Noul director tehnic a Universităţii Craiova, Nicolae Ungureanu a declarat pentru site-ul oficial al clubului că "are sânge alb-albastru" şi că nu putea să refuze Universitatea.
"
Am revenit la Universitatea cu inima deschisă şi cu speranţa că echipa va face un sezon bun şi se va clasa pe unul dintre primele locuri ale clasamentului. Am sângele alb-albastru, nu puteam să nu răspund afirmativ atunci când Universitatea are nevoie de mine. De rezultate o să răspundem cu toţii, cei care alcătuim staff-ul tehnic, în aceeaşi măsură. Având în vedere parcursul pe care l-au avut anul trecut, eu zic că jucătorii au mai câştigat şi în valoare şi în experienţă şi cred că anul acesta vom avea o evoluţie mult mai bună decât cea din campionatul trecut", a declarat Ungureanu.