Mijlocaşul echipei FC Steaua, Bănel Nicoliţă, va fi unul dintre cei trei fotbalişti care vor primi premii speciale în cadrul Cupei Mondiale Antirasism 2009, ce va avea loc în perioada 8-12 iulie, în Casalecchio Di Reno (Bologna), informează presa din Italia.
Potrivit goal.com şi IMGpress, Nicoliţă, Mario Balotelli şi Matthew Booth vor fi cei trei jucători care vor primi distincţii speciale pentru lupta lor împotriva rasismului.
La acest turneu vor lua parte 204 formaţii. Competiţia are ca scop creşterea gradului de conştientizare privind problema rasismului şi a lipsei de toleranţă din sport.
Cei trei fotbalişti vor primi un premiu denumit
"Campioni împotriva intoleranţei", la începutul competiţiei.
Jucătorul Stelei, Bănel Nicoliţă, este ambasador ONU împotriva rasismului.
Atacantul echipei Inter Milano, Mario Balotelli, a fost, în sezonul recent încheiat, victima intoleranţei fanilor din cauza culorii pielii sale. Balotelli a fost victima injuriilor rasiste din partea suporterilor echipei Juventus în timpul meciului cu Inter, din returul ediţiei trecute din Seria A, incident ce a dus mai apoi la suspendarea cu o etapă a terenului propriu pentru formaţia torineză.
Fundaşul Matthew Booth, care a făcut parte din selecţionata Africii de Sud ce a participat la Cupa Confederaţiilor 2009, este singurul jucător alb din această naţională şi a fost întotdeauna angajat în lupta împotriva apartheid-ului din ţara sa.