|
"Alb-albaștrii" vor continua pregătirile pe plan local până la finalul săptămânii, urmând ca luni să înceapă cantonamentul în Austria. În această dimineață, la Policlinica pentru Sportivi Craiova, au efectuat vizita medicală pentru noul sezon competițional 20 dintre componenții lotului "alb-albastru".
Marcel Popescu, noul președinte al clubului de fotbal CS Universitatea Craiova, a declarat joi, într-o conferință de presă, că este convins că echipa va deveni o forță, deoarece "numele Craiovei nu poate fi asociat cu mediocritatea", relatează site-ul grupării. "Numele Craiovei nu poate fi asociat cu mediocritatea".
Gheorghe Mulțescu a fost prezentat oficial joi ca antrenor al echipei CS Universitatea Craiova și a declarat că este "un privilegiat" să antreneze "cel mai mare club de fotbal din provincie", cu care își propune să obțină performanțe, informează site-ul grupării oltene. "Pe mine m-a convins proiectul"...
Tehnicianul Gheorghe Mulţescu este noul antrenor al echipei CS Universitatea Craiova, având ca obiectiv pentru sezonul viitor câştigarea Cupei României şi clasarea pe locurile 1-3 în clasamentul Ligii 1. "Sunt condiţii pe care noi le-am acceptat pentru că stimulează performanţa", a declarat Mulţescu.
Punctele pierdute în startul sezonului, când a reuşit doar o victorie în primele opt jocuri, au contat decisiv în ratarea calificării în play-off, acolo unde mulţi microbişti au văzut-o pe CS Universitatea Craiova la startul campionatului. Apoi, problemele de lot apărute pe durata stagiunii, prestaţiile de pe teren...
CS Universitatea Craiova a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa Petrolul Ploieşti, în ultima etapă a play-out-ului Ligii 1, şi a ratat prima poziţie şi o posibilă participare în preliminariile Europa League după ce rivala CSMS Iaşi a înscris spre finalul jocului disputat la aceeaşi...
Directorul tehnic al Universităţii Craiova, Daniel Mogoşanu, nu exclude un rezultat surpriză la Timişoara care să readucă formaţia olteană pe primul loc. "Mai avem şanse să ne atingem obiectivul şi vom lupta. Dacă învingem Petrolul, iar Iaşi nu câştigă la Timişoara suntem în Europa", a declarat Mogoşanu.
Directorul tehnic al CS Universității Craiova, Daniel Mogoșanu, și-a capacitat jucătorii pentru obținerea unui rezultat favorabil joi. La conferința de presă din această după-amiază, Daniel Mogoșanu a prefațat astfel disputa cu CFR Cluj. "Este un meci extrem de important, la fel ca jocul cu Iași", a declarat Mogoșanu.
Echipa CS Universitatea Craiova a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (1-1), formaţia CSMS Iaşi, într-un meci din etapa a 12-a şi a urcat pe primul loc în clasamentul play-out-ului Ligii 1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Bogdan Vătăjelu (18 din penalty), Andrei Herghelegiu (59) şi...
Directorul tehnic al Universității a declarat că echipa sa este mobilizată pentru meciul cu CSMS Iaşi. "Pentru noi este cel mai important moment din acest campionat. Cei care vor intra pe teren trebuie să dea totul în această partidă. Este un joc care poate salva sezonul. Este un meci de totul sau nimic.
Bogdan Vătăjelu este convins că "alb-albaștrii" își pot apropia victoria la Botoșani cu o abordare ofensivă a meciului, dar fără să se mai joace cu șansele de gol, așa cum s-a întâmplat în meciul din Banat. "După meciul de la Timișoara nu am putut dormi, am discutat mult", a declarat Vătăjelu.
Directorul tehnic al Universității Craiova, Daniel Mogoșanu, știe că o victorie în deplasarea moldoveană menține echipa în lupta pentru primul loc în clasament. "Ne așteaptă un joc mai greu decât cel de la Timișoara. Botoșaniul joacă bine acasă, are o atitudine ofensivă, agresivă", a declarat Mogoșanu.
Staff-ul și jucătorii consideră că rezultatul meciului de la Timișoara nu este conform cu modul în care au decurs ostilitățile în teren, dar sunt deciși să recupereze punctele din deplasarea de la Botoșani. "Am dominat categoric această partidă, dar ne-am jucat cu ocaziile", a declarat Daniel Mogoșanu.
CS Universitatea Craiova s-a impus categoric, scor 2-0, în partida disputată duminică, pe stadionul "Extensiv", în compania echipei Concordia Chiajna, contând pentru etapa a 9-a din play-out-ul Ligii 1. Lovitura de începere a dat-o atleta craioveană Clauda Ştef, care va participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.
La conferința de presă din această după-amiază, directorul tehnic al Universității Craiova, Daniel Mogoșanu a spus că știe care vor fi atuurile "alb-albaștrilor" în duelul cu Concordia Chiajna: "Am speranța că vom râmâne și după acest joc pe locul întâi", a declarat Mogoșanu.
Conducerea clubului CS Universitatea Craiova a anunțat astăzi, printr-un comunicat postat pe site-ul clubului, că s-a ajuns la un acord cu Silviu Izvoranu privind rezilierea contractului, informează Gazeta de Sud. "Universitatea Craiova anunță încetarea raporturilor contractuale cu jucătorul Silviu Izvoranu".
Directorul tehnic al Universității Craiova, Daniel Mogoșanu, își dorește ca greșelile individuale din partidele precedente să nu se mai repete și astfel echipa să obțină toate punctele din disputa de la Voluntari. "Trecem printr-o perioadă grea, având în vedere că în ultimele trei etape nu am obținut"...
Atacantul Andrei Ivan, de la CS Universitatea Craiova, a fost propus de un impresar francez mai multor cluburi din Ligue 1, scrie cotidianul L'Equipe. ”Anumite echipe chiar s-au arătat interesate. S-au uitat la CV-ul lui cu mult interes”, a declarat impresarul Cristophe Hutteau. Ivan, în vârstă de 19 ani, a jucat în 33 de partide...
Impresarul Christophe Hutteau a declarat că unele cluburi din Franţa sunt foarte interesate de atacantul echipei CS Universitatea Craiova, Andrei Ivan, în vârstă de 19 ani, informează L'Equipe. Jurnalul francez scrie că atacantul a fost propus unor cluburi din Franţa. "Anumite cluburi sunt cu adevărat interesate".
La întâlnirea cu reprezentanții mass-media, fundaşul dreapta Sebastian Achim a spus că fiecare meci este important pentru craioveni. "În cadrul lotului este o atmosferă bună, mergem cu încredere la Ploiești. Eu știu situația de acolo, faptul că-și joacă practic ultima șansă", a spus Sebastian Achim.
La conferința de presă din această după-amiază, directorul tehnic al CS Universităţii Craiova, Daniel Mogoșanu, a prefațat meciul cu Petrolul Ploieşti. "Ne dorim să schimbăm bilanțul nostru în meciurile din deplasare odată cu acest joc. Întâlnim Petrolul, o echipă care arată bine", a declarat Mogoșanu.
Formaţia CS Universitatea Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), partida disputată sâmbătă, pe teren propriu, în compania echipei CFR Cluj, în etapa a 6-a a play-out-ului Ligii 1, joc la care oaspeţii au egalat spre final, la două minute după ce de la gazde a fost eliminat Nicuşor Bancu.
Închizătorul brazilian al Universității are convingerea că echipa poate încheia play-out-ul pe un loc care să-i asigure participarea în competițiile europene. La întâlnirea cu reprezentanții mass-media, Madosn a declarat: "Este adevărat, nu am mai marcat de ceva timp. Chiar vorbeam între noi în vestiar".
Directorul tehnic al Universității Craiova, Daniel Mogoșanu, țintește cea de-a patra victorie la rând pe stadionul "Extensiv". În cadrul conferinței de presă din această după-amiază, Daniel Mogoșanu a prefațat jocul cu CFR Cluj. "În acest play-out am câștigat toate meciurile de pe teren propriu și ne dorim să continuăm"...
Antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, Daniel Mogoșanu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că următorul meci din campionat, contra CSMS Iași, de duminică, va fi unul "greu și special", moldovenii fiind rivalii pentru locul din cupele europene. "Urmează o partidă mai specială"...
Formaţia CS Universitatea Craiova a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa FC Botoşani, în ultimul meci al etapei a 4-a play-out-ului Ligii 1, reuşind să revină şi să se impună în condiţiile în care se afla în inferioritate numerică din minutul 39. Golurile învingătorilor au fost marcate de...
Adept al politicii pașilor mărunți, directorul tehnic al Universității Craiova este decis să obțină puncte din fiecare meci astfel încât când se va trage linie echipa să fie într-o poziție eligibilă pentru competițiile continentale. "Este un meci important pentru noi, ne dorim să câștigăm", a declarat Mogoșanu.
Fostul portar al echipei naţionale a fost condamnat astăzi la un an şi patru luni de închisoare, însă executarea pedepsei a fost suspendată, firma de asigurări urmând să plătească daune victimelor accidentului a precizat purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Craiova.
Formaţia CS Universitatea Craiova a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa ACS Poli Timişoara, într-un meci din etapa a 3-a a play-out-ului Ligii 1, la care pe final a fost eliminat căpitanul Valentin Iliev. Golul a fost marcat de Nuno Rocha, în minutul 70, cu un şut din şase metri.
Valentin Iliev își dorește să conducă echipa alb-albastră spre victorie în partida de duminică. Căpitanul Științei știe că ratarea play-off-ului a creat presiune, dar consideră că grupul are forța să revină pe drumul victoriilor. "Din punctul meu de vedere vestiarul este ok", a declarat stoperul bulgar.
Directorul tehnic al Universității Craiova spune că victoria este obligatorie în meciul cu Timișoara.
Daniel Mogoșanu a prefațat jocul de duminică cu ACS Poli Timişoara. "Play-out-ul, așa cum anticipam de altfel, se anunță foarte strâns. Toate echipele luptă pentru puncte, indiferent de forma în care o fac"...
Fostul fotbalist Ion Geolgău a declarat, într-o conferință de presă, că actuala echipă din Liga 1 a Craiovei are dreptul de a folosi culorile, sigla și palmaresul grupării înființate în 1948 printr-un acord de asociere cu Clubul Sportiv Universitatea Craiova. El a explicat că în 1994, când a avut loc despărțirea...
Tribunalul Bucureşti a emis motivarea privind procesul pentru marca "Universitatea Craiova" în care precizează că Fotbal Club U Craiova SA şi familia Mititelu au înregistrat cu rea credinţă la OSIM marca Universitatea Craiova, aceasta aparţinând de fapt Clubului Sportiv Universitatea Craiova.
CS Universitatea Craiova, ocupanta locului opt al clasamentului din prima ligă, a câştigat, duminică, 6 martie, scor 3-0, meciul jucat pe teren propriu cu FC Voluntari, în prima etapă a play-out-ului. Golirile "alb-albaştrilor" au fost marcate Andrei Ivan (29, 50) şi Nuno Rocha (68).
CFR Cluj a câştigat, cu scorul 1-0, meciul din deplasare, cu CS Universitatea Craiova, din etapa a 26-a din Liga 1. Golul "feroviarilor" a fost marcat de Cristi Bud, în minutul 80.
Directorul tehnic al Universității Craiova, Daniel Mogoșanu, promite un joc spectaculos, pe atac, al "alb-albaștrilor". La conferința de presă din această după-amiază, Daniel Mogoșanu a spus: "Ne vom bate să câștigăm meciul cu CFR Cluj. Vom risca mai mult", a declarat Daniel Mogoșanu.
Directorul tehnic al CS Universității Craiova, Daniel Mogoșanu, a declarat că jucătorii sunt concentrați pentru a obține toate punctele din derby-ul Olteniei cu Pandurii Târgu Jiu. "Vom lupta pentru cele trei puncte la Severin. Pandurii și-au atins obiectivul, în schimb noi suntem la mâna rezultatelor".
Directorul tehnic al CS Universitatea Craiova, Daniel Mogoșanu, a declarat, după victoria cu Petrolul Ploieşti, scor 2-0, că este foarte bucuros pentru rezultat. "Cred că e un prim pas, unul foarte important, faptul că am reușit să câștigăm cu 2-0", a declarat Daniel Mogoșanu.
CS Universitatea Craiova a învins acasă, duminică, scor 2-0, Petrolul Ploieşti în etapa a 24-a din Liga 1. Golurile gazdelor au fost marcate de Bogdan Vătăjelu (19) şi Nuno Rocha (63). CS Universitatea Craiova ocupă locul opt în Liga 1, cu 30 de puncte, în timp ce Petrolul este ultima, cu opt puncte.
Căpitanul Științei, Valentin Iliev, consideră că munca "alb-albaștrilor" din această iarnă va aduce toate punctele în partida de duminică. La întâlnirea cu reprezentanții mass-media, Valentin Iliev a spus: "Ne-am pregătit bine, iar acum trebuie să demonstrăm în meciurile oficiale".
În cadrul conferinței de presă, Daniel Mogoșanu a prefațat jocul cu Petrolul Ploieşti: "Venim după o perioadă delicată, în ultimele cinci meciuri nu am mai câștigat. Nu am reușit să ne îndeplinim obiectivul și de aceea resimțim o presiune mare. Acum suntem focusați pe jocul cu Petrolul și pe nimic altceva.
CS Universitatea Craiova, locul 8 în Liga 1, a fost învinsă, duminică, scor 0-1, de Paksi FC, locul 4 în Ungaria, în cantonamentul din Turcia. Unicul gol al meciului a fost marcat de formaţia maghiară, în minutul 43. CS Universitatea a ratat un penalty, în minutul 88, prin Zlatinski.
Formaţia Espanyol Barcelona negociază transferul atacantului Andrei Ivan (19 ani), de la CS Universitatea Craiova, informează ediţia online a coditianului spaniol Sport. Sursa citată precizează că formaţia antrenată de românul Constantin Gâlcă e interesată de un împrumut al lui Ivan până în vara...
CS Universitatea Craiova a fost învinsă, scor 1-3, de Austria Viena, într-un joc amical disputat aseară, al treilea susținut de gruparea din Bănie în cadrul cantonamentului din Antalya. La pauză a fost 3-1 pentru adversari, care au marcat în minutele 9, 23 și 38. "Alb-albaștrii" au marcat prin Andrei Hergheligiu.
Echipa CS Universitatea Craiova a fost învinsă, marţi, cu scorul de 2-1, de formaţia austriacă RZ Pellets WAC, în al doilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire pe care îl efectuează în Turcia. Golul craiovenilor a fost marcat de Silviu Izvoranu, în minutul 84. Antrenorii Daniel Mogoşanu şi Victor...
După ce a fost înlocuit, Nicușor Bancu a oferit un interviu reprezentanților mass-media prezenți la jocul cu Hallescher. "Ne dorim să o facem cât mai bine, astfel încât în primăvară să avem o evoluție mai bună decât cea pe care am avut-o până acum", a spus Nicușor Bancu.
Antrenorul principal al Universității Craiova, Victor Naicu, este mulțumit atât de prestația "alb-albaștrilor", cât și de rezultatul cu Hallescher, menit să dea încredere. Domnule Naicu, Universitatea Craiova – Hallescher 2-1. Cum s-a văzut meciul din perspectiva antrenorului principal?
Echipa de fotbal CS Universitatea Craiova a învins formația germană de liga a treia Hallescher FC cu scorul de 2-1 (2-0), sâmbătă, la Papillon Sport Center din Belek, în stagiul de pregătire din Antalya (Turcia). CS Universitatea Craiova s-a impus prin golurile marcate de Simon Măzărache (26) și un...
FC Steaua a anunţat, pe site-ul oficial, că Tha'er Bawab a semnat un contract valabil un an şi jumătate, atacantul declarându-se fericit că a ajuns la gruparea bucureşteană. Bawab va purta tricoul cu numarul 20 şi se va alătura lotului condus de Laurenţiu Reghecampf în cursul zilei de sâmbătă.
Gigi Becali, finanţatorul echipei Steaua Bucureşti, a afirmat astăzi că a ajuns la un acord cu atacantul iordanian Thaer Bawab, care ar fi semnat deja un contract valabil doi ani cu campioana României, deși nu și-a clarificat situația cu CS Universitatea Craiova.
|
|
|
S-au nascut azi
Akira Kaji
Japonia
45 ani
Aleksandr Uvarov
URSS
65 ani
Alin Tene
România
36 ani
Anass Achahbar
Olanda
31 ani
Antoni Szymanowski
Polonia
74 ani
Bengt Gustavsson
Suedia
97 ani
Bohdan Butko
Ucraina
34 ani
Bryan Arguez
SUA
36 ani
Carles Rexach
Spania
78 ani
Ciprian Dianu
România
48 ani
Craig Bellamy
Țara Galilor
46 ani
Dan Eggen
Norvegia
55 ani
Daniel Jilavu
România
52 ani
Daniele Franceschini
Italia
49 ani
Danilo Sousa
Brazilia
35 ani
Dănuț Prodan
România
40 ani
Davide Grassi
Italia
39 ani
Eduardo Bonvallet
Chile
70 ani
Gabriel Correa
Uruguay
57 ani
Gabriel Flueraş
România
26 ani
George Tudoran
România
29 ani
Glenn Whelan
Irlanda
41 ani
Kepa Blanco
Spania
41 ani
Knut Nordahl
Suedia
105 ani
Lucas García
Argentina
37 ani
Lucian Condrea
România
32 ani
Luis Gilmar
Brazilia
66 ani
Mamam Cherif Touré
Togo
42 ani
Mario Yepes
Columbia
49 ani
Massimo Mutarelli
Italia
47 ani
Merry Krimau
Maroc
70 ani
Norberto Scoponi
Argentina
64 ani
Pinheiro
Brazilia
93 ani
Sol Bamba
Coasta de Fildeș
40 ani
Ștefan Stere
România
41 ani
Stere Banioti
România
41 ani
Thibault Moulin
Franţa
35 ani
Tim Matavž
Slovenia
36 ani
Tinga
Brazilia
47 ani
Tomás Rincón
Venezuela
37 ani
Vincenzo Fiorillo
Italia
35 ani
Vítor Bruno
Portugalia
35 ani
Vladimir Screciu
România
25 ani
Wolfgang Hesl
Germania
39 ani
|
|
|
|
|