Ieri după-amiază, primarul Boşcodeală a venit la stadion pentru a se pune de acord cu patronul Costel Bucur asupra salvării Gloriei. După discuţii de aproape o oră, primarul Boşcodeală a fost primul care a părăsit sediul clubului. "Într-adevăr sînt datorii destul de importante. Am căzut de acord cu domnul Bucur asupra a trei lucruri. Primăria va plăti datoria de 1,5 miliarde la federaţie pentru ca echipă să poată fi înscrisă în campionat. Datoriile acumulate la stat trebuie eşalonate, e o sumă prea mare pentru a putea fi plătită deodată. În schimb, domnul Bucur trebuie să achite restanţele către fotbalişti şi restul personalului".
Bucur: "Greul cade tot pe mine"
Patronul Bucur n-a fost prea încîntat de întîlnire. "Tot pe mine va cade greul. Ce-mi dă Primăria, 1 miliard jumate, e aproape nimic. Mă voi întoarce săptămîna viitoare la Buzău, voi plăti toate datoriile la jucători şi o parte din cele la fisc. Dar vă spun că nu mi se pare în regulă ca Primăria să nu susţină măcar 30% din cheltuielile clubului de fotbal care reprezintă oraşul", a spus Bucur.
Antrenorul şi jucătorii mai aşteaptă
Vizavi de antrenori şi jucători, lucrurile nu s-au lămurit încă. "Problemele financiare sînt deocamdată mai importante decît cele tehnice. O să numim şi un antrenor, avem 3-4 pe listă. Vizavi de jucători, am vorbit cu Marian Iancu, mi-a spus că în afară de 3-4 pe care-i va păstra el poate să-mi dea dacă vreau musai să revin imediat în A".