|
Tribunalul Argeș va judeca, miercuri, cererea de eliberare sub control judiciar depusă de fostul administrator al firmei PIC, Liviu Făcăleață, arestat preventiv pentru complicitate la luare de mită într-un nou dosar privind corupția din arbitraj.
Arbitrul Marius Martiș, cercetat pentru complicitate la dare și luare de mită, rămâne în arest după ce Curtea de Apel Pitești nu a admis miercuri recursul față de respingerea de către Tribunalul Argeș a cererii de eliberare condiționată sub control judiciar.
Tribunalul Argeș a emis marți mandate de arestare pentru 29 de zile pe numele finanțatorului FC Argeș, Cornel Penescu, și al administratorului firmelor sale, Liviu Făcăleață, cercetați într-un nou dosar de corupție.
Finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, a fost reținut, luni, de procurorii Serviciului Teritorial Pitești al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), într-un nou dosar de corupție în care este cercetat.
Finanțatorul echipei FC Argeș, Cornel Penescu, a luat înapoi de la arbitrul Ionică Serea o parte din suma de 21.000 de euro dată ca mită pentru a favoriza echipa piteșteană într-o partidă cu Steaua București, după ce confruntarea s-a încheiat la egalitate, potrivit transcrierilor unor interceptări telefonice aflate la dosar.
Finanțatorul echipei FC Argeș, Cornel Penescu, a fost audiat vineri timp de aproape patru ore la sediul Serviciului Teritorial Pitești al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), într-un nou dosar penal în care au fost reținuți în urmă cu o zi arbitrii Marius Martiș și Ionică Serea.
Tribunalul Argeș a luat notă de decizia ÃŽCCJ privind suspendarea dosarului în care finanțatorul echipei FC Argeș, Cornel Penescu, a fost trimis în judecată alături de fostul șef al Gărzii Financiare Argeș, Aurel Stoian și de administratorul firmei PIC, Gheorghiță Pieca, pentru infracțiuni de corupție.
Căpitanul echipei FC Argeș, Daniel Bălașa, care l-a vizitat pe finanțatorul Cornel Penescu la scurt timp după ce acesta a ajuns, vineri noapte, la reședința din Pitești, după ce a fost pus în libertate, a afirmat că patronul a dat asigurări că "la echipă va fi bine".
Echipa FC Argeș Pitești a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul amical disputat, sâmbătă, în compania formației CSM Râmnicu-Vâlcea, ocupanta locului 8 în Seria a II-a a Ligii II, pe terenul sintetic al complexului "Nicolae Dobrin".
Finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, fostul director al societății PIC din Pitești Liviu Făcăleață și fostul șef al Comisiei Centrale a Arbitrilor Gheorghe Constantin, judecați pentru fapte de corupție, vor fi puși în libertate, vineri seară, în baza unei decizii a Curții de Apel Ploiești.
FC Argeș are o datorie de aproape 17 miliarde de lei către Fisc. Suma reprezintă taxele și impozitele către stat pe care clubul nu le-a plătit, ultimii bani virați în contul statului fiind în luna noiembrie a anului trecut. "S-au mai plătit de către FC Argeș ceva bani către stat, dar foarte puțin. ÃŽn prezent, datoria ajunge undeva la 17 miliarde", conform unor surse din cadrul Direcției Finanțelor Publice Argeș.
Președintele FC Argeș, Andrei Penescu, a declarat, sâmbătă, că fostul antrenor al echipei piteștene, Ionuț Badea, trebuie să plătească suma 200.000 de euro, aceasta fiind stipulată în contract.
Tehnicianul Cristian Negru este noul antrenor al FC Argeș, conform unor surse din cadrul grupării din Liga a II-a, el urmând să fie prezentat oficial la începutul săptămânii viitoare.
Președintele clubului FC Argeș, Andrei Penescu, a declarat, joi, că antrenorii care au fost cotactați pentru a prelua conducerea tehnică a grupării piteștene doresc doar contracte pe șase luni, iar pretențiile financiare sunt foarte mari.
Președintele grupării FC Argeș, Andrei Penescu, a declarat, marți, că pe adresa clubului piteștean a sosit o singură ofertă de transfer, pentru mijlocașul Cătălin Doman, de la un club din străinătate.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Argeș, Constantin Nicolescu, a afirmat că instituția pe care o conduce nu ar putea susține, chiar și în parteneriat cu Primăria Pitești, echipa de fotbal FC Argeș, întrucât costurile ar fi mult mai mari decât posibilitățile bugetare.
Ionuț Badea, antrenorul echipei FC Argeș, crede că elevii săi au potențialul de a învinge pe Jiul, în deplasare, mâine de la ora 11. Totuși, tehnicianul avertizează că nu va fi un meci facil, deoarece "minerii" au același obiectiv ca alb-violeții: promovarea.
Dupã douã sãptãmîni de proteste, în care antrenamentele au cam lipsit, jucãtorii lui FC Argeș au decis cã nu mai este cazul sã menținã aceastã poziție, deoarece își fac rãu singuri, și au început sã se antreneze normal. Ei vor trata cu seriozitate toate meciurile, iar din iarnã, dacã nu au salariile la zi, vor vedea ce are de fãcut fiecare.
Suporterii FC Argeș au plecat din fața Primăriei din Pitești spre Mioveni, unde se va desfășura, cu începere de la ora 17,00, partida cu Dacia Mioveni, contând pentru etapa a 11-a a Ligii a II-a, Seria a II-a.
Magistrații Tribunalului Prahova au decis, miercuri, înlocuirea măsurii arestării preventive în cazul finanțatorului FC Argeș, Cornel Penescu, a lui Liviu Făcăleață și a lui Gheorghe Constantin, cu interdicția de a părăsi țara, însă hotărârea nu este definitivă și a fost atacată deja cu recurs.
Zece jucători ai divizionarei secunde FC Argeș au depus memorii la Federația Română de Fotbal pentru a deveni liberi de contract motivându-și cererile prin restanțele salariale de mai mult de două luni pe care conducerea clubului piteștean le are către ei.
Tribunalul Prahova a dispus acordarea unui nou termen intermediar, la 12 octombrie, în dosarul penal strămutat de la Tribunalul Argeș, pentru verificarea, în cursul judecății, a legalității și temeiniciei arestării preventive pentru inculpații Penescu Cornel, Gheorghe Constantin și Făcăleață Liviu, rămași în arest.
Tribunalul Prahova a judecat, joi, cererile depuse de finanțatorul echipei FC Argeș, Cornel Penescu și fostul director general al firmei PIC, Liviu Făcăleață, arestați preventiv în dosarul corupției din fotbal, care au cerut la acest termen al procesului, care a fost strămutat de la Tribunalul Argeș, să fi eliberați sub control judiciar, renunțând la cererile depuse anterior prin care solicitau eliberarea pe cauțiune.
Finanțatorul echipei FC Argeș, Cornel Penescu, arestat preventiv în dosarul corupției din fotbal, a fost audiat din nou vineri, timp de câteva ore, de procurorii Serviciului Teritorial Pitești al Departamentului Național Anticorupție (DNA).
Omul de afaceri Ilie Penescu, fratele finanțatorului echipei FC Argeș, Cornel Penescu, a fost surprins, miercuri, de aparatul radar circulând cu viteza de 204 kilometri pe oră, pe autostrada A1.
Dosarul în care finanțatorul echipei FC Argeș, Cornel Penescu, și alte 13 persoane sunt judecate pentru corupție va fi strămutat de la instanța din Argeș la Tribunalul Prahova, în urma unei decizii a ÃŽnaltei Curți de Casație și Justiție.
Procurorul de ședință al DNA a susținut vineri, în fața judecătorilor Curții de Apel Pitești, că finanțatorul echipei de fotbal FC Argeș, Cornel Penescu, a încercat să influențeze un martor chiar din arest, iar în aceste condiții punerea lui în libertate nu este oportună, pentru că ar exista riscul să încerce influențarea altor persoane implicate în dosar.
Curtea de Apel Pitești va judeca, vineri, recursul înaintat de procurorii anticorupție față de decizia Tribunalului Argeș de revocare a mandatelor de arestare preventivă ale finanțatorului echipei de fotbal FC Argeș, Cornel Penescu, Gheorghe Constantin și Liviu Făcăleață.
Vești bune pentru antrenorul Ionuț Badea. După ce pentru câteva zile s-au antrenat separat din cauza unor accidentări, Adrian Dulcea și Cătălin Doman s-au antrenat normal astăzi și vor putea juca în partida cu Tg. Mureș.
Sâmbătă, în meciul împotriva FCM Târgu Mureș, FC Argeș va trebui să se descurce fără Dulcea, Doman și Iordache, toți accidentați. Chiar și așa, antrenorul Ionuț Badea spune că elevii săi trebuie să câștige pentru a începe cu dreptul lupta pentru promovare, acolo unde îi au ca principali adversari pe FCM Târgu Mureș, Universitatea Cluj și CSM Rm. Vâlcea.
Ionuț Badea, antrenorul de la FC Argeș, e optimist privind meciul cu Târgu Mureș. Astăzi alb-violeții intră în cantonament.
Antrenorul echipei FC Argeș, Ionuț Badea, a declarat că transferul lui Cristian Tănase la Steaua este unul benefic pentru jucător și îl va ajuta să se mențină la echipa națională. Datorită transferului lui Dodel în Ghencea, tehnicianul alb – violet este de părere că Tănase își va păstra potențialul maxim pe care l-a arătat în sezonul trecut.
Curtea de Apel Pitești a respins, vineri, solicitările de cercetare în stare de libertate ale finanțatorului echipei FC Argeș, Cornel Penescu, și fostului director general al firmei PIC Liviu Făcăleață, arestați preventiv în dosarul corupției din fotbal.
Tribunalul Argeș a respins, miercuri, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune formulată de finanțatorul echipei FC Argeș, Cornel Penescu, arestat preventiv în dosarul corupției din fotbal.
Clubul alb-violet face în aceste zile ultimele demersuri pentru începerea procesului de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, dorind sã atace decizia Comisiei de Disciplinã a LPF, prin care echipa a fost retogradatã în liga a doua.
După ce sâmbătă au susținut un meci de verificare în comania celor de la Dacia Mioveni câștigat cu 3-2, astăzi elevii lui Ionuț Badea au revenit la antrenamente. Jucătorii FC Argeș vor susține câte două ședințe de pregătire marți și joi și două meciuri de verificare.
Curtea de Apel Pitești a decis, joi, cercetarea în stare de libertate a fostului director al Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor Pitești, Cristian Libertatu, arestat preventiv pentru luare de mită în dosarul "Penescu", menținând starea de arest în cazul finanțatorului echipei FC Argeș, Cornel Penescu și fostului director general al firmei PIC, Liviu Făcăleață.
Gruparea din Trivale vrea să rămână o forță pentru a juca la anul din nou in Liga 1!
Curtea de Apel Pitești se va pronunța, joi, asupra cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de trei dintre persoanele arestate preventiv în dosarul corupției din fotbal, și anume Cornel Penescu, Cristian Libertatu și iviu Făcăleață.
Resemnați cu ideea că sezonul viitor vor evolua în liga secundă, jucătorii FC Argeș și-au stabilit obiectivul: revenirea cât mai rapidă în prima ligă. După ce au aflat componența și programul seriei, Tameș și Năstăsie spun că FC Argeș ar trebui să promoveze fără probleme
Andrei Penescu, fiul patronului lui FC Argeș, Cornel Penescu, nu crede cã mijlocașul Cristian Tãnase va ajunge la Steaua și nici la Koln, echipele despre care se știe cã au venit sã trateze transferul sãu.
Primul amical serios de la revenirea din cantonamentul din Austria a însemnat o remizã pentru FC Argeș, echipa antrenatã de Ionuț Badea terminind 0-0 cu israelienii de la FC Sakhnin.
Mijlocașul lui FC Argeș și al echipei naționale e îngrijorat că a mai rămas doar o săptămână până la începerea campionatului, dar transferul său încă nu s-a rezolvat. Ofertat de echipe din Anglia, Germania și de Steaua, Cristi Tănase se teme că noul sezon îl va prinde la FC Argeș, în Liga a II-a.
Echipa antrenată de Ionuț Badea a remizat, sâmbătă, scor 0-0, cu formația FC Sakhnin din Israel, într-un meci de pregătire disputat pe stadionul Nicolae Dobrin.
ÃŽn această dimineață, cu începere de la ora 11:00, FC Argeș va întâlni formația Bnei Shakkin, într-un joc amical care se va desfășura pe stadionul "Nicolae Dobrin".
Aflat în negocieri cu echipa Ghencea, Cristi Tănase este alături de roș-albaștri în această seară și le dorește posibilor săi viitori colegi să evolueze în finala Europa League.
ÃŽn urma scandalului de corupție din arbitraj, în care a fost implicat patronul Cornel Penescu, s-a luat măsura retrogradării grupări FC Argeș în Liga 2. Piteștenii au atacat decizia, iar astăzi s-a întrunit Comisia de Recurs a FRF.
Suporterii echipei FC Argeș vor organiza, joi, un marș și un miting în centrul municipiului, pentru susținerea formației, după ce LPF a decis retrogradarea "alb-violeților" în divizia secundă, consecință a trimiterii în judecată, pentru fapte de corupție în fotbal, a finanțatorului clubului, Cornel Penescu.
Roberto Boboacă, fotbalistul echipei FC Argeș, își dorește să aibă parte de un sezon foarte bun.
Comisia de Recurs din cadrul LPF a discutat, luni, despre cazul retrogradării clubului FC Argeș, dar a decis amânarea pronunțării, pentru a doua oară, până joi, 23 iulie, au declarat surse din cadrul LPF.
|
|
|
S-au nascut azi
Ahmed Bahja
Maroc
54 ani
Aleksandar Radosavljević
Serbia
42 ani
Ántony de Ávila
Columbia
61 ani
B68 TOFTIR
Insulele Feroe
62 ani
Blagoy Georgiev
Bulgaria
43 ani
Cheikhou Kouyaté
Senegal
35 ani
Cornel Predescu
România
37 ani
Cristian Zaccardo
Italia
43 ani
Ioannis Fetfatzidis
Grecia
34 ani
Juan Valera
Spania
40 ani
Junior Tallo
Coasta de Fildeș
32 ani
Klodian Duro
Albania
47 ani
Lasha Salukvadze
Georgia
43 ani
Mané
Spania
43 ani
Matías Almeyda
Argentina
51 ani
Mihai Gherasim
România
32 ani
Ousmane Viera
Coasta de Fildeș
38 ani
Ricardo Cadú
Portugalia
43 ani
Thiago Constância
Brazilia
40 ani
Valeriu Andronic
Moldova
42 ani
|
|
|