Portarul echipei de fotbal Sheffield United, fostul internaţional irlandez Paddy Kenny, a fost suspendat provizoriu de clubul său după ce a fost depistat pozitiv cu ocazia unui control antidoping.
În vârstă de 31 ani, Kenny a disputat peste 250 de meciuri pentru Sheffield United, grupare din liga a doua engleză.
Presa britanică precizează că goalkeeperul irlandez a fost testat pozitiv cu ocazia meciului împotriva formaţiei Preston North End, din cadrul semifinalelor playoff-ului pentru promovarea în Premier League, disputat în luna mai.
Dacă va fi găsit vinovat, Paddy Kenny riscă o suspendare de până la doi ani.