|
Antrenorul echipei Poli Iași, Petre Grigoraș, a declarat că a renunțat la Sebastian Cojocnean, Fabian Teușan și Ionuț Cristian, trei dintre jucătorii veniți în probe la gruparea din dealul Copoului.
ÃŽncă de la sosirea sa la Iași, antrenorul Petre Grigoraș preciza faptul că Poli are mare nevoie de jucători noi, avertizînd că întăririle ar fi trebuit să apară încă din cantonamentul de la Poiana Brașov, pentru ca el să se lămurească asupra lotului cu care va aborda a doua parte a pregătirilor din această vară, cea a tehnico-tactică.
Deoarece timpul preseaza, iar trasferurile cerute conducerii Politehnicii de catre antrenorul Petre Grigoras sunt departe de a se concretiza, tehnicianul iesean a hotarat ca ar trebui abordate alte piste.
Tehnicianul Politehnicii Iași, Petre Grigoraș, a declarat, joi, că vrea să îi aducă la echipă pe jucătorii lui CFR Cluj, Lacina Traore, Ciprian Deac și Vlad Bujor, iar în privința ultimului s-a ajuns deja la un acord.
Antrenorul echipei Poli Iași, Petre Grigoraș, a declarat, joi, că este nemulțumit de valoarea lotului pe care îl are la dispoziție, precizând că se poate baza doar pe 13 jucători.
După prima săptămînă de cantonament la Poiana Brașov, marcată ieri și printr-un joc amical în compania nou-promovatei în Liga I Astra Ploiești (scor 1-1), tehnicianul Petre Grigoraș se declară extrem de dezamăgit de componența lotului pe care îl are la dispoziție.
Președintele clubului Poli Iași, Sorin Boca, consideră că gruparea din dealul Copoului va avea un program bun în noua ediție de campionat.
Pe zi ce trece tot mai dezamagit, din cauza faptului ca nu se rezolva situatia celor 4-5 jucatori solicitati conducerii Politehnicii pentru intarirea lotului, antrenorul gruparii din Copou, Petre Grigoras, a rabufnit dupa primul antrenament de marti.
Conducerea clubului Poli Iași a achitat o mare parte din restanțele financiare către jucători, aceștia mai avînd de încasat în momentul de față doar salariul pe ultima lună.
Dupa plecarile din aceasta vara ale jucatorilor imprumutati de la alte echipe, in speta Andrei Cristea (Dinamo), Petar Jovanovic (FC Vaslui) si Jose Arnulfo Montiel (Reggina), noul antrenor al Politehnicii, Petre Grigoras, a inceput deja cautarile pentru intarirea compartimentului ofensiv al formatiei din Copou.
După ce împrumutul lui Andrei Cristea de la Dinamo a contribuit din plin la salvarea de la retrogradare, Politehnica mai vrea un vîrf de la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Bogdan Onuț, jucătorul celor de la Poli Iași, și-a exprimat regretul față de faptul că a fost obligat să își caute o altă echipă.
A venit la Iasi de doua zile, a plecat in cantonamentul din Poiana Brasov, dar a intrat deja in inima microbistilor ieseni. Noul antrenor al Politehnicii Iasi, Petre Grigoras, vorbeste despre fotbal, despre viata, despre familie, despre mancare si despre marea lui pasiune, pescuitul.
Lotul coordonat de Petre Grigoraș a plecat joi spre Poiana Brașov, unde programat primul cantonament al acestei veri, iar ieri a avut loc și primul antrenament al acestui stagiu.
Conducerea clubului Poli Iași a achitat o mare parte din restanțele financiare către jucători, aceștia mai având de încasat în momentul de față doar salariul pe ultima lună.
Antrenorul formației Politehnica Iași, Petre Grigoraș, a declarat, astăzi, în cadrul conferinței de presă în care a fost prezentat oficial, că își dorește să aibă rezultate mai bune decât predecesorii săi la echipa din Copou.
După ce a primit unda verde de la Marius Stan, Petre Grigoraș va conduce astăzi primul antrenament al Politehnicii, după care va pleca, impreuna cu jucatorii, in cantonament la Poiana Brasov, acolo unde se afla si fosta echipa a lui Grigoras, condusa acum de Dorinel Munteanu.
Președintele clubului Politehnica Iași, Sorin Boca, a declarat miercuri, că noul antrenor al grupării ieșene este, în proporție de 99 la sută, Petre Grigoraș, după ce acesta și-a reziliat contractul cu Oțelul Galați.
Ceea ce s-a întîmplat luni seara la reunirea Politehnicii Iași, cînd suporterii adunați la stadion i-au reproșat căpitanului Bogdan Onuț atitudinea sfidătoare față de soarta echipei, reprezintă un serios avertisment la adresa fotbaliștilor.
Președintele clubului Politehnica Iași, Sorin Boca, a declarat, marți, că oficialii de la Reggina nu au mai fost de acord ca jucătorul paraguayan Jose Montiel să evolueze și în sezonul viitor la gruparea ieșeană.
Politehnica Iași s-a salvat de la retrogradare în penultima etapă a sezonului trecut al Ligii I, printr-o remiză pe teren propriu cu Gloria Buzău, 1-1.
Ieri după amiază a luat sfîrșit vacanța de vară în Copou, fotbaliștii Politehnicii întîlnindu-se pentru a demara pregătirile în vederea noului sezon.
Echipa de fotbal Politehnica Iași va desfășura două cantonamente de pregătire în această vară, unul la Poiana Brașov și altul în Austria.
Exilat acum un an la divizionara secundă Petrolul Ploiești, ce avea ca obiectiv ferm revenirea în elită, mijlocașul Paul Cătălin Tincu s-a evidențiat în perioada petrecută la formația prahoveană.
Fotbaliștii de la Politehnica Iași se vor întîlni astăzi pentru a demara pregătirile în vederea noului sezon. Cu acest prilej este foarte posibil să îl cunoască și pe noul lor antrenor, situația băncii tehnice din Copou fiind aproape de a se lămuri, Petre Grigoraș declarîndu-ne ieri că în mare s-a pus de acord cu conducătorii din Copou asupra unei viitoare colaborări.
Astazi este programata reunirea echipei de fotbal Politehnica Iasi, dar primele sedinte de pregatire vor fi conduse de secunzii Narcis Ciocarlan si Ioan Campeanu.
Poli Iași are un nou acționar principal. O societate de telecomunicații a preluat 42 la sută din acțiunile clubului, după ce trei dintre acționarii minoritari, care dețineau câte 14 procente, s-au retras la finalul sezonului 20098/2009.
ÃŽn sfîrșit, primarul Iașului, Gheorghe Nichita, a anunțat public ieri ceea a fost vizibil tot anul.
Zilele rămase pînă la reunire se scurg cu repeziciune, dar la clubul de fotbal din Copou clarificările întîrzie să apară. Poli se află în corzi din punct de vedere financiar și, se aude, în această agonie a reapărut un vis: Adrian Porumboiu – finanțator al alb-albaștrilor.
Președintele clubului Poli Iași, Sorin Boca, a adeclarat că gruparea moldoveană a redus cu până la 50 la sută prețurile abonamentelor pentru meciurile de pe teren propriu din sezonul 2009-2010, care vor fi pune în vânzare începând de luni.
Președintele lui Poli Iași, Sorin Boca, afirmă că pînă pe 25 iunie, cînd este programat finalul vacanței, gruparea din dealul Copoului va avea un nou antrenor.
Sorin Boca, președintele clubului Politehnica Iași, a declarat că gruparea din Copou a solicitat prelungirea împrumutului mijlocașului paraguayan Jose Montiel pentru încă un sezon.
Atacantul echipei Dinamo, Andrei Cristea, este dorit în Grecia, la formația Panthrakikos, antrenată de Ilie Dumitrescu. Revenit
Primarul Gheorghe Nichita, care deține și funcția de președinte de onoare al clubului Poli Iași, susține că sunt șanse mici ca antrenorul Cristiano Bergodi să conducă formația moldoveană și în sezonul următor.
Antrenorul echipei Poli Iași, Cristiano Bergodi, a declarat, duminică, în cadrul unei emisiuni sportive, la un post de televiziune local, că, în cazul în care va semna prelungirea contractului cu gruparea din dealul Copoului, vrea ca în doi ani să lupte pentru participarea într-o cupă europeană.
Președintele Consiliului de Administrație al clubului Poli Iași, Petru Radu, a declarat, sâmbătă, că se caută soluții pentru păstrarea antrenorului Cristiano Bergodi.
Politehnica Iași a remizat, sâmbătă, scor 1-1, cu formația Gloria Buzău, grupare care nu a mai pierdut un meci de trei etape.
Echipa Politehnica Iași nu va putea conta pe trei jucători, Brăneț, Montiel și Pălimaru, în meciul cu Gloria Buzău, care va avea loc sâmbătă, de la ora 19:30, în etapa a 33-a a Ligii I de fotbal.
Antrenorul echipei Poli Iași, Cristiano Bergodi, a declarat, duminică, într-un interviu acordat site-ului tuttomercatoweb.com, că așteaptă să vadă dacă interesul formației Steaua București pentru el este real.
Politehnica Iași a învins, sâmbătă, formația Gaz metan Mediaș, scor 2-0, și s-a distanțat la cinci puncte de prima poziție retrogradabilă, care este ocupată de gruparea pregătită de Cristi Pustai.
Aflate la doar două puncte distanță înaintea meciului direct, din Copou, Poli Iași și Gaz metan își vor juca soarta la sfîrșitul săptămînii (sîmbătă, ora 17:00). Cel puțin pentru sezonul viitor, deoarece acest veritabil derbi al retrogradării va stabili în mare măsură ultima formație care va lua drumul eșalonului secund.
Politehnica Iași a învins miercuri formația FC Argeș, scor 4-0, și a bifat prima victorie după o serie de trei înfrângeri consecutive, rezultat în urma căruia a părăsit primul loc retrogradabil cel puțin până la desfășurarea meciului Universitatea Craiova - Gaz metan Mediaș.
Cu moralul la pamant dupa ultimele doua jocuri din campionat, dar si increzatori in fortele proprii, fotbalistii Politehnicii Iasi vor pleca astazi spre Brasov, pentru partida de maine dupa-amiaza impotriva formatiei de sub Tampa, pregatita de actualul selectioner al nationalei, Razvan Lucescu.
Unirea Urziceni a învins sâmbătă formația Politehnica Iași, scor 2-0, și continuă să se mențină pe locul secund în campionat la două puncte de liderul Dinamo.
Formația pregătită de Mircea Rednic a pierdut, sâmbătă, în deplasare, cu Poli Iași, scor 0-1, și a ratat șansa de a se desprinde în clasament față de urmăritoarele sale, Unirea Urziceni și FC Timișoara.
Veștile proaste se adună una după alta pe capul tehnicianului Cristiano Bergodi. Acesta pare să se confrunte cu o situație inedită, în sensul că nici unul dintre atacanții "de meserie" nu va fi valid pentru partida cu Dinamo.
Fundașul echipei Poli Iași, Cornel Buta, a declarat că, pentru meciul de sâmbătă, cu Dinamo, elevii lui Cristiano Bergodi nu au nevoie de o stimulare financiară suplimentară, fiind suficientă motivația dată de faptul că joacă împotriva liderului.
Președintele clubului Poli Iași, Sorin Boca, a declarat, miercuri, că pentru partida de pe teren propriu cu Dinamo București, din etapa a 25-a a Ligii I, antrenorul Cristiano Bergodi nu va putea conta pe patru jucători.
Procurorii ieșeni au decis, luni, trimiterea în judecată a jucătorului Politehnici Iași, Ionuț Bâlbă, pentru conducere sub influența alcoolului.
CFR Cluj a câștigat la Iași, în fața echipei Politehnica, în meciul de debut al noului antrenor Antonio Conceicao.
|
|
|
S-au nascut azi
Cosmin Brândaș
România
53 ani
Cristian Bălașa
România
52 ani
Curro Torres
Spania
48 ani
Danny Wilson
Scoția
33 ani
David Dunn
Anglia
45 ani
Eliseo Rivero
Uruguay
67 ani
Florin Popete
România
47 ani
Gyula Zsengellér
Ungaria
109 ani
Jasmin Trtovac
Serbia
38 ani
Jay Emmanuel-Thomas
Anglia
34 ani
John Charles
Țara Galilor
93 ani
Juvhel Tsoumou
Congo
34 ani
Klaus Fischer
Germania
75 ani
Logan Bailly
Belgia
39 ani
Luca Ariatti
Italia
46 ani
Marco Zoro
Coasta de Fildeș
41 ani
Mehdi Pashazadeh
Iran
51 ani
Naser Aliji
Albania
31 ani
Nikos Georgeas
Grecia
48 ani
Octavian Popescu
România
22 ani
Ovidiu Hoban
România
42 ani
Raymond Mommens
Belgia
66 ani
Roberto Bettega
Italia
74 ani
Stelian Farcău
România
50 ani
Tudor Paraschiva
România
105 ani
Vasile Sicu
România
39 ani
Zavon Hines
Anglia
36 ani
|
|
|