a semnat un contract valabil un sezon cu opțiune de prelungire pe încă unul cu gruparea bucureșteană. Angelov, în vârstă de 32 de ani, poate evolua pe postul de fundaș stânga sau la închidere.
Steaua își anunță suporterii că începând de luni 12 iulie pot cumpăra abonamente, pentru sezonul 2010-2011 al Ligii I, de la casele de bilete ale stadionului din Ghencea. Pentru achiziționarea unui abonament, suporterii trebuie să se prezinte la casele de bilete cu buletinul sau cartea de identitate în original.
Fundașul stânga Iasmin Latovlevici, cea mai recentă achiziție a Stelei, a declarat că vrea să cucerească titlul de campion cu formația din Ghencea. "Sunt fericit că am ajuns la Steaua. Am venit aici plin de speranțe că anul acesta vom cuceri titlul", a declarat Latovlevici pe site-ul oficial al Stelei.
Formația Steaua București a învins, miercuri, cu scorul de 4-1 (2-1), echipa poloneză Zaglebie Lubin, în primul meci amical al celui de-al doilea stagiu de pregătire din Austria. Pentru Steaua au marcat Bănel Nicoliță ('5), Bogdan Stancu ('39 și '75) și Surdu (73), în timp ce pentru Zaglebie a înscris Wojciech Kedziora ('16)
Fundașul echipei Steaua, Novak Martinovici, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în cantonamentul din Austria, că transferul la gruparea bucureșteană este un pas important în cariera sa și a precizat că modelul său de jucător a fost Miodrag Belodedici.
FC Steaua a anunțat pe site-ul oficial, că a obținut transferul definitiv al fundașului portughez Geraldo Alves, de la formația elenă AEK Atena, acesta urmând să evolueze la gruparea bucureșteană în următorii doi ani.
După ce transferurile la Unirea Urziceni și Astra Ploiești au căzut, internaționalul de juniori a ajuns în cele din urmă în Ghencea, aseară semnând contractul cu echipa lui Pițurcă. "ÃŽn această seară, am semnat pe cinci ani cu Steaua", a declarat Cosmin Matei.
Echipa Steaua București a urcat o poziție și se află pe locul 46, cu 166 de puncte, în clasamentul pe luna iunie al Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS) și continuă să rămână formația română cel mai bine clasată în această ierarhie.
Fundașul sârb al formației Steaua, Novak Martinovici, a declarat că antrenorul "roș-albaștrilor", Victor Pițurcă, are capacitatea să formeze o echipă care să câștige titlul Ligii I și să aibă un parcurs bun în cupele europene.
Formația Steaua a învins, miercuri, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa cehă Viktoria Plzen, în al doilea meci amical susținut în stagiul de pregătire din Austria. Singurul gol al meciului a fost marcat de atacantul Bogdan Stancu, în minutul 75.
Bănel Nicoliță, noul căpitan al echipei Steaua București, a declarat că vrea să câștige titlul. "Este onoare pentru mine să port banderola de căpitan, e o responsabilitate mult mai mare ca până acum și sper din tot sufletul să răsplătesc încrederea antrenorului", a declarat Nicoliță.
Formația Steaua București a câștigat, duminică, primul meci de la instalarea lui Victor Pițurcă pe banca tehnică, după victoria repurtată în fața echipei cipriote APOEL Nicosia, scor 2-0 (0-0). Golurile au fost marcate de Cristian Tănase (47) și Romeo Surdu (74)
Atacantul bosniac Adin Dzafic, în vârstă de 21 de ani, este testat de antrenorul Victor Pițurcă în cantonamentul echipei Steaua din Austria, informează site-ul oficial al clubului din Bulevardul Ghencea. Lotul echipei Steaua se află în cantonament în localitatea austriacă Bad Gastein, unde va susține și două partide amicale.
Echipa Steaua București este interesată de achiziționarea fundașului francez al formației Chievo Verona, Nicolas Frey, a anunțat, joi, site-ul tuttomercatoweb.com. Nicolas Frey, în vârstă de 26 de ani, a mai jucat în careira sa la formațiile Cannes, Legnano și Modena.
Fotbaliștii steliști au avut joi o zi liberă după o perioadă grea, cu trei antrenamente zilnice, iar noul jucător al Stelei, portarul Răzvan Stanca, a vorbit cu presa în cantonamentul din Austria, spunând că transferul la Steaua este un pas enorm în cariera lui.
Fundașul echipei Steaua, Florin Gardoș, a declarat, într-o conferință de presă susținută în cantonamentul din Austria, că pentru el gruparea "roș-albastră" înseamnă enorm și că își dorește să evolueze zece ani pentru această formație, informează site-ul oficial al grupării bucureștene.
Nana Falemi, fostul internațional camerunez și jucător al echipei de fotbal Steaua București, va fi noul director de relații internaționale al clubului din cartierul bucureștean Ghencea. Falemi Nana N'Gassam, născut la 5 mai 1974, în București, este un fotbalist român de origine cameruneză retras din activitate.
Finanțatorul Gigi Becali a declarat, marți, la Sport.ro, că nu s-au încheiat încă transferurile la Steaua, gruparea bucureșteană urmând să mai aducă 2-3 jucători, de achiziții ocupându-se în proporție de sută la sută Victor Pițurcă.
Fostul fotbalist dinamovist Florentin Petre a declarat, duminică, la Craiova, unde a asistat la un turneu de juniori, că poate va mai alege să joace la o echipă din România, dar aceasta nu va fi Steaua. Florentin Petre a asistat la turneul de juniori de la Craiova deoarece în competiție a fost implicat și fiul său Patrick.
Cluburile Pandurii Târgu-Jiu și Steaua București au ajuns la un acord pentru transferul fundașului sârb Novak Martinovic la formația din Ghencea, informează site-ul oficial al clubului gorjean.
Echipa de fotbal Steaua București va pleca în primul cantonament al acestei veri sâmbătă, 19 iunie 2010, la ora 13:15, de pe Aeroportul internațional "Henri Coandă". După ce vor ateriza la Munchen, jucătorii își vor continua drumul cu propriul autocar, până la Bad Gastein.
FC Steaua București a reușit să-l transfere pe mijlocașul Mihai Răduț (20 ani) de la echipa de fotbal Internațional Curtea-de-Argeș. "Sunt fericit că am ajuns la Steaua. Pentru mine este un vis devenit realitate", a declarat Răduț pentru site-ul oficial al clubului din bulevardul Ghencea.
Jucătorii Răzvan Stanca și Alexandru Păcurar au fost transferați de la Pandurii Târgu-Jiu la Steaua, a declarat președintele grupării gorjene, Marin Condescu. "Nu am negociat toate detaliile acestor transferuri, trebuie să discutăm și cu antrenorul Marius Baciu", a spus Condescu.
Fundașul Dorel Stoica a declarat că, în această vară, și-ar fi dorit să revină la echipa din Liga I la care s-a consacrat, Universitatea Craiova, dar acest lucru "nu s-a putut realiza", astfel că a ales să se transfere la Steaua, informează site-ul oficial al grupării din Bulevardul Ghencea.
Mijlocașul echipei Steaua, Ovidiu Petre, a declarat, după vizita medicală efectuată la INMS, că jucătorii nu și-au primit încă restanțele financiare, dar a precizat că speră ca odată cu venirea lui Victor Pițurcă la gruparea "roș-albastră", această problemă să fie rezolvată.
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|