Jucătorii echipei FC Argeş s-au întors ieri în ţară în urma stagiului de pregătire pe care piteştenii l-au efectuat la Siegedorf, în Austria. Piteştenii au plecat ieri dimineaţă de la Viena, iar în jurul orei 13 se aflau la Bucureşti. O parte dintre jucătorii echipei FC Argeş au fost aşteptaţi de rude la Bucureşti şi au plecat cu ei de acolo, renunţând în a mai veni la Piteşti cu autocarul împreună cu restul echipei. Tocmai de aceea la stadionul "Nicolae Dobrin" au ajuns mai pu-ţini fotbalişti de la FC Argeş. Aceştia au vorbit despre modul cum a decurs cantonamentul din Austria, dar şi despre re-trogradarea echipei în Liga a II-a.
Iată ce au declarat despre aceste subiecte doi dintre fotbaliştii echipei FC Argeş:
Adrian Iordache: "A fost un cantonament în care am încercat să ne pregătim cât mai bine pentru viitorul sezon. Din păcate, am aflat şi noi că am fost retrogradaţi. Este păcat că cei care au judecat acest caz au considerat că noi meritam să fim re-trogradaţi, în momentul în care noi am jucat fiecare meci numai pe teren. Oricum, eu mai sper într-o salvare a echipei şi poate că se va rezolva ceva. Indiferent de ce se va întâmpla eu voi rămâne la FC Argeş, fiindcă sunt jucătorul acestei formaţii.".
Ionuţ Boşneag: "Nu pot spune că ne-am pregătit foarte bine, fiindcă vrem nu vrem, nouă ne-a stat gândul şi la ce s-a întâmplat în ţară cu re-trogradarea noastră. Sper ca la recurs să primim un răspuns favorabil şi începutul noului sezon să ne prindă tot în Liga I. Ne-a afectat şi pe noi ce s-a întâmplat, fiindcă nu este normal ca munca noastră de 1 an de zile să nu fie luată în considerare. Oricum, indiferent de ce se va întâmpla eu sunt jucătorul echipei FC Argeş şi voi juca în conti-nuare aici.".
Adrian Dulcea a fost golgheterul alb-violeţilor
Pentru piteşteni au marcat 4 jucători în cantonamentul din Austria. FC Argeş a disputat în canto-namentul din Austria 5 partide de verificare. În aceste 5 confruntări argeşenii au marcat 7 goluri şi au primit tot 7. Golgheterul echipei antrenate de Ionuţ Badea a fost atacantul Adrian Dulcea. Acesta a reuşit să înscrie în cele 5 partide, 3 goluri. Primul a venit în confruntarea cu cei de la SV Wienerberg, iar celelalte două reuşite au venit în remiza din ultima partidă împotriva ungurilor de la FC Heviz. Pe locul doi în acest clasament al golgheterilor s-a aflat Roberto Boboacă. Tânărul jucător al echipei FC Argeş a marcat de două ori pe parcursul acestei perioade de pregătire. Aceste goluri au venit în partida câştigată cu scorul de 3 - 2, împotriva ungurilor de la FC Paksi. Celelalte două goluri ale alb-violeţilor au fost marcate de către Năstăsie şi de către Voicu.
FC Argeş a terminat cantonamentul din Austria cu o remiză
Joi seara FC Argeş a disputat ultima partidă amicală din cadrul stagiului de pregătire de la Siegendorf, din Austria. Piteştenii au întâlnit în acest ultim joc formaţia din a doua ligă maghiară, FC Heviz. Meciul a fost unul mai mult decât spectaculos, iar cea mai bună dovadă în acest sens este scorul final al confruntării şi anume 3 - 3. Primul gol al meciului a fost reuşit de unguri, care în minutul 20 au reuşit să transforme în gol o lovitură liberă de la 25 de metri. Peste alte două minute piteştenii au încasat un alt gol. Astfel, la jumătatea primei reprize FC Heviz conducea cu scorul de 2 - 0 pe FC Argeş. Din acel moment jocul echipei antrenate de Ionuţ Badea a devenit unul mult mai bun, iar ocaziile de gol au început să fie mai numeroase la poarta ungurilor. În minutul 37 portarul ungurilor boxează o centrare care îi era adresată lui Voiculeţ, iar mingea ajunge la Năstăsie, care prinde un şut foarte bun de la marginea careului şi astfel reuşea să reducă din handicap. Actul secund a fost unul dominat aproape în totalitate de jucătorii echipei FC Argeş, care au mai reuşit să marcheze de alte două ori. În minutul 58, Adrian Dulcea a reuşit să restabilească egalitatea, iar peste alte 6 minute, atacantul piteştean marca pentru 3 - 2. Din păcate o ieşire greşită la off-side a fundaşilor piteşteni a făcut ca cei de la FC Heviz să reuşească egalarea. Până la urmă cele două echipe au terminat la egalitate, scor 3 - 3.
Ultimul meci din cantonament s-a jucat la Sopron
Piteştenii au disputat joi seara meciul cu FC Heviz, ultimul din cadrul stagiului de pregătire din Austria. Acest ultim meci s-a disputat de fapt la Sopron, în Ungaria. Această localitate se află la 70 de kilometri faţă de locul unde şi-au desfăşurat piteştenii acest cantonament. A fost al doilea meci din cadrul acestui cantonament pe care jucătorii echipei FC Argeş l-au disputat la Sopron. Precedentul a fost împotriva celor de la FC Paksi, pe care "vulturii" l-au câştigat cu scorul de 3 - 2.
Ionuţ Badea a rulat tot lotul în meciul cu FC Heviz
În ultima partidă din cadrul cantonamentului de la Siegendorf, antrenorul Ionuţ Badea a rulat tot lotul de jucători. Astfel, în partida cu FC Heviz, tehnicianul piteştenilor a mizat pe întreg lotul pe care îl are la dispoziţie la ora actuală, mai puţin jucătorii care sunt accidentaţi. Iată echipa pe care a folosit-o Ionuţ Badea în meciul cu FC Heviz:
FC Argeş: Coca (46 Bolboaşă) - Mircea Stan (62 Ghiţă), Lăcustă, Poenaru, Cazan (83 Cârstoiu), Popa (46 Voicu), Panait (46 Tameş), Bazzi (65 V.Stan), Năstăsie (62 Doman), Dulcea (65 Boboacă), Voiculeţ (56 Beuran).
Piteştenii au câştigat două dintre cele cinci partide de pe tărâm austriac
Pentru formaţia FC Argeş cantonamentul de la Siegendorf s-a încheiat. Pe parcursul celor două săptămâni petrecute în Austria, piteştenii au obţinut două victorii, un egal şi au suferit alte două înfrângeri. Cele două victorii ale echipei FC Argeş au fost obţinute împotriva celor de la SV Wienerberg, cu scorul de 1 - 0 şi cu scorul de 3 - 2 împotriva ungurilor de la FC Paksi. Singura remiză a fost înregistrată împotriva unei alte echipe din Ungaria, FC Heviz, partida terminându-se cu scorul de 3 - 3. Acest stagiu de pregătire a adus şi două înfrângeri pentru formaţia antrenată de Ionuţ Badea. Piteştenii au pierdut cu scorul de 1 - 0 meciurile jucate cu AS Cannes şi FC Slovacko.
Cristian Tănase nu a jucat niciun minut în partida cu FC Heviz
La ultimul joc amical al echipei FC Argeş disputat împotriva celor de la FC Heviz a fost prezent şi antrenorul secund al echipei naţionale a României, Ştefan Iovan. Acesta a venit să îl urmărească în principal pe mijlocaşul piteştenilor, Cristian Tănase. Numai că secundul Naţionalei nu prea a avut pe cine să urmărească pe terenul de joc, fiindcă "Dodel" a fost accidentat şi nu a putut evolua niciun minut în confruntarea cu ungurii. Jucătorul piteştean nu a fost folosit în această partidă şi tocmai de aceea Tănase are şanse mici de a fi convocat la echipa naţională pentru jocul împotriva naţionalei similare a Ungariei. Partida dintre aceste două reprezentative se va juca pe stadionul "Nepstadion" din Budapesta, pe data de 12 august, cu începere de la ora 21:00. Putem spune astfel că s-a repetat povestea de la începutul acestui an. Atunci, Ştefan Iovan a venit în cantonamentul piteştenilor de la Rio Maior, iar Cristian Tănase era tot accidentat.