Mijlocaşul echipei Rapid, Costin Lazăr, a declarat, miercuri, după vizita medicală, că situaţia giuleştenilor este incertă şi consideră că fără o campanie bună de achiziţii nu se poate face performanţă la clubul giuleştean.
"Situaţia este incertă şi îşi pune amprenta şi asupra jucătorilor. Lucrurile nu stau foarte bine şi nu ştiu dacă putem spera la un loc de Liga Europa. Nu pot să zic dacă vom avea pretenţii mari în sezonul acesta, chiar dacă noi, fotbaliştii, ne dorim foarte mult să mergem în Liga Europa sau în Liga Campionilor. Nu ştiu dacă se pot obţine performanţe în condiţiile în care vindem şi nu aducem niciun jucător. Cred că pentru sezoanele viitoare varianta va fi să aducem mai mulţi tineri la prima echipă", a spus Lazăr.
Miercuri dimineaţă, lotul formaţiei Rapid a efectuat vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă (INMS). La testele medicale au participat doar 20 de jucători. De la acest control au lipsit Spadacio, Djalovic, Bozovic şi Ivelja, care nu au ajuns încă în România, dar şi Perjă şi Nicolae Grigore, care nu s-au prezentat pentru că angajamentele lor cu Rapid au expirat. Jucătorii prezenţi la vizita medicală au fost: Andrade, Marinescu, Straton, Pinto, Lazăr, Răduţă, Păun, Bratu, Grigorie, Iencsi, Mardare, Ricardo Fernandes, Maftei, Buga, Dobroiu, Cesinha, Ionescu, Marius Constantin, Ioniţă şi Herea.
Jucătorii se vor pregăti până luni la ProRapid, apoi vor pleca într-un prim stagiu de pregătire la Poiana Braşov, în perioada 6-11 iulie, când vor susţine şi două partide amicale, cu adversari încă nestabiliţi.
Înainte de începerea sezonului, giuleştenii vor mai efectua un cantonament în Germania, lângă Dusseldorf, între 15 şi 26 iulie.