Conducerea clubului Poli Iaşi a achitat o mare parte din restanţele financiare către jucători, aceştia mai având de încasat în momentul de faţă doar salariul pe ultima lună.
Atacantul Cristian Bratu a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că jucătorii se pot gândi acum doar la pregătire. "E bine că s-au rezolvat problemele financiare. Ne-am primit aproape toţi banii pe care avea să ni-i dea clubul. A mai rămas de plătit doar salariul pe ultima lună. E mult mai bine când te poţi pregăti cu gândul doar la fotbal şi nu la banii pe care îi ai de luat. Suntem optimişti şi sperăm că împreună cu domnul Grigoraş vom reuşi să facem mai multe decât am făcut sezonul trecut. Toţi ne dorim să nu mai avem grija retrogradării. Rămâne de văzut şi dacă vom putea. Eu nu am mai lucrat până acum cu domnul Girgoraş, dar am auzit la alţi jucători numai cuvinte de laudă la adresa lui", a spus Bratu.
Fundaşul Cornel Buta speră ca problemele financiaredin trecut să nu se mai repete. "Am zis de acţionari să plece în urmă cu ceva timp, deoarece eram foarte supărat. Nu aveam bani cu ce să-mi plătesc nişte rate. Am spus-o la furie. Acum, că a venit un nou investitor, sper să nu mai avem parte de problemele din trecut. E clar că vor mai fi mici întârzieri, dar asta se întâmplă peste tot. Înainte de a pleca în cantonamentul de la Braşov ne-am primit o mare parte din bani, aşa că avem toate motivele să tragem tare în pregătirea montană", a precizat fundaşul.
Buta a adăugat că Poli Iaşi îşi poate îndeplini obiectivul, iar dacă va face câteva achiziţii nu va mai avea grija retrogradării. "Este un nou început pentru noi şi sper că venirea domnului Grigoraş să fie de bun augur. Ştiu că este un om serios şi un antrenor bun. Sunt convins că vom avea timp să-l cunoaştem până la începerea campionatului, în cele două cantonamente pe care le facem la Poiana Braşov şi în Austria. Cât priveşte obiectivul, sunt convins că vom reuşi să ni-l atingem, aşa cum am făcut-o şi în ultimii ani, chiar dacă acesta nu va mai fi salvarea de la retrogradare. Eu cred că dacă vor fi aduşi câţiva jucători de valoare nu vom avea grija retrogradării", a menţionat Cornel Buta.
Mediafax