Finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie strămutarea de la Tribunalul Argeş la o altă instanţă, egală în grad, a dosarului în care el a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie, mai exact oferirea de mită mai multor arbitri de fotbal.
Înalta Curte urmează să ia în discuţie cererea de strămutare pe 26 august.
Curtea Supremă a fixat şi un termen pentru 12 august pentru a se discuta suspendarea judecării dosarului de la Tribunalul Argeş, dar aceasta este lipsită de obiect, în condiţiile în care tribunalul a fixat termen al procesului pentru luna septembrie.
"În principiu, s-a făcut referire în cerere la duşmăniile locale. Spre exemplu, ziarul Top, care îi aparţine lui Cornel Penescu, a publicat, în urmă cu ceva timp, un serial foarte dur în legătură cu averile judecătorilor din Argeş, precum şi cu cumetriile acestora şi toate celelalte legături", au declarat, pentru NewsIn, surse apropiate omului de afaceri.