Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a decis că Gigi Becali, finanţatorul clubului de fotbal Steaua Bucureşti, nu poate părăsi ţara, respingând cererea acestuia privind ridicarea controlului judiciar.
Decizia poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.
După terminarea şedinţei de judecată, Becali a declarat că are obligaţia faţă de cei care l-au votat ca europarlamentar să fie prezent la Parlamentul European.
"
Trebuie să fiu acolo, să-i reprezint pe cei care m-au votat, altfel imaginea României va avea de suferit", a spus acesta.
Tribunalul Bucureşti a decis, pe 18 iunie, ca Gigi Becali să nu poată părăsi localitatea. Astfel, magistraţii au admis recursul procurorilor la decizia de înlocuire a interdicţiei de a părăsi localitatea cu cea de părăsire a ţării. De asemenea, instanţa a respins recursul lui Gigi Becali privind ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara.
Avocatul lui Gigi Becali, Mariana Ştefan, a declarat, pe 18 iunie, după soluţia dată de Tribunalul Bucureşti, că nimic nu-l poate împiedica pe clientul său să facă o nouă cerere pentru ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara. Apărătorul lui Becali a susţinut că întrucâtva, decizia TB este corectă.
"
Soluţia este întrucâtva corectă şi nu se poate spune că ar fi nelegală şi netemeinică. Judecătorii TB nu puteau să schimbe în recurs soluţia de la fond", a spus avocata.
Apărătorul lui Becali a mai adăugat că acesta poate să facă o nouă cerere corectă şi argumentată, în care să fie menţionată data când trebuie să se prezinte la Parlamentul European, respectiv 14 iulie.