Atacantul englez Michael Owen, transferat la începutul lunii iulie pentru 2 ani la Manchester United, a afirmat că şi-a păstrat locul în elita fotbalului, şi că va demonstra acest lucru.
"
Cred în mod onest că pot juca în continuare bine într-un club de elită ca Manchester United", a declarat presei atacantul de 29 de ani, Balon de Aur în 2001, afectat mai mulţi ani de o lungă serie de accidentări.
Noul său antrenor, Sir Alex Ferguson, a salutat această stare de spirit şi l-a asigurat pe Owen de încrederea sa. "
Experienţa sa este vitală şi veţi vedea ce mult ne va aduce în careul de 16 m. Va marca multe goluri pentru noi, este foarte periculos în ultima treime de teren", a insistat Ferguson.