Mijlocaşul Cristian Daminuţă va evolua pentru Rapid în ediţia 2009-2010 a Ligii I, urmând să fie împrumutat pentru un sezon de la campioana Italiei, Internazionale Milano, a declarat sâmbătă, agenţiei NewsIn, impresarul jucătorului, Cristea Opria.
"Am vorbit cu cei de la Internazionale Milano, care mi-au transmis să-i caut echipă, pentru că e prea tânăr pentru a evolua la prima echipă. Luni se va prezenta la reunirea celor de la Rapid, formaţie unde va evolua un sezon, sub formă de împrumut. Detaliile financiare ale tranzacţiei urmează să fie stabilite săptămâna viitoare", a spus Cristea Opria.
Principalul acţionar al Rapidului, George Copos, a confirmat negocierile cu Internazionale Milano. "Este adevărat, l-am cerut pe Daminuţă de la Inter, dar nu vreau să spun mai multe până nu îl văd în curtea Rapidului", a spus Copos, pentru NewsIn.
Daminuţă: "M-am înţeles în două minute cu Rapid, nu a fost nicio problemă"
"Am vorbit cu cei de la Inter şi le-am spus că vreau să joc, că nu mă încălzeşte cu nimic să evoluez la echipa de tineret şi nici să stau rezervă la prima echipă. Ei au gândit la fel, aşa că am ales să merg acolo unde am fost dorit, la Rapid, unde vreau să câştigăm titlul şi să ajut echipa să participe în Liga Campionilor", a spus Daminuţă.
Întrebat cum au decurs negocierile, Daminuţă a răspuns: "M-am înţeles în două minute cu Rapid, nu a fost nicio problemă. Îmi place că echipa are pretenţii şi se luptă an de an pentru a realiza performanţe. De abia aştept să simt atmosfera fantastică de pe Giuleşti, stadion unde nu am jucat niciodată".
În ceea ce priveşte detaliile financiare, jucătorul lui Internazionale Milano a precizat: "Nu am discutat nimic despre modalitatea în care va fi plătit salariul meu, urmează ca săptămâna viitoare să discutăm şi acest aspect, împreună cu impresarii şi conducerile celor două cluburi. Am plecat atât de repede, încât nu am mai avut timp să discut şi aceste detalii. Oricum, nu are ce să se întâmple negativ. Împrumutul meu la Rapid nu poate eşua, sunt jucătorul Rapidului pentru un an".
Daminuţă (19 ani) a semnat în luna mai a anului trecut un contract pe cinci ani cu Internazionale Milano, grupare la care nu a apucat să debuteze, întrucât a evoluat numai pentru echipa de tineret a campioanei Italiei. Mijlocaşul s-a format la FC Timişoara, pentru care a bifat şi două jocuri în Liga I, însă în sezonul 2007-2008 nu a evoluat în nicio partidă, deoarece a refuzat în repetate rânduri să îşi prelungească înţelegerea.