Valeriu Argăseală, preşedintele clubului Steaua, a spus că Lucian Sânmărtean nu mai este dorit în Ghencea, deoarece acesta a refuzat prima ofertă făcută de clubul pe care îl conduce.
"
Sânmărtean ne-a spus ca ar veni la Steaua, dacă nu va găsi o ofertă mai bună din punct de vedere financiar. Nu poţi să faci aşa ceva cu un club ca Steaua. La Steaua nu poţi să te întorci după ce ai refuzat", a declarat Argăseală la un post de televiziune.
Argăseală a adăugat că Steaua mai este interesată de un fundaş stânga şi de un mijlocaş central, pentru a-i îndeplini cerinţele antrenorului italian Cristiano Bergodi.