Fundaşul danez Lars Jacobsen, aflat la final de contract cu echipa engleză de fotbal Everton, a semnat o înţelegere pe doi ani cu un alt club din Premier League, Blackburn Rovers, informează AFP.
Jacobsen, în vârstă de 29 ani, a fost selecţionat de 20 de ori până acum în reprezentativa Danemarcei. Înainte de transferul la Everton, unde a jucat doar un sezon, el a mai evoluat în Bundesliga, la formaţiile Hamburg SV şi FC Nurnberg.
Internaţionalul danez urmează să-l înlocuiască la Blackburn pe olandezul Andre Ooijer, care s-a transferat la PSV Eindhoven.