La antrenamentul de sâmbătă al echipei de fotbal FC Braşov, care a avut loc pe Stadionul "ICIM", a participat şi jucătorul Nicolae Grigore.
Mijlocaşul de 26 de ani este liber de contract, după ce a încheiat, în această vară, angajamentul cu formaţia Rapid Bucureşti.
"
Grigore este jucător liber de contract şi începând de sâmbătă se antrenează cu FC Braşov. În zilele următoare, urmeză să negociem cu jucătorul şi sper să ajungem la o întelegere", a declarat Dinu Gheorghe, preşedintele executiv, pentru site-ul oficial al clubului.
La rândul sau, jucătorul a declarat că îşi doreşte să evolueze pentru FC Braşov. "
Băieţii m-au primit foarte bine. Sper că în câteva zile să ajung la un acord cu cei din conducerea clubului şi să semnez contractul cu FC Braşov", a declarat Grigore, la finalul antrenamentului din această dimineaţă.
Nicolae Grigore a mai evoluat la FC Braşov în returul campionatului 2003-2004, în primul mandat al lui Răzvan Lucescu ca antrenor la gruparea braşoveană.