|
Dinamo Moscova, echipă antrenată de românul Dan Petrescu, a pierdut sâmbătă, scor 1-4, pe teren propriu, meciul cu Spartak Moscova, din etapa a 3-a a campionatului Rusiei. Gazdele, cunoscute ca având o defensivă «de fier» ca toate echipele pregătite de Petrescu, au încasat patru goluri în prima repriză.
Kuban Krasnodar, echipă antrenată de Dorinel Munteanu, a mai bifat un rezultat pozitiv vineri seară, în campionatul Rusiei, scor 1-1, pe terenul formației Zenit Sankt Petersburg în cadrul etapei a 3-a. Zenit a deschis scorul în minutul 68, prin Arshavin. Gigel Bucur a egalat cu zece minute înainte de final.
Kuban Krasnodar, echipa antrenată de Dorinel Munteanu, a învins, sâmbătă seară, scor 2-1, în deplasare, formația Tom Tomsk, în etapa a doua a campionatului Rusiei. Pentru învingători, au marcat Balde în minutul 6 și Ozbiliz în minutul 13. Ambele reușite au venit după două pase decisive ale lui Popov.
Internaționalul român George Florescu a semnat un contract pe un an cu echipa rusă de fotbal Dinamo Moscova, antrenată de compatriotul său Dan Petrescu, potrivit site-ului oficial al clubului. Mijlocașul de 29 de ani s-a pregătit alături de Dinamo în stagiul din Elveția și va purta tricoul cu numărul 21.
Echipa antrenată de Dan Petrescu, Dinamo Moscova, a învins, vineri seară, scor 2-1, pe teren propriu, pe Anzhi Makhachkala, în etapa a doua din prima ligă rusă. Pawieł Sołomatin (min. 26), Andrij Voronin (min. 90 pen. ), respectiv Christopher Samba (min. 83) au marcat golurile partidei.
Aflat aproape de un transfer la Montpellier, recent, atacantul francez Djibril Cissé (31 de ani), ar putea ajunge sub comanda lui Dorinel Munteanu la Kuban Krasnodar. Cel puțin așa susțin ziarele din Rusiaa. Cissé a evoluat în sezonul trecut la gruparea engleză de primă ligă Queens Park Rangers.
Fostul căpitan al reprezentativei de fotbal a Rusiei, Andrei Arshavin, a ajuns la un acord pe doi ani cu echipa Zenit Sankt Petersburg, la care și-a început cariera în 1989. ÃŽn vârstă de 32 ani, Arshavin s-a născut la Sankt Petersburg, în perioada în care fosta capitală țaristă se numea încă Leningrad.
Grupul francez Vinci va construi noul stadion al echipei ruse de fotbal Dinamo Moscova, al cărei antrenor este în prezent românul Dan Petrescu, a indicat promotorul proiectului, VTB Arena. Stadionul va fi construit până la sfârșitul lui 2017, în cadrul unui proiect de 26 de miliarde de ruble (600 milioane de euro).
Clubul rus Anji Mahacikala a fost rugat de Uniunea europeană de fotbal să găsească un alt stadion decât cel propriu pentru a găzdui meciurile din Europa League, din cauza amenințărilor asupra securității în Daghestan și în Nordul Caucazului, în general. Comisia de urgență a UEFA a decis cu privire la chestiunea securității...
Clubul rus Anji Mahacikala a anunțat că i-a prelungit cu un an contractul antrenorului său, olandezul Guus Hiddink. "Contractul lui Guus Hiddink a fost prelungit automat cu un an, cele două părți utilizând opțiunea prevăzută de vechiul contract", a indicat unul din șefii lui Anji, Konstantin Remșukov.
Antrenorul Dorinel Munteanu a semnat, luni, un contract valabil pentru patru sezoane cu formația Kuban Krasnodar, care a mai fost pregătită și de tehnicianul Dan Petrescu în perioada 2010-2012. "Am semnat cu Kuban, sunt fericit că munca mea la Mordovia a fost apreciată", a spus Dorinel Munteanu.
Echipa ȚSKA Moscova a câștigat Cupa Rusiei la fotbal după ce a învins-o pe Anji Mahacikala cu 4-3 la capătul loviturilor de departajare, scorul fiind 1-1 după 120 de minute. ȚSKA Moscova, care a obținut titlul de campioană în acest sezon, a deschis scorul prin Ahmad Musa (11), iar Anji a egalat grație lui Lassana Diarra (74).
Echipa Dinamo Moscova, antrenată de fostul internațional român Dan Petrescu, a ratat calificarea în viitoarea ediție a competiției Europa League, fiind ținută în șah pe teren propriu de FC Volga Nijnîi Novgorod (scor 0-0), duminică, în ultima etapă a campionatului de fotbal al Rusiei.
Meciul de fotbal dintre echipele Anji Mahacikala și Lokomotiv Moscova, din cadrul primei divizii a campionatului Rusiei, se va disputa luni, conform programării inițiale, în ciuda atentatelor care au avut loc în aceeași zi în capitala Daghestanului, soldate cu cel puțin opt morți și 20 de răniți.
Tehnicianul echipei Mordovia Saransk, Dorinel Munteanu, a declarat sâmbătă, după remiza cu Terek Groznâi, scor 1-1, în urma căreia formația sa a retrogradat în liga secundă rusă, că este o zi neagră pentru fotbal în Saransk, informează rsport.ru. "Nu am avut norocul de care aveam nevoie", a spus Munteanu.
Echipa ȚSKA Moscova s-a calificat în finala Cupei Rusiei la fotbal, învingând greu, cu scorul de 2-0 după prelungiri, formația FC Rostov, în semifinalele competiției. Golurile au fost marcate de ivorianul Seydou Doumbia (minutul 105) și de nigerianul Ahmed Musa (minutul 120).
Un arbitru din Cecenia, republică din Caucazul rus, a agresat un jucător la finalul meciului disputat la Groznîi între echipele secunde ale cluburilor Terek, din localitate, și Amkar Perm. Cavalerii fluierului sunt de multe insultați sau chiar agresați de jucători, dar lucrurile s-au întâmplat invers.
Tribunalul de arbitraj pentru sport a stabilit data de 9 mai pentru apelul clubului rus Zenit Sankt Petersburg, care contestă un meci pierdut la "masa verde" din cauza violențelor provocate de fani. Comisia de disciplină a federației ruse a decis ca Zenit să piardă cu 0-3 meciul disputat în deplasare cu Dinamo.
Finalistă anul trecut în Cupa Rusiei, Dinamo Moscova, echipă antrenată de românul Dan Petrescu, a părăsit ieri competiția în sferturi. Moscoviții au fost învinși greu, cu 1-0, după prelungiri, de Anzhi Makhachkala. Unicul gol al meciului a fost marcat de camerunezul Smauel Eto’o, din penalty.
Cluburile de fotbal FK Krasnodar și Krîlia Sovietov Samara au amenințat cu acțiuni în justiție mai multe portaluri de internet care au considerat că echipele în cauză ar fi trucat meciul jucat în weekend în campionatul Rusiei. Cele două cluburi au dat publicității un comunicat în care neagă orice neregulă.
Adil Rami, fundașul francez al echipei spaniole Valencia, a declarat că nu vrea să joace la formația rusă Anzhi Makhachkala, care i-a făcut o ofertă, anunță revista France Football. "Nu mă voi duce la Anzhi Makhachkala, în ciuda unei oferte frumoase", a explicat fundașul central al Valenciei.
Internaționalul rus Andrei Yeschenko, fundașul stânga al echipei de fotbal Anzhi Makhachkala, va fi indisponibil aproape întregul an 2013, din cauza unei grave accidentări. ÃŽn vârstă de 29 ani, Yeschenko a suferit ruptură de ligamente la genunchi în cursul meciului de campionat cu FC Krasnodar.
Internaționalul brazilian Hulk, pe numele său adevărat Givanildo Vieira de Souza (26 de ani), și-a exprimat indignarea în legătură cu comportamentul rasist și intolerant al unei părți a suporterilor echipei sale, Zenit Sankt-Petersburg, care a solicitat conducerii să nu aducă jucători de culoare.
Jucătorul român Daniel Oprița a marcat, sâmbătă, primul său gol de când evoluează la formația rusă Mordovia Saransk. Echipa antrenată de Dorinel Munteanu s-a impus, scor 2-0, pe terenul formației Krylya Sovetov Samara, în etapa a 21-a din campionatul Rusiei. Oprița a deschis scorul în minutul 28.
ȚSKA Moscova, lideră în campionatul Rusiei, s-a depărtat duminică și mai mult de urmăritoarele sale Anzhi Makhatchkala (locul 2) și Zenit St-Petersbourg (3). Moscoviții au învins pe teren propriu, scu scorul de 1-0, pe FK Krasnodar. ȚSKA are acum un avans de 8 puncte față de Anzhi și de 11 puncte față de Zenit.
Antrenorul Dan Petrescu și clubul Dinamo Moscova au ajuns la un acord pentru activarea opțiunii de prelungire a contractului tehnicianului, a declarat directorul sportiv al grupării ruse, Dmitri Galiamin, pentru agenția R-Sport. "Petrescu avea un contract pe un an, cu opțiune pentru încă doi", a spus Galiamin.
Fotbalistul maghiar Balazs Dzsudzsak, vedeta echipei ruse Dinamo Moscova, unde este antrenor românul Dan Petrescu, a fost dorit în această iarnă de Inter Milano și FC Liverpool, a declarat agentul jucătorului în presa rusă. Dzsudzsak a sosit la Dinamo Moscova de la Anji Mahacikala, în ianuarie 2012.
Tânărul fotbalist argentinian Ricardo Centurion (20 ani), mijlocașul echipei Racing Club, va juca din sezonul viitor la clubul rus Anji Mahacikala, care va plăti 7,5 milioane euro în schimbul jucătorului. "Este pentru prima oară când călătoresc în Europa. Totul s-a făcut foarte repede", a declarat Centurion.
Președintele Federației Internaționale de Fotbal, Sepp Blatter, și-a exprimat opoziția față de ideea reunificării campionatelor de fotbal din țările CEI, lansată de șeful administrației prezidențiale ruse, Serghei Ivanov. "Crearea unei Ligi a CEI este împotriva principiilor FIFA", a declarat Blatter.
Golgheterul all-time al echipei Dinamo Moscova, Oleg Terehin, a lăudat, într-un material publicat de site-ul oficial al UEFA, impactul pe care antrenorul Dan Petrescu l-a avut la clubul rus, și mai ales modul în care tehnicianul român și-a impus autoritatea, readucând gruparea la nivelul său normal.
Fostul președinte al federației ruse, Serghei Fursenko, a ieșit imaculat din auditul financiar efectuat de Curtea de Conturi rusă. Fursenko a lăsat în urma sa, în iunie 2012, când și-a părăsit postul, datorii la federație de 800 milioane ruble, care au alimentat speculațiile despre o eventuală deturnare de fonduri.
Belarusul Leonid Kuciuk a fost numit antrenor al echipei ruse de fotbal Kuban Krasnodar, în locul lui Iuri Krasnojan, demis din cauza neînțelegerilor cu șefii clubului în lotul căruia se află și atacanții români Daniel Niculae și Gigel Bucur. Kuciuk, 53 de ani, a pregătit ultima oară formația Arsenal Kiev.
Internaționalul brazilian "Hulk" Givanildo Vieira de Souza, achiziționat în vara acestui an de Zenit Sankt Petersburg de la formația portugheză FC Porto, în schimbul sumei de aproximativ 60 milioane euro, a fost desemnat "cea mai mare dezamăgire" a actualei ediții a campionatului de fotbal al Rusiei.
Antrenorul român, Dorinel Munteanu, va antrena nou promovata Mordovia Saransk din prima ligă rusă de fotbal, a anunțat clubul din regiunea Volga. Dorinel Munteanu, 44 ani, îl va înlocui pe banca tehnică a echipei Mordovia Saransk pe rusul Fyodor Shcherbachenko, demis în noiembrie din cauza rezultatelor slabe.
Echipa Dinamo Moscova, antrenată de Dan Petrescu, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1, formația Terek Groznîi, într-un meci din etapa a 19-a a campionatului Rusiei, înregistrând a zecea sa victorie în actualul sezon. Golurile învingătorilor au fost marcate de Kevin Kuranyi, în minutele 12 și 67.
ȚSKA Moscova a pierdut primul loc în clasament, duminică, în favoarea formației Anzhi Makhachkala, după ce a fost învinsă cu 2+0 de această formație în etapa a 18-a din campionatul Rusiei. Fostul jucător al echipei Anderlecht, Mbark Boussoufa, a fost omul meciului, oferind două pase decisive.
Dinamo Moscova câștigă meciuri pe bandă rulantă, fie la masa verde fie pe teren. Sâmbătă, de Ziua Națională a României, Petrescu și-a făcut cadou un success cu 3-0 pe teren propriu în meciul cu Rubin Kazan, în etapa a 18-a din campionatul Rusiei. Duminica viitoare, pe 9 decembrie, Dinamo are meci în Cecenia, cu Terek.
Guus Hiddink (66 de ani), antrenorul echipei Anzhi Makhachkala, a lăsat să se înțeleagă într-un interviu acordat unei televiziuni olandeze că ar părăsi gruparea din campionatul Rusiei la sfârșitul sezonului. "Am încă multă energie, dar când nu voi mai avea voi spune stop", a declarat Hiddink.
Unaï Emery a fost concediat de clubul rus Spartak Moscova iar în locul său va fi numit Valery Karpin. Fostul internațional a semnat un contract valabil până la finalul sezonului în curs. El s-a aflat până acum în conducerea administrativă a clubului. Spartak a ajuns pe locul al șaptelea în clasament.
Tehnicianul Unai Emery a fost demis de la Spartak Moscova, duminică, după înfrângerea de pe teren propriu din meciul cu echipa lui Dan Petrescu, Dinamo Moscova, scor 1-5, informează cotidianul As. Unai Emery se afla la conducerea tehnică a echipei ruse din luna mai, când a semnat un contract pe doi ani.
Formația Dinamo Moscova, antrenată de Dan Petrescu, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 5-1 (3-0), echipa Spartak Moscova, într-un meci din etapa a 17-a a campionatului Rusiei. Golurile învingătorilor au fost marcate de Kokorin (15, 45+1), Noboa (18) și Semșov (79, (88).
Federația rusă de fotbal a acordat victoria cu 3-0 la masa verde echipei Dinamo Moscova, în meciul de pe teren propriu cu formația Zenit Sankt Petersburg, întrerupt sămbătă în finalul primei reprize, după ce portarul gazdelor a fost rănit de petardele aruncate de fanii formației vizitatoare.
Multimilionarii de la Anzhi Makhachkala au motive sa fie nemulțumiți și după etapa a 16-a din campionatul Rusiei. După ce săptămâna trecută nu a reușit să se impună în meciul cu Lokomotiv Moscova (1-1), duminică Anzhi n-a izbutit decât un egal pe teren propriu, 0-0, cu Rostov. Gazdele au avut și ghinion la câteva faze.
Meciul dintre Dinamo Moscova, echipă antrenată de românul Dan Petrescu, și Zenit Sankt Petersburg, campioana en titre, a fost întrerupt în prima repriză, în min. 36, după ce portarul gazdelor, Anton Șunin, a fost lovit de o petardă, sâmbătă, în etapa a 16-a a campionatului de fotbal al Rusiei.
La trei zile înaintea deplasării de la Barcelona, unde o așteaptă un meci în Liga Campionilor, Spartak Moscova nu a reușit să obțină decât un rezultat de egalitat, în deplasare, scor 1-1, cu Volga Novgorod, în etapa a 16-a din campionatul Rusiei. Cel mai bun atac din Rusia, n-a găsit decât o dată drumul spre gol.
Dinamo Moscova, echipă pregătită de românul Dan petrescu, a învins, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-0, formația Alania Vladikavkaz, într-un meci contend petru etapa a 15-a a campionatului Rusiei. Golurile au fost marcate de fostul jucător al echipei Schalke 04, Kevin Kuranyi, în minutele 27 și 85.
Selecționerul echipei de fotbal a Rusiei, italianul Fabio Capello, nu l-a convocat pe Andrei Arshavin, atacantul lui Arsenal Londra, pentru meciul amical cu SUA, programat pe 14 noiembrie în orașul rus Krasnodar. Un alt jucător omis din nou de Capello este atacantul echipei engleze Reading, Pavel Pogrebniak.
Clubul de fotbal Spartak Moscova a organizat sâmbătă o ceremonie în memoria celor 66 de victime ale tragediei produse în urmă cu 30 de ani pe stadionul "Lenin" din capitala rusă, actualul "Lujniki". Tragedia s-a produs în momentul în care spectatorii părăseau stadionul, la finalul meciului dintre Spartak Moscova și Haarlem.
La prima lor apariție în tricoul echipei Zenit Sankt Petersburg, Hulk și Witsel, care i-au costat pe ruși 100 de milioane de euro împreună, nu au reușit să împiedice înfrângerea echipei lor pe teren propriu. Zenit a pierdut, scor 0-2, cu Terek Groznyi, într-un meci din etapa a 8-a a campionatului Rusiei.
După trei sezoane petrecute la Real Madrid, Lassana Diarra (27 de ani) a semnat cu gruparea rusă Anzhi Makhachkala, care a plătit pentru el 5 milioane de euro. Francezul s-a declarat bucuros că va juca alături de "fratele său mai mare" Samuel Eto'o și susține că are ambiții mari la Anzhi.
|
|
|
S-au nascut azi
Alioum Boukar
Camerun
53 ani
Álvaro Magalhães
Portugalia
64 ani
Andriy Donets
Ucraina
44 ani
Angelos Basinas
Germania
49 ani
Aritz Borda
Spania
40 ani
Baba Alhassan
Ghana
25 ani
Călin Târnăvean
România
41 ani
Carles Martínez
Spania
37 ani
Cătălin Păun
România
37 ani
Cosmin Atanase
România
24 ani
Darren Cole
Scoția
33 ani
Denys Pshenychny
Ucraina
36 ani
Emil Jula
România
45 ani
Florencio Amarilla
Paraguay
90 ani
Gavril Balint
România
62 ani
Gigi Gorga
România
52 ani
Haritz Borda
Spania
40 ani
Hiraç Yagan
Armenia
36 ani
Jon Aurtenetxe
Spania
33 ani
Jonny Evans
Irlanda de Nord
37 ani
José Vunguidica
Angola
35 ani
Lee Bowyer
Anglia
48 ani
Leonidas Panagopoulos
Grecia
38 ani
Mario David
Italia
91 ani
Mattias Bjărsmyr
Suedia
39 ani
Radu Mărginean
România
42 ani
Yaroslav Sokol
Ucraina
34 ani
|
|
|