Mijlocaşul Răzvan Ochiroşii a declarat astăzi, în Austria, că Steaua va trata cu seriozitatea dubla cu Ujpest, din turul 2 preliminar al Ligii Europa, deoarece îşi propune să rezolve problema calificarii încă din prima manşă, care va avea loc la Bucureşti, la 16 iulie.
"Vom începe foarte concentraţi campionatul şi vom avea un mare avantaj că la momentul debutului sezonului vom avea deja două meciuri oficiale. Sunt sigur că Steaua va fi campioană în acest sezon. Vom trata meciul cu Ujpest cu seriozitate şi concentrare, vrem să tranşăm calificarea încă de la Bucureşti", a declarat Răzvan Ochiroşii, astăzi, în cantonamentul din Austria.
Stelistul s-a declarat încântat de noul transfer al roş-albaştrilor, Rafal Grzelak, care evoluează pe acelaşi post ca şi el. "Era normal să vină Grzelak la Steaua. Aici există mereu concurenţă şi nu era bine să fiu singur pe post. Campionatul este destul de lung, avem foarte multe meciuri şi trebuie să fie o concurenţă bună pe toate posturile. Sperăm că va juca bine şi ne vom îndeplini obiectivele", a menţionat Ochiroşii.
Un alt jucător stelist, Ionuţ Rada, care a împlinit luni 27 de ani, a declarat că îşi doreşte să evolueze cât mai mult pentru Steaua în viitorul sezon. "Sunt sigur că voi avea mai multe şanse de a juca. Am mai lucrat cu domnul Bergodi şi când eram la Rapid, chiar înainte de a veni la Steaua. Din ce am discutat, sper că voi primi mai multe şanse decât până acum. Îmi doresc să joc, dar asta depinde de mine, de antrenor şi de momentul în care va fi nevoie de mine", a declarat fundaşul stelist.
"Ziua de naştere m-a prins mereu în cantonament în ultimii ani. Este un sentiment plăcut, deoarece sunt alături de colegi. Aproape tot timpul anului sunt alături de ei. Până în momentul în care voi renunţa la fotbal, trebuie să mă obişnuiesc cu aniversarea în cantonament", a spus Rada, referitor la ziua lui de naştere .
Cât priveşte întâlnirea cu ungurii de la Ujpest, stelistul a comentat: "Nu ne interesează ce vor face suporterii celor de la Ujpest, ci ceea ce vom face noi pe terenul de joc. Chiar dacă sunt necunoscuţi pentru noi, trebuie să le acordăm respect celor de la Ujpest. Suntem obligaţi să facem jocul nostru şi să demonstrăm că Steaua reprezintă un nume mare în fotbal. Dubla cu Ujpest trebuie să ne dea încredere pentru începutul campionatului".
Steaua va întâlni formaţia maghiară Ujpest la 16 iulie, pe teren propriu, în prima manşă a turului doi preliminar din Liga Europa.
Realitatea.Net