Atacantul Stelei, Adrian Neaga, a declarat marţi că roş-albaştrii nu mai sunt interesaţi de rezultatele celor de la CFR Cluj, pentru că important este doar parcursul formaţiei din Ghencea, care va câştiga titlul în cazul egalităţii de puncte între cele două formaţii.
"
Nu ne gândim că suntem campioni, dar acum totul depinde de noi. Dacă vom câştiga toate meciurile care au mai rămas, poate să câştige şi CFR. Până acum ne doream ca ei să facă paşi greşiţi, acum nu ne mai interesează", a declarat Adrian Neaga, care a mai spus că steliştii sunt obişnuiţi cu presiunea: "
Ne concentrăm mai bine pe finalul sezonului, iar presiunea este o motivaţie în plus pentru noi".
Neaga a vorbit apoi despre faptul că a revenit printre titularii Stelei, după o perioadă petrecută la echipa a doua a clubului: "
A fost o motivaţie în plus faptul că nu am avut probleme acasă şi e foarte bine că am trecut peste această perioadă grea. Sper ca echipa să câştige, iar dacă se întâmplă asta, nu mai contează cine dă goluri".
Prezent la conferinţa de presă, fundaşul stelist Sorin Ghionea a vorbit despre partida cu Gloria Bistriţa: "
Sperăm ca începând cu acest meci să avem amintiri plăcute de la Bistriţa. Toate partidele sunt dificile, toate echipele îşi doresc să învingă Steaua şi, când joacă cu noi, îşi dau sufletul pe teren, dar este greu să ne bată". Ghionea a adăugat că nu crede în declaraţiile conducătorilor de cluburi care spun că au renunţat la locul doi, dar şi că ar fi foarte bucuros dacă Liga I s-ar termina acum şi Steaua ar cuceri titlul.
"
Am muncit enorm şi merităm ca la sfârşitul sezonului să ne bucurăm. Avem resurse nebănuite la sfârşitul campionatului, pentru că noi suntem obişnuiţi cu presiunea pe final de sezon şi se vede că celelalte echipe nu sunt", a explicat fotbalistul revenirea Stelei în partea a doua a campionatului.
Meciul dintre Gloria Bistriţa şi Steaua, contând pentru etapa a 28-a a Ligii I, se va disputa joi de la ora 17:00 şi va fi transmis de Naţional TV.
NewsIn