|
Antrenorul echipei FC Barcelona, Luis Enrique, a declarat, înaintea partidei cu Paris Saint-Germain, că meciul tur va fi unul cu multe goluri şi speră ca formaţia sa să înscrie mai mult decât adversarul. "PSG are câteva absenţe, dar nu trebuie să ne considerăm câştigători doar pentru că nu joacă Ibrahimovici".
Antrenorul echipei Bayern München, Josep Guardiola, a declarat, marţi, înaintea partidei cu FC Porto, că jucătorii formaţiei portugheze sunt abili şi pun multă presiune pe adversari. "Jucătorii care au făcut deplasarea la Porto sunt cu toţii apţi pentru a juca", a spus Guardiola.
Antrenorul echipei FC Porto, Julen Lopetegui, a declarat, înaintea partidei cu Bayern München, că jucătorii săi vor întâlni una dintre cele mai bune formaţii din istoria clubului german. "Am început drumul în Liga Campionilor fără bilet, dar am avut voinţa de a ajunge cât mai departe", a spus Lopetegui.
Deţinătoarea trofeului Real Madrid a terminat la egalitate, marţi, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia spaniolă Atletico Madrid, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Cele două echipe s-au întâlnit în finala Ligii Campionilor din sezonul trecut, atunci când Real Madrid s-a impus, la Lisabona...
Echipa italiană Juventus Torino a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia franceză AS Monaco, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Arturo Vidal, în minutul 57, din penalty. Partida retur se va disputa la 22 aprilie.
Antrenorul echipei Juventus Torino, Massimiliano Allegri, a declarat, înaintea partidei cu AS Monaco, că pentru formaţia sa va fi un meci dificil, deoarece adversarul se apară bine şi primeşte puţine goluri.
"Monaco a primit un gol în şase meciuri. Este o echipă bună cu un mare antrenor", a spus Allegri.
Antrenorul echipei AS Monaco, Leonardo Jardim, a declarat, înaintea partidei cu Juventus Torino, că formaţia italiană este favorită deoarece are jucători de calitate şi mai multă experienţă. "Am ajuns în această fază a competiţiei meritat, după ce am câştigat grupa şi am eliminat-o pe Arsenal Londra în optimi".
Antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a declarat, înaintea partidei cu Atlético Madrid, că obiectivul formaţiei sale este câştigarea Ligii Campionilor. "Obiectivul nostru este câştigarea Ligii Campionilor, nu să o învingem pe Atlético. Ne dorim să cucerim pentru a 11-a oară acest trofeu".
Antrenorul echipei Atlético Madrid, Diego Simeone, a declarat, înaintea partidei cu Real Madrid, că acest meci va fi diferit faţă de finala Ligii Campionilor din sezonul trecut. "Suntem două echipe diferite, cu jucători care au calităţi diferite. Şi meciul va fi diferit faţă de cel din sezonul trecut", a spus Simeone.
AS Monaco se deplasează astăzi la Torino pentru a da piept cu Juventus, în prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor (21:45). Practic monegascii merg în țara în care nu au câștigat niciodată vreun meci în întreaga lor existență. În schimb, Juve n-a pierdut niciodată contra unei echipe franceze.
Atletico Madrid, neînvinsă în meciurile cu Real în ultimele șase meciuri, întâlnește astă seară marea rivală, de la ora 21:45 pe Estadio Vicente Calderon în prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Atletico vine după un egal la Malaga (2-2) în care jucătorii lui Diego Simeone au părut că se...
Directorul sportiv al clubului Bayern München, Matthias Sammer, a declarat, luni, că fotbaliştii Franck Ribéry şi Bastian Schweinsteiger nu vor evolua în meciul de miercuri cu FC Porto, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Ribery şi Schweinsteiger au probleme la glezne.
Formaţiile spaniole Atlético Madrid şi Real Madrid, care în 2014 au jucat finala Ligii Campionilor, se vor întâlni în sferturile de finală ale actualei ediţii a principalei competiţii continentale intercluburi, conform tragerii la sorţi ce a avut loc, vineri, la Lyon. În 2014, Real Madrid a câştigat finala cu...
Fotbalistul suedez Zlatan Ibrahimović, vedeta lui Paris Saint-Germain, a fost suspendat o partidă în Liga Campionilor după cartonașul roșu primit contra lui Chelsea în returul optimilor de finală, în timp ce coechipierul său Serge Aurier a primit trei meciuri de suspendare fiindcă l-a insultat pe arbitrul meciului...
Juventus Torino s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, miercuri seara, după ce s-a impus, cu scorul de 3-0, pe terenul formației Borussia Dortmund, în manșa secundă a optimilor. Pe stadionul Signal-Iduna-Park, golurile italienilor au fost marcate de Carlos Tévez 3, 79 și Álvaro Morata 70.
FC Barcelona s-a calificat, miercuri seară, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, scor 1-0, pe teren propriu, formația Manchester City, în manșa a doua din optimile de finală. În tur, scorul fusese 2-1 pentru catalani. Pe Estadio Camp Nou, unicul gol al meciului a fost marcat de Ivan Rakitić.
Pentru FC Barcelona, urmează în Spania ”El Clasico” împotriva rivalei Real Madrid, dar, până atunci, jucătorii antrenați de Luis Enrique vor înfrunta, astă seară (21:45), pe Manchester City, în manșa a doua a optimilor Ligii Campionilor. În tur, s-a impus Barcelona, în Anglia, cu scorul de 2-1, astfel că...
Borussia Dortmund are nevoie de victorie pentru a o elimina, astă-seară, de la 21:45, pe Juventus Torino, în optimile de finală ale Ligii Campionilor. În tur, s-au impus alb-negrii cu scorul de 2-1. În istoria ei, Borussia a pierdut de trei ori în patru meciuri disputate pe teren propriu cu Juventus.
AS Monaco s-a calificat, marți seară, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a pierdut, scor 0-2, pe teren propriu, partida din manșa a doua a optimilor disputată cu Arsenal Londra. Pe "Stade Louis II", golurile "tunarilor" au fost marcate de Olivier Giroud 36 și Aaron Ramsey 79.
Atletico Madrid s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 4-2 după lovituri de departajare, formaţia germană Bayer Leverkusen, în optimile competiţiei. La finalul celor 120 de minute de joc, Atletico a condus cu scorul de 1-0, prin golul marcat...
Arsenal Londra a pierdut cu scorul de 3-1 meciul tur cu AS Monaco din optimile de finală ale Ligii Campionilor, iar în această seară va încerca să întoarcă rezultatul în Principat. "Vom aborda acest meci așa cum facem de obicei cu toate meciurile. Vrem să practicăm un fotbal bun", a declarat Leonardo Jardim.
Atletico Madrid și Bayer Leverkusen se vor întâlni, astăzi, de la ora 21:45, în manșa a doua a optimilor Ligii Campionilor. În tur, s-au impus nemții, cu 1-0, în urma unui joc foarte slab al spaniolilor. Cu toate acestea, tehnicianul lui Bayer, Roger Schmidt, o vede favorită tot pe Atletico.
Tehnicianul echipei Chelsea, Jose Mourinho, a declarat miercuri seară, după eliminarea din Liga Campionilor în faza optimilor de finală, că Paris Saint-Germain a meritat să acceadă în faza următoare a competiţiei, spre deosebire de gruparea londoneză. Chelsea a remizat, miercuri, pe teren propriu, scor 2-2, cu Paris SG...
Tehnicianul echipei Paris Saint-Germain, Laurent Blanc, a declarat, după meciul cu Chelsea Londra, scor 2-2, că această partidă va fi văzută ca un punct de referinţă în istoria recentă a clubului francez, ceea ce îl bucură. "Suntem obosiţi dar foarte fericiţi. Calificarea este meritată", a spus Guardiola.
Tehnicianul formaţiei Bayern München, Josep Guardiola, a declarat, după meciul cu Şahtior Doneţk, scor 7-0, că îşi felicită echipa, care a dominat jocul, menţionând totodată că gruparea ucraineană nu a avut nicio ocazie clară. "Bineînţeles că suntem mulţumiţi. Este o victorie clară", a spus Guardiola.
Tehnicianul Mircea Lucescu a declarat, după înfrângerea înregistrată de Şahtior Doneţk în meciul cu Bayern München, scor 0-7, în manşa secundă a optimilor Ligii Campionilor, că el şi echipa sa nu au nicio scuză, informează site-ul oficial al clubului ucrainean. "Ar fi trebuit să jucăm mai compact", a spus Lucescu.
Paris Saint-Germain s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, în urma unui rezultat de egalitate, 2-2 (0-0, 1-1), după prelungiri, miercuri seara, pe stadionul "Stamford Bridge" din Londra, în manșa secundă a optimilor de finală. PSG a obținut biletele pentru sferturi grație golurilor...
Bayern München a surclasat-o cu scorul de 7-0 (2-0) pe Șahtior Donețk, echipa antrenată de Mircea Lucescu, miercuri seara, pe teren propriu, în manșa a doua a optimilor de finală ale Ligii Campionilor și s-a calificat în sferturile de finală. După 0-0 în tur, bavarezii au pornit practic cu avantaj din startul...
Tehnicianul Laurent Blanc a declarat că Paris Saint-Germain are mai multă experienţă ca sezonul trecut şi poate reuşi calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după întâlnirea cu Chelsea, din optimile competiţiei. "Ştim că trebuie să marcăm cel puţin un gol pentru a ne califica", a declarat Blanc.
Tehnicianul Carlo Ancelotti şi-a exprimat regretul pentru prestaţia slabă oferită, marţi, de echipa sa, Real Madrid, în meciul cu Schalke 04 din Liga Campionilor, scor 3-4, în faţa propriilor fani şi consideră că fluierăturile suporterilor de pe Stadionul Santiago Bernabeu sunt îndeptăţite.
Antrenorul Roberto Di Matteo a sperat că echipa sa, Schalke 04, va reuşi să se califice în sferturile Ligii Campionilor în urma partidei de marţi, cu Real Madrid, de pe Santiago Bernabeu, însă atacantul gazdelor Cristiano Ronaldo a făcut diferenţe prin cele trei goluri marcate în cele două manşe.
Portughezul Cristiano Ronaldo, atacantul echipei de fotbal Real Madrid, este noul deținător al recordului de goluri marcate în cupele europene de fotbal, cu 78 de reușite, depășindu-l pe fostul internațional spaniol Raúl González Blanco, grație "dublei" înregistrate în cursul meciului cu Schalke 04, disputat marți seara.
Bayern Munchen și Șahtior Donețk se vor întâlni, miercuri, de la ora 21.45, în Germania, în manșa a doua a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, după ce au remizat în tur, scor 0-0. Guardiola nu are dubii în ceea ce privește învingătoarea, dar ”Il Luce” susține că în fotbal nu câștigă mereu cel mai bun.
FC Porto s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor după ce a învins, marți seară, scor 4-0, formația FC Basel, în manșa a doua a optimilor de finală. În tur, scorul fusese egal, 1-1. Pe Estadio do Dragao, golurile lusitanilor au fost marcate de Yacine Brahimi 14, Héctor Herrera 47, Casemiro 56...
Real Madrid s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, chiar dacă a pierdut, marți seara, în manșa secundă a optimilor de finală, partida cu Schalke 04 de pe teren propriu. Pentru oaspeți, au punctat Christian Fuchs 20, Klaas-Jan Huntelaar 40, 84 și Leroy Sané 57, în vreme ce pentru gazde au punctat.
Antrenorul echipei Bayern München, Josep Guardiola, a declarat, marţi, înaintea partidei cu Şahtior Doneţk din manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor (0-0 în tur), că nu se gândeşte la loviturile de departajare şi îşi doreşte ca formaţia sa înscrie din acţiune.
FC Porto si FC Basel se vor întâlni, astăzi, de la ora 21.45, în manșa a doua a optimilor de finală ale Ligii Campionilor,pe stadionul ”Do Dragao”. În tur, scorul a fost egal, 1-1. Din declarațiile făcute aseară, la conferința de presă de cei doi tehnicieni, rezultă că cele două formații se respectă foarte mult.
Real Madrid și Schalke 04 se vor afla față în față pe Santiago Bernabeu într-un meci din manșa a doua a optimilor Ligii Campionilor. În tur, la Gelsenkirchen, s-a impus Real cu scorul de 2-0. Cu toate acestea, antrenorul nemților, italianul Roberto Di Matteo susține că obiectivul formației sale este victoria.
Antrenorul echipei FC Porto, Julen Lopetegui, a declarat, luni, înaintea partidei cu FC Basel din manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, că formaţia sa va trebui să treacă peste absenţele din lot şi să se califice în faza următoare. "Va trebui să fim la nivel înalt", a spus Lopetegui.
Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat, pentru site-ul oficial UEFA, că este conştient de cât de greu va fi pentru formaţia sa să treacă de Bayern München, în returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor, considerând că gruparea bavareză este cel mai puternic club din lume.
Antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a declarat, luni, înaintea partidei cu Schalke 04 din manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, că formaţia sa trece printr-un moment mai dificil. "Tripleta Bale-Benzema-Cristiano Ronaldo ne-a oferit multe momente minunate", a spus Ancelotti.
Programul partidelor care vor avea loc, marţi, 10 martie, şi miercuri, 11 martie, de la ora 21:45, în manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor: Marţi, 10 martie, FC Porto (Portugalia) - FC Basel (Elveţia), în tur 1-1, Real Madrid (Spania) - FC Schalke 04 (Germania), în tur 2-0...
Biletele pentru finala Ligii Campionilor 2015, găzduită de Berlin, se vor pune în vânzare joi. Este vorba de primele tichete care vor fi scoase la comercializare, mai precis 6.000, ce se vor vinde exclusiv pe site-ul uefa.com. În total, 46.000 de bilete vor fi vândute către publicul neutru, iar fiecare dintre cele două...
Tehnicianul Arsene Wenger a declarat că jucătorii săi au acţionat în mod sinucigaş în defensivă, în partida pe care Arsenal Londra a pierdut-o, miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-3, în faţa formaţiei AS Monaco, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.
Antrenorul portughez al echipei AS Monaco, Leonardo Jardim, a declarat că victoria obţinută, miercuri, la Londra, scor 3-1, în meciul au Arsenal, nu reprezintă cel mai mare succes al formaţiei sale, care a mai înregistrat rezultate importante în Liga Campionilor. "Am analizat jocul echipei Arsenal", a declarat Jardim.
AS Monaco a produs surpriza serii în Champions League. Monegascii au învins, la Londra, cu scorul de 3-1, pe Arsenal, în prima manșă din optimile de finală din Champions League. Oaspeții au deschis scorul prin Geoffrey Kondogbia (38), cu un șut deviat de Mertesacker, l-au majorat după pauză prin bulgarul...
Bayer Leverkusen a învins, miercuri seară, la limită, pe Atletico Madrid, în prima manșă din optimile de finală ale Ligii Campionilor. Unicul gol al meciului a fost marcat de Hakan Çalhanoğlu, în minutul 57. Tot acest jucător și-a mai creat și alte ocazii de a înscrie, în prima repriză.
Arsenal și AS Monaco își dispută un loc în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, iar astă seară, de la ora 21:45, se vor întâlni în prima manșă a optimilor de finală. Antrenorul englezilor, Arsene Wenger, va înfrunta echipa de la care a plecat spre Anglia. Omologul său, Leonardo Jardim, spune că Monaco nu...
Antrenorul Manuel Pellegrini a declarat că penaltyul ratat de Lionel Messi în finalul meciului de marţi seară, din Liga Campionilor, oferă şanse echipei sale, Manchester City, să întoarcă rezultatul din partida tur, 1-2, în manşa a doua cu FC Barcelona, de peste trei săptămâni.
Atacantul Lionel Messi a executat 57 de lovituri de la 11 metri în tricoul echipei FC Barcelona, marcând de 44 de ori, se arată într-o statistică prezentată de BBC, după ce argentinianul a ratat un penalty în finalul meciului de marţi, cu Manchester City, din Liga Campionilor. Dintre cele 13 penaltyuri ratate, nouă...
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|