Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de brazilienii Dani Alves (foto) şi Luis Fabiano de la FC Sevilla, pentru care este dispus să ofere 37 milioane euro, relatează ziarul britanic "The Sun".
Şeful de scouting al clubului englez, Martin Ferguson, i-a urmărit în direct de peste 10 ori pe cei doi jucători. Dani Alves, 25 ani, ar urma să umple golul lăsat de retragerea lui Gary Neville, iar Luis Fabiano este un jucător foarte prolific, autor a 33 goluri în 38 meciuri disputate în acest sezon.
Antrenorul Sir Alex Ferguson îl prefera ca fundaş dreapta pe portughezul Jose Bosingwa, de la FC Porto, dar acesta a ajuns pentru 24 milioane euro la rivala Chelsea Londra.