Preşedintele clubului Politehnica Iaşi, Sorin Boca, a declarat, marţi, că oficialii de la Reggina nu au mai fost de acord ca jucătorul paraguayan Jose Montiel să evolueze şi în sezonul viitor la gruparea ieşeană.
"Noi le-am solicitat celor de la Reggina să ni-l lase pe Montiel sub formă de împrumut şi sezonul viitor, cu posibilitate de achiziţie. Cei de la Reggina, care au retrogradat în Serie B, au spus că nu sunt de acord cu un împrumut şi că au nevoie de jucător în sezonul viitor. În plus, am înţeles că şi Steaua ar fi interesată de Montiel. În aceste condiţii, nu cred că Montiel va mai juca pentru noi", a spus Boca.
Sorin Boca a precizat că nici împrumutul jucătorului Leandro da Silva nu mai este posibil: "Noi le solicitasem celor de la FK Most, echipa de care aparţine Leandro, să ni-l lase pe jucător sub formă de împrumut, însă cehii nu au fost de acord", a menţionat oficialul clubului ieşean.
Referindu-se la campania de achiziţii, Sorin Boca a spus: "Lotul va fi stabilit de noul antrenor. Nu ştiu ce jucători vor rămâne şi ce jucători vor pleca. Cert este că noi ne dorim să aducem la Iaşi 3-4 jucători de valoare, care să poată fi titulari şi să întărească echipa. Eu sper ca măcar în cantonamentul din Austria să avem la dispoziţie tot lotul cu care vom ataca sezonul viitor".