Echipa de fotbal Steaua Bucureşti îşi va prezenta lotul sâmbătă 11 iulie, cu ocazia amicalului contra formaţiei turce Genclerbirligi, informează site-ul clubului.
Pe 11 iulie, de la ora 21,00, pe stadionul din Ghencea, Steaua îşi invită suporterii la prezentarea lotului pentru sezonul 2009-2010. După un spectacol de sunet şi lumini, în timpul căruia vor fi prezentaţi toţi jucătorii din lot, precum şi cei ai echipelor de copii si juniori, va avea loc amicalul cu echipa turcă.
Genclerbirligi SK este unul dintre cele mai vechi cluburi din Turcia, fondat pe 14 martie 1923. Culorile tradiţionale sunt roşu-negru, dar în deplasare echipa evoluează în alb. În sezonul trecut, formaţia din Ankara, antrenată de fostul internaţional german Thomas Doll, s-a clasat pe locul 14.
Biletele pentru acest eveniment vor fi puse în vânzare marţi, 7 iulie, începând cu ora 10.