Echipa de fotbal FC Argeş va efectua începând de miercuri un stagiu de pregătire în localitatea austriaca Siegendorf, aflată la doar 7 kilometri distanţă de graniţa cu Ungaria şi la 60 de kilometri de Viena.
Antrenorul Ionuţ Badea a declarat că este mulţumit de condiţiile pe care le va avea echipa în cadrul acestui cantonament. Localitatea este renumită pentru un fapt tragic în istoria omenirii, în timpul celui de al doilea război mondial, aici fiind ucişi mai mulţi evrei care proveneau din nordul Transilvaniei.
Pe perioada cantonamentului, piteştenii vor fi cazaţi la hotelul Thier.
Pentru acest cantonament, Ionuţ Badea şi-a fixat deja câteva obiective şi ştie ce îşi doreşte de la elevii săi: ''Ne vor aştepta 16 zile de antrenamente în Austria. Va fi un cantonament de pregătire, iar pe mine mă interesează foarte mult obiectivele pe care mi le-am propus. Aici vorbesc despre consolidarea şi perfecţionarea a două sisteme de joc, pe care urmează să le jucam în sezonul viitor. De asemenea, trebuie să punem la punct obiectivele tehnice şi tactice aferente acestor două sisteme de joc, fazele fixe şi contraatacul''.
FC Argeş va susţine 5 partide de verificare în acest cantonament, dar deocamdată nu se cunosc numele adversarilor. ''Vom juca 5 partide amicale în cadrul cantonamentului din Austria, în datele de 5, 8, 11, 14 şi 16 iulie. Nu s-au stabilit încă adversarii, dar ştim că vor fi din primele două, chiar trei ligi din Austria, Turcia, Slovenia, Cehia, Ucraina şi Serbia'', a declarat Badea, citat de site-ul oficial al clubului.