|
Ură, revoltă, lașitate, frustrare, indignare sunt doar câteva dintre cuvintele care definesc starea de spirit a grupării FC Universitatea Craiova. Haosul a fost declanșat după ce jucătorii și-au dat seama că au fost lăsați baltă de proaspătul antrenor principal, Ștefan Nanu, care a negociat în secret preluarea echipei...
Fotbaliștii echipei FC Universitatea Craiova refuză să se mai antreneze, acuzând lipsa unor condiții decente de pregătire, iar gruparea patronată de Adrian Mititelu a anunțat, marți, într-un comunicat, că va cere FRF amânarea primelor două meciuri din returul Seriei a II-a a Ligii 2.
FC Universitatea Craiova este ca și rămasă fără antrenor principal, după ce praspătul numit Ștefan Nanu ar fi bătut palma cu Farul Constanța, conform surselor Gazetei de Sud. Nanu nu a mai fost văzut de aseară la cantonamentul FC Universitatea Craiova din Severin, iar în această dimineață ar fi avut o întâlnire...
FC Universitatea Craiova are un nou antrenor principal începând de ieri seară, în locul lui Nicolo Napoli fiind numit Ștefan Nanu, fostul tehnician al Minerului Motru. Nanu, care în această iarnă fusese numit inițial director sportiv la gruparea din Bănie, venind pe "filiera" Marin Condescu, va fi ajutat de Dragoș Bon...
Evenimentul de ieri seară legat de schimbarea antrenorului principal Nicolo Napoli, cu Ștefan Nanu, l-a determinat pe Marcel Iancu să-și dea demisia din funcția de președinte al FC Universitatea Craiova. "Vine o vreme când trebuie să-ți găsești un rost în viață", a postat Marcel Iancu pe contul său de Facebook.
Echipa FC Universitatea Craiova își suspendă antrenamentele în semn de protest față de faptul că primarul Lia Olguța Vasilescu, "prin influența pe care o deține", i-a blocat toate posibilitățile de pregătire în Craiova, a anunțat, luni, site-ul oficial al grupării patronate de Adrian Mititelu.
După două săptămâni de pregătiri în Parcul "Nicolae Romanescu" și pe un teren sintetic din Craiova, jucătorii de la FC Universitatea Craiova vor începe astăzi partidele de verificare. Așa cum GdS a anunțat zilele trecute, toate meciurile echipei pregătite de Nicolo Napoli se vor desfășura în deplasare.
Fostul fotbalist Rodion Cămătaru a declarat, luni, că fuziunea dintre FC Universitatea Craiova și CS Universitatea Craiova ar fi benefică orașului, dar susține că în momentul de față acest lucru este dificil de realizat. "Cred că pentru Craiova ar fi benefic să fie o singură echipă", a declarat Rodion Cămătaru.
Adrian Mititelu, patronul FC Universitatea Craiova, a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de evaziune fiscală, mai exact stopaj la sursă, informează Gazeta de Sud. Mititelu este acuzat că a creat un prejudiciu de aproximativ 3 milioane de lei prin neplata impozitelor și contribuțiilor datorate statului.
Judecătoria Sectorului 2 a amânat, joi, pentru data de 27 februarie, cazul dezafilierii FC Universitatea Craiova, după ce judecătorul a solicitat emiterea din oficiu a unei cereri către Tribunalul București pentru a se stabili dacă noua conducere a LPF a fost înregistrată în registrul federațiilor.
Divizionara secundă FC Universitatea Craiova s-a prezentat ieri la Policlinica pentru Sportivi în vederea efectuării vizitei medicale. Au fost prezenți 25 de jucători, șase dintre ei noi achiziții, cel mai cunoscut fiind Cosmin Gângioveanu. Lotul "alb-albastru" a cuprins șase nume noi, fiind vorba despre...
Finanțatorul echipei FC Universitatatea Craiova, Adrian Mititelu, este pe cale să-și vadă visul împlinit, mai exact să-l readucă pe atacantul Stelei, Mihai Costea, la Craiova. Deși astăzi au apărut informații potrivit cărora "Nilă" ar fi semnat deja cu gruparea "alb-albastră", atacantul vâlcean a afirmat pentru...
Portarul Cosmin Vâtcă va sosi astăzi în Craiova și există șanse ca el să semneze un contract cu FC Universitatea. El a efectuat deja vizita medicală cu Rapid București, formație la care a evoluat ultima dată. Oficialii clubului FC Universitatea doresc să aducă un alt portar la echipă, un concurent pentru titularul...
Divizionara secundă FC Universitatea Craiova s-a prezentat astăzi, la prânz, la Policlinica pentru Sportivi în vederea efectuării vizitei medicale, necesare pentru partea a doua a sezonului competițional. Lotul "alb-albastru" a cuprins șase nume noi, fiind vorba despre Daniel Bălan (Rapid CFR Suceava)...
O parte dintre jucătorii formației FC Universitatea Craiova împreună cu staff-ul tehnic și oficialii grupării alb-albastre s-au prezentat sâmbătă seară la "Gala suporterilor", o petrecere organizată și susținută financiar de câțiva fani de peste hotare și din țară. Pe ritmurile imnului "Oltenia Eterna Terra Nova" au...
Adrian Mititelu a dat toate detaliile înțelegerii cu Marin Condescu, acesta urmând să aibă puteri depline la club. După ce a plecat de la Pandurii Târgu-Jiu, Condescu a hotărât să se implice la FC Universitatea Craiova. "Marin Condescu este oltean, un mare fan al Universității Craiova", a afirmat Adrian Mititelu.
Fostul președinte al clubului Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu, a devenit, joi seara, manager general la FC Universitatea Craiova, el declarând că a semnat o înțelegere în acest sens cu patronul grupării, Adrian Mititelu. Condescu a afirmat că, în noua postură, va face echipă cu Emil Săndoi, obiectivul fiind acela...
Federația Română de Fotbal (FRF) a obținut o nouă decizie favorabilă într-un proces intentat de FC Universitatea Craiova, club condus de Adrian Mititelu, prin care acesta contesta o serie de articole din Regulamentul Disciplinar al FRF. Potrivit unui comunicat dat publicității de Direcția Juridică a FRF, Curtea...
Clubul de Fotbal Universitatea Craiova a perfectat primul transfer din acest an. Daniel Bălan a semnat cu Universitatea Craiova. Fundașul dreapta va evolua sub culorile alb-albastre timp de minim un an și șase luni. "Sunt foarte fericit că am semnat cu Universitatea Craiova", a declarat Daniel Bălan.
Primăria Craiova l-a evacuat astăzi pe Adrian Mititelu din incinta Stadionului "Ion Oblemenco". Executorul judecătoresc angajat de Primărie a pus în executare o sentință judecătorească prin care echipa de fotbal FC Universitatea Craiova, patronată de finanțatorul Adrian Mititelu, este obligată să părăsească stadionul.
FC Universitatea Craiova nu a plătit câteva baremuri de arbitraj din acest sezon din Liga 2, seria 2, iar Comisia de Disciplină a FRF a decis, pe 21 noiembrie 2013, neprogramarea oltenilor. "Răspunsul" lui Adrian Mititelu nu a întârziat să apară: a contestat decizia a doua zi hotărârea la Judecătoria sectorului 2 a...
Trecerea în noul an nu a adus și "liniștea" financiară la FC Universitatea Craiova, gruparea "alb-albastră" având șanse destul de mari să piardă în această iarnă o parte dintre jucători. Unul dintre aceștia este sârbul Milan Mitić, care nu pare dispus să mai muncească gratis, deși s-a atașat foarte mult de suporterii...
Patronul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, i-a acuzat din nou pe președintele FRF, Mircea Sandu, și pe fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, că i-au luat jucătorii care aveau clauze de rezilere, considerând că acesta este ghinionul lor în cazul dosarului dezafilierii clubului oltean.
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat la finalul termenului de joi în dosarul dezafilierii Universității Craiova de la Judecătoria Sectorului 2, că patronul grupării oltene, Adrian Mititelu, va merge la pușcărie înaintea sa deoarece a devalizat clubul.
Adrian Mititelu, finanțatorul divizionarei secunde FC Universitatea Craiova, a intrat pe stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova, ca urmare a executării unei ordonanțe președințiale prin care clubul său poate reveni pe această arenă. Mititelu, împreună cu avocații și executorul judecătoresc, a fost lăsat să intre...
Patronul clubului FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a raspuns negativ ofertei venite din partea acționarului majoritar al CS Universitatea Craiova, Adrian Andrici, care i-a propus 1.000.000 de euro și 20% din acțiunilor noului club pentru unirea celor două grupări din Bănie.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, în cadrul ședinței Consiliului Local Craiova, că municipalitatea nu are nicio problemă ca echipa FC Universitatea Craiova să joace pe Stadionul "Ion Oblemenco", cu condiția ca aceasta să aibă alt investitor decât pe Adrian Mititelu, aflat în procese...
Adrian Mititelu, finanțatorul echipei FC Universitatea Craiova, a intrat împreună cu executorul judecătoresc, în incinta stadionului "Ion Oblemenco", unde au fost prezenți peste 100 de suporteri. Pentru că paznicii complexului nu i-au lăsat pe suporteri să intre pe stadion, au avut loc mai multe îmbrânceli între...
FC Universitatea Craiova, club condus de Adrian Mititelu, a fost sancționat de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu interzicerea dreptului de a organiza patru meciuri pe propriul stadion și o penalitate sportivă de 37.500 lei. Sancțiunea vine ca urmare a incidentelor provocate de proprii suporteri...
Peste 100 de jandarmi de la IJJ Teleorman și Gruparea Mobilă Craiova vor asigura ordinea publică la meciul dintre FC Universitatea Craiova și CSM Râmnicu-Vâlcea din etapa a șasea a Ligii 2, care va avea loc sâmbătă pe stadionul din municipiul Roșiorii de Vede. Terenul pe care echipa FC U Craiova joacă meciurile de acasă...
FC Universitatea Craiova a anunțat că meciul cu CSM Râmnicu-Vâlcea, programat sâmbătă, în etapa a 6-a din Liga 2, se va disputa la Roșiorii de Vede. Această decizie a fost luată după ce primarul orașului Caracal le-a dat craiovenilor un răspuns negativ la cererea de a juca pe stadionul "Parc" din "orașul minunilor".
Conducerea FC Universitatea Craiova a decis ca meciurile cu CSM Râmnicu-Vâlcea și Gloria Bistrița să se dispute la Caracal, după ce Comisia de Disciplină a FRF a hotărât suspendarea pentru două etape a terenului de la Drobeta-Turnu Severin, ca urmare a incidentelor de la jocul cu Petrolul Ploiești, din Cupa României.
Clubul FC Universitatea Craiova a fost amendat, joi, de Jandarmeria Mehedinți, cu 30.000 de lei în urma violențelor dinaintea meciului cu Petrolul Ploiești, din 16-imile de finală ale Cupei României. FC Universitatea Craiova riscă să primească și o suspendare a stadionului din Drobeta Turnu-Severin.
FC Universitatea Craiova, echipă ptronată de Adrian Mititelu, a emis un comunicat prin care anunță opinia publică faptul că echipa a intrat în grevă de avertisment. Motivul îl reprezintă faptul că FC "U" nu poate juca pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova.
FC Universitatea Craiova și CS Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat sâmbătă seara, la Drobeta Turnu-Severin în etapa a doua din Liga 2, seria B2. La meci au asistat aproximativ 8.000 de spectatori. La finalul partidei, a avut loc o altercație pe teren între jucătorii celor două echipe.
Federația Română de Fotbal a anunțat, joi, pe site-ul oficial, că îl va acționa în judecată pe juristul FC Universitatea Craiova, Mircea Moise, "în legătură cu afirmațiile calomnioase legate de înscrierea în Liga 2 a CS "U" Craiova".
FC Universitatea Craiova, patronat de Adrian Mititelu, a anunțat că a solicitat FIFA să excludă din Liga 2 gruparea CS Universitatea, finanțată de primărie, și să îi interzică acesteia să folosească însemnele, culorile și imnul. Cele două cluburi au fost primite în Liga 2, în urma ședinței din 14 august.
Atacantul australian Michael Baird va juca din nou pentru FC Universitatea Craiova, semând un contract valabil pe următoarele două sezoane cu gruparea condusă de Adrian Mititelu. Baird a mai evoluat pentru Universitatea Craiova în perioada ianuarie 2006 - ianuarie 2010.
Marele fotbalist Costică Ștefănescu, fost căpitan al echipei Craiova Maxima, a fost condus sâmbătă pe ultimul drum de sute de persoane - familie, prieteni, colegi, suporteri - care și-au luat rămas bun de la cel care a fost supranumit "ministrul apărării". Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de preoți...
Fostul căpitan al Craiovei Maxima și al echipei naționale Costică Ștefănescu a fost înmormântat, sâmbătă, la cimitirul Sineasca din Craiova, cu onoruri militare, în prezența a aproximativ 1.500 de persoane, la funeralii fiind prezenți și toți foștii componenți ai Craiovei Maxima.
Corpul neînsuflețit al marelui fotbalist Costică Ștefănescu a fost depus, în noaptea de miercuri spre joi, la capela Bisericii Hârșu din Craiova, după ce soția acestuia a decis ca funeraliile să aibă loc în orașul în care a jucat și al cărui cetățean de onoare este din 2003.
Patronul echipei de fotbal FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că va încerca să o convingă pe soția lui Costică Ștefănescu să-l înmormânteze pe fostul component al Craiovei Maxima în Bănie. "Nu mă gândeam că se va ajunge atât de repede în situația asta", a spus Adrian Mititelu.
Clubul de fotbal FC Universitatea Craiova își exprimă regretul pentru decesul fostului mare jucător Costică Ștefănescu, printr-un comunicat dat publicității pe site-ul oficial al grupării din Bănie. Fostul fotbalist Costică Ștefănescu a murit marți, după ce s-a aruncat de la etajul cinci al Spitalului Militar.
FRF își exprimă regretul față de decesul fostului mare fotbalist Costică Ștefănescu, într-un comunicat dat publicității pe site-ul oficial al forului național. "FRF anunță cu regret și durere dispariția dintre noi a unuia dintre cei mai mari fotbaliști din istoria fotbalului românesc, Costică Ștefănescu".
Fostul fotbalist Costică Ștefănescu a încetat din viață, marți seară, la vârsta de 62 de ani, după ce s-a aruncat de la etajul 5 al Spitalului Militar din Capitală, au declarat surse din Poliție. Costică Ștefănescu a fost căpitanul Craiovei Maxima în prima jumăatate a anilor 1980.
FC Universitatea Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1, partida amicală disputată vineri seară, în deplasare, cu Minerul Motru. Gazdele au deschis scorul în minutul 30, prin Rada, care a executat perfect o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri. Alb-albaștrii au restabilit egalitatea în minutul 77.
Echipa FC Universitatea Craiova va evolua în ediția viitoare a Ligii 2 de fotbal, după cum anunță clubul patronat de Adrian Mititelu pe site-ul său oficial. "Fotbal Club Universitatea Craiova a primit confirmarea oficială din partea FRF că îndeplinește toate condițiile pentru a participa în Liga 2", se arată în comunicat.
Fotbal Club Universitatea Craiova a emis miercuri seară un comunicat în care face diverse precizări legate de înscrierea echipei în Liga a 2-a dar și de opoziția față de înscrierea în competiție a celeilalte formații din Bănie, CS Universitatea Craiova. Adrian Mititelu susține că a sesizat și-n acest caz DNA.
Clubul FC Universitatea Craiova, patronat de Adrian Mititelu, a emis în urmă cu puțin timp un comunicat în care anunță că a renunțat la ideea ca echipa să efectueze astăzi de la ora 18.00 primul antrenament după reunirea lotului pe unul dintre terenurile din cadrul complexului "Ion Oblemenco".
Fundașul sârb Bozidar Cosic (31 de ani) a semnat un contract cu clubul de fotbal FC Universitatea Craiova, potrivit site-ului oficial al grupării din Bănie. Cosic, fundaș central de picior stâng, a semnat o înțelegere pe o perioadă de doi ani. Universitatea a plecat azi într-un stagiu de pregătire în Austria.
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|