Trimis la echipa a doua a Stelei după un conflict în vestiar cu liderul Sorin Ghionea, Mihăiţă Pleşan consideră că incidentul a fost judecat greşit de către şefii Stelei.
"Este pentru prima oară în cariera mea cînd sînt trimis la echipa a doua. Referitor la ceea ce s-a scris despre conflictul meu cu Ghionea, pot să spun doar că nu a fost adevărat. Sînt convins şi că ceea ce a ajuns la urechile lui Gigi Becali nu este adevărat în totalitate. Nu am vorbit niciodată cu patronul despre acel incident, ci doar prin intermediul preşedintelui Valeriu Argăseală. Oricum, pot să spun că nu o să tac şi n-o să înghit niciodată atunci cînd cineva se va lua de mine fără motiv. Oricînd mi se va face o nedreptate, voi răspunde, indiferent că este vorba de Ghionea, de Gigi Becali sau despre altcineva. Sincer, nu-mi mai este frică de nimic, poate doar de accidentări", a spus Mihăiţă Pleşan pentru Fanatik.
Pleşan este încrezător că va reuşi să revină la forma de altădată: "Nu pot trăi doar din meciul cu Germania. Am 26 de ani şi sînt convins că mai am multe de arătat. Oricum, cred că de la acel meci al naţionalei am mai făcut şi alte meciuri bune şi voi mai face şi în continuare. Veţi vedea!"
UEFA a fost sesizată de raportul observatorului danez Carlsen.
Steaua va fi nevoită să scoată o sumă considerabilă din buzunare din cauza suporterului care a pătruns pe gazon la meciul cu Ujpest (2-0), de joi. Roş-albaştrii vor fi amendaţi de UEFA cu nu mai puţin de 20.000 de euro în urma acelui incident. "Bine măcar că a fost singurul căruia i-a trecut prin cap să facă asta şi a fost repede pus la pămînt de forţele de ordine. Cine ştie ce se putea întîmpla?!", a spus preşedintele din Ghencea, Valeriu Argăseală.
Steaua ar putea fi sancţionată şi asta din cauza unui banner jignitor scris în limba maghiară şi afişat către fanii adverşi joi seara. "Eu consider că acel incident va fi trecut cu vederea de cei de la Ujpest şi nu se vor plînge la UEFA. De ce spun asta? Pentru că între cele două cluburi există un respect şi o relaţie extraordinar de bune. Depinde însă şi dacă observatorul a notat ceva!", a completat Argăseală. Dacă danezul Jan Carlsen a notat în raport, s-ar putea ajunge pînă la închiderea porţilor sau la suspendarea terenului din Ghencea la următorul meci oficial din Europa League.
"Important este ce a scris observatorul. Oricum, Steaua este recidivistă şi ar putea chiar să îi fie şi terenul suspendat!" - Cristian Bivolaru, fost şef FRF
"Nu mă interesează dacă cei de la Ujpest o să se plîngă. Pot să facă şi 100 de memorii, nu comentez mai mult!" - Gigi Becali, patron Steaua
Invazie de fani stelişti la Budapesta, pentru returul cu Ujpest » 1.000 de fani!
Ultraşii din Ghencea se vor deplasa la partida retur cu autocarele sau cu maşinile personale.
Steaua va avea o galerie consistentă în capitala Ungariei, joia viitoare. Aproximativ 1.000 de suporteri şi-au anunţat prezenţa pe stadionul Szusza Ferenc, în ciuda faptului că la jocul tur au existat mai multe incidente grave între cele două galerii.
"Din Bucureşti, circa 500 de fani se vor deplasa cu autocarele. De asemenea, încă pe atît vor veni din ţară, pe cont propriu", a dezvăluit conducerea din Ghencea. Plecarea din Capitală este anunţată în cursul nopţii de miercuri spre joi, întoarcerea fanilor urmînd să se petreacă imediat după meci.
În privinţa ameninţărilor venite din partea maghiarilor, unul dintre liderii galeriei roş-albastre a spus: "Nu avem de ce să ne speriem de fanii unguri. Vom merge la Budapesta în număr cît mai mare, iar unicul nostru scop va fi de a încuraja echipa, nu de a ne lua la bătaie pe acolo".
"Steaua va avea sprijinul unei galerii numeroase la Budapesta. Sîntem convinşi că alături de ei putem obţine o nouă victorie" - Valeriu Argăseală, preşedinte Steaua
20.000 de suporteri stelişti au fost la meciul din Ghencea cu Ujpest
500 de fani maghiari au fost la Bucureşti la partida de joia trecută
"Legat" de Parlament!
Gigi Becali încă nu s-a decis dacă va merge să vadă pe viu meciul retur de joi, contra ungurilor de la Ujpest. "Nu ştiu, mă mai gîndesc dacă mă duc. Să vedem cum am programul la Parlament, că acum nu mai e de glumit. O să vedem pe la mijlocul săptămînii ce o să fac", a spus finanţatorul roş-albaştrilor.
Primă de 30.000 de euro pentru grupe
Gigi Becali a anunţat că Szekely şi compania vor primi cîte 30.000 de euro fiecare în cazul în care vor reuşi să ajungă în grupele Europa League. "Nu le dau nici o primă cu Ujpest sau cu următorul adversar, astea-s echipe de care treci cu ochii închişi. Cînd o să înceapă lupta cu puterile lumii, atunci o să mai discutăm şi de bani. Pînă atunci trebuie să înţeleagă că e criză mare şi că nu dau bonusuri pentru orice. Dacă intrăm în grupe, le dau cîte 30.000 de euro", a spus Becali.
Ultimile noutăţi
- Fundaşul Alexandru Tudose are şanse mari să semneze cu Ceahlăul Piatra-Neamţ sau cu Unirea Alba Iulia.
- Willie McStay, antenorul celor de la Ujpest, a declarat că echipa sa va avea şanse de calificare dacă va reuşi să înscrie foarte rapid în partida retur: "Nu renunţăm, putem întoarce soarta calificării în favoarea noastră".
Steaua are primă de 30.000 de euro dacă intră în grupe
Gigi Becali a anunţat că Szekely şi compania vor primi cîte 30.000 de euro fiecare în cazul în care vor reuşi să ajungă în grupele Europa League.
"Nu le dau nici o primă cu Ujpest sau cu următorul adversar, astea-s echipe de care treci cu ochii închişi. Cînd o să înceapă lupta cu puterile lumii, atunci o să mai discutăm şi de bani. Pînă atunci trebuie să înţeleagă că e criză mare şi că nu dau bonusuri pentru orice. Dacă intrăm în grupe, le dau cîte 30.000 de euro", a spus Becali.
Claudiu Niculescu: "Steliştii sînt calificaţi deja în următorul tur"
În ciuda faptului că nu a reuşit să marcheze în Franţa, Claudiu Niculescu este încrezător în forţele sale şi în puterea de a reveni cu gol pentru Dinamo. În acelaşi timp, atacantul dinamovist a analizat şi şansele Stelei de a trece de Ujpest.
Întrebat dacă este posibil ca Steaua să piardă calificarea în Europa League, Niculescu a răspuns sigur: "Nu, steliştii sînt calificaţi deja în următorul tur. Nu simpatizez deloc cu ei, chiar dimpotrivă, dar nu mai pot avea probleme în Ungaria. Nu le invidiez norocul pe care îl au la tragerea la sorţi, mă gîndesc că poate vom avea şi noi un adversar facil, ca ei".
Blocat pe bancă
Zapata acceptă cu greu statutul de rezervă, dar Becali nu-l lasă să plece
La aproape 31 de ani, Robinson Zapata nu se poate împăca uşor cu ideea că din titular incontestabil al Stelei sezonul trecut a ajuns să fie rezerva unui nou-venit, Tătăruşanu, care mai are şi cu 8 ani mai puţin.
"Am şi eu o vîrstă şi nu ştiu cît am să mai pot juca fotbal. E foarte greu să accept acest statut, mai ales că în trecut eram om de bază. La portari nu e ca la jucătorii de cîmp, care au şanse de la un meci la altul să evolueze. În cazul nostru, dacă eşti titular şi ai continuitate, nu te mai scoate nimeni din echipă!", le-a mărturisit îngîndurat columbianul apropiaţilor. De altfel, Rufay ia în calcul chiar şi o despărţire de roş-albaştri pentru ca sfîrşitul de carieră să nu îl prindă ştergînd banca de rezerve în Ghencea.
"Nu îi dau drumul!"
Lucru de care Gigi Becali nici nu vrea să audă. "Nu vreau să îl critic eu pe băiat, dar Zapata a greşit în campionatul trecut şi în meciurile amicale din perioada de pregătire. Nu îl las însă să plece, chiar dacă o vrea! De ce? Pentru că nu o să mai avem rezervă. O să rămînă Steaua atunci doar în Tătăruşanu şi în Lungu şi nu e în regulă", a replicat patronul.
Cu ŢSKA şi-a semnat sentinţa
Meciul în care, practic, Zapata şi-a pierdut, pentru moment, definitiv locul de titular în poarta Stelei a fost cel cu ŢSKA Sofia, ultimul din stagiul de pregătire austriac. Columbianul a contribuit decisiv la victoria bulgarilor cu 2-1, greşind inexplicabil la golul doi şi avînd o evoluţie nesigură pe parcursul minutelor jucate.
"Tătăruşanu a demonstrat încă din turneul de pregătire că e peste Zapata şi mult mai sigur decît columbianul" - Gigi Becali, patron Steaua
41 de meciuri a bifat Zapata în sezonul trecut, fiind cel mai utilizat jucător din întreaga echipă
38 de goluri a primit columbianul anul trecut, 26 în Liga I şi 12 în Liga Campionilor
Tony Stokes: "Fotbaliştii români nu mi s-au părut mai buni decît noi"
Mijlocaşul lui Ujpest, Tony Stokes, crede în continuare în şansele echipei sale de a se califica în turul următor al Europa League.
"Sincer, eu nu am simţit pe teren că fotbaliştii români ar fi mai buni decît noi. Timp de 45 de minute, nu i-am lăsat să îşi facă jocul şi am controlat partida. Din păcate, nu am jucat cu mai mult tupeu cînd am avut un om în plus. I-am respectat prea mult pe români. Ne-am temut că, dacă adoptăm un joc mai ofensiv, ne vor prinde pe contraatac, chiar şi în 10. Pe toată durata partidei ne-am gîndit doar să obţinem un rezultat care să ne dea şanse de calificare pentru retur şi nu cumva să suferim o înfrîngere ruşinoasă. Pe hîrtie mai avem şanse de calificare, însă va fi foarte greu. Experienţa românilor a decis confruntarea din Ghencea. În retur avem o singură variantă: atacul. Nici nu mai contează dacă pierdem calificarea cu 0-2 sau 0-10. Să ţineţi minte că în retur alta va fi faţa echipei Ujpest", a declarat Tony Stokes.
Presa maghiară condamnă bannerul afişat de fanii Stelei la meciul cu Ujpest
Deşi au trecut mai mult de două zile de la partida Steaua-Ujpest, presa maghiară continuă să vorbească despre evenimentele produse la meci. Motivul principal? Bannerul de 30-40 de metri afişat in peluza din Ghencea: "Cît timp ţine o femeie maghiară c....l in ea? 9 luni".
Ziariştii vecini acuză clubul Steaua, Jandarmeria dar şi presa din România că nu au luat atitudine faţă de conţinutul acelui banner.
Mai mult, presa maghiară cere clubului Ujpest să depună plângere la UEFA împotriva Stelei, aşteptând măsuri drastice, de la suspendarea terenului pînă la amenzi usturătoare de ordinul sutelor de mii de euro. "Încă de la tragerea la sorţi, presa din România a început să arunce cu noroi în fanii maghiari", scriu ziariştii din Ungaria, preluati de gsp.
"Fanii noştri sînt acuzaţi că au stropit cu bere prin gări, că au aprins fumigene, că au cântat, dar nimeni nu vorbeşte în România de bannerul de 30-40 de metri afişat de fanii români. Normal că fanii noştri au reacţionat, în buzunarul oricărui patriot s-ar fi deschis briceagul în momentul în care ar fi citit ce scria pe banner", scrie site-ul oficial al lui Ujpest.
Lideri ai galeriilor din Ungaria cer unitate între ultraşii maghiari: "Deja nu mai este vorba de Ujpest sau de fotbal. Am fost jigniţi şi lucrurile nu pot rămâne aşa. Este un caz similar cu cel din Slovacia. Trebuie să trecem peste rivalitaţile noastre interne şi să tranformăm vizita steliştilor într-un iad".
Sechelariu: "Oaia europarlamentară va trebui să plătească Bacăului banii pentru Lovin!"
Preşedintele de onoare al lui FCM Bacău, Dumitru Sechelariu, a confirmat faptul că Florin Lovin a ajuns la un acord cu gruparea din Liga a II-a germană, Munchen 1860, iar în urma acestei tranzacţii gruparea moldoveană va primi 500.000 de euro.
"Am vorbit cu Argăseală şi mi-a spus că Lovin s-a înţeles cu Munchen 1860. Nu ştiu care e suma pe care s-a efectuat transferul, dar ştiu că FCM Bacău va primi 500.000 de euro. Acum, oaia europarlamentară va trebui să plătească, ciobanul europarlamentar (n.r. aluzie la Gigi Becali, care a devenit recent europarlamentar) va trebui să dea banii", a spus Dumitru Sechelariu, conform NewsIn.
"Suma pe care trebuie să o primim noi în cazul în care Lovin pleacă de la Steaua este de 500.000 de euro. Şi dacă devine liber de contract, tot atât trebuie să primim. A venit şi jucătorul la mine, dar i-am zis: 'Tată, îmi pare rău, dar nu pot să te las să pleci pe mai puţin", spunea Sechelariu la începutul lunii iulie.
Omul de afaceri moldovean a explicat că în aceeaşi situaţie se află şi fundaşul Eugen Baciu, însă în cazul lui suma pe care trebuie să o primească FCM Bacău este de 400.000 de euro.
Gigi Becali: "Trebuie să dau banii Bacăului pentru Lovin fiindcă am semnat când jucam rummy"
Finantatorul Stelei, Gigi Becali, a comentat situatia creata in jurul mijlocasului Florin Lovin, transferat la TSV Munchen pentru 500.000 de euro. FCM Bacau solicita intreaga suma, potrivit presedintelui de onoare, Dumitru Sechelariu.
"Acei 500.000 de euro pentru Lovin sunt din cauza neatentiei mele. Am semnat cand jucam rummy. Sechelariu o sa ia 100.000 acum si inca 400.000 dupa 7-8 luni. Nemtii vor sa imi dea 100.000 pe loc, apoi 100.000 dupa ce promoveaza si alti 400.000 ulterior. Deci 600.000 de euro. Eu le-am transmis sa imi dea numai 500.000, dar acum", a spus Becali la sportro.
Apoi a adaugat: "Sunt dispus sa nu iau nici un ban pentru transferul lui Lovin. Insa uite, daca e nevoie, il tin pe Lovin inca 6-7 ani si cand pleaca ii dau 200.000 sa se lase de fotbal si Sechelariu nu mai vede nici un ban".
Directorul sportiv al lui Ujpest: "Luni decidem dacă facem plângere la UEFA contra Stelei"
Un fan al Stelei a intrat pe teren în minutul 62 al partidei cu Ujpest, terminata cu scorul de 2-0, iar în momentul eliminării maghiarului Korcsmar, câteva pungi de seminţe au aterizat pe gazon.
Fanii "roş-albaştrilor" au afişat un banner jignitor la adresa maghiarilor: "Cât timp poate ţine femeia maghiară c…..l în ea? Nouă luni”.
"Vom decide luni dacă vom face plângere la UEFA", a declarat Salloi Istvan, directorul sportiv al maghiarilor, conform EVZ.
Observatorul UEFA Cristian Bivolaru crede că Steaua va fi norocoasă dacă scapă doar cu o amendă: "Cel mai grav este că a intrat un spectator pe teren. În privinţa bannerului, rămâne de văzut dacă observatorul l-a notat şi i-a înţeles sensul".
Gigi Becali: "O să îi dau bani lui Baciu să se lase de fotbal, ca să nu îi mai dau lui Sechelariu"
Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat ca ii va da bani lui Eugen Baciu să se lase de fotbal peste cîţiva ani, tocmai pentru a îi mai plăti 400.000 de euro lui Dumitru Sechelariu, situatie similara cu cea a lui Lovin.
"Lui Baciu ii voi spune asa: «Baciule, tata, uite, tu oricum te retragi in curand. Iti dau eu 150.000 de euro si te lasi acum de fotbal». Si ii voi da banii jucatorului, iar lui Sechelariu nu ii mai dau nici un leu", a afirmat Becali.
"Pentru ca asa scrie in acte, daca jucatorul se retrage, Steaua nu mai datoreaza nimic Bacaului. Nu mai bine îi dau lui Baciu 150.000 de euro ca să se lase de fotbal, peste cîţiva ani, decît să îi dau 400.000 lui Sechelariu?", a adaugat latifundiarul.
Cu referire la Lovin, Becali a spus: "Eu l-aş păstra şi acum, îl consider cel mai bun închizător din tara la momentul actual. Problema este că nu pot să i-l impun lui Bergodi. Lovin este băiat bun, dar problema este că vorbeşte aiurea prin vestiar, strică atmosfera".
Argăseală asigură suporterii Stelei: "Nu există nici un risc pentru deplasarea de la Budapesta!"
Valeriu Argăseală a declarat că este convins că nu vor fi probleme de securitate la deplasarea de la Budapesta, pentru confruntarea cu Ujpest.În privinţa şanselor de calificare in turul III preliminar al Ligii Europa, preşedintele Stelei s-a arătat foarte optimist.
Gigi Becali: "Le-am lăsat şi poarta goală ungurilor şi tot nu au reuşit să ne dea gol"
Patronul Stelei, Gigi Becali, i-a ironizat pe maghiarii de la Ujpest, care au pierdut cu 0-2 meciul cu formatia ros-albastra, disputat joi, in turul secund preliminar al Ligii Europa.
"Le-am lăsat şi poarta goală şi cei de la Ujpest nu au reuşit să dea gol. Le-a făcut Goian un cadou şi ei nu au putut marca! Pai, putem sa jucăm 30 de ani cu Ujpest şi tot nu primim gol", a zis Becali la GSP TV.
Apoi a continuat: "Ba chiar în meciul din deplasare vom bate la un scor mai mare. Jucătorii Stelei au luat pulsul echipei adverse şi o simt că este slabă. Asa ca vor juca dezinvolt în retur. De aceea n-am nici o problemă cu ungurii".
Este Bogdan Stancu monitorizat de Internazionale Milano?
Patronul Stelei, Gigi Becali, a lasat de înţeles in aceasta seara că atacantul Bogdan Stancu ar fi urmărit cu atenţie de campioana Italiei, Internazionale Milano, formatie antrenata de Jose Mourinho.
"Bogdan Stancu nu are nici măcar 22 de ani şi are realizări incredibile. Pe el o să îl vînd cu foarte mulţi bani, este urmărit de o echipă importantă din Europa cu al cărei antrenor sîntem prieteni. Mai multe nu spun", a declarat Gigi Becali la GSP TV. Intrebat fiind apoi daca respectivul tehnician a fost invitat la Palat, latifundiarul a inceput sa rada si sa spuna "da, da".
"Dacă el marchează 20 de goluri în acest sezon şi ajungem departe în cupele europene, este posibil să îl vînd cu 30-40 de milioane de euro", a mai spus Gigi Becali.
Bogdan Stancu a venit la Steaua în vara anului trecut de la Unirea Urziceni, iar în primul sezon jucat în tricoul "roş-albaştrilor" a marcat 11 goluri, fiind, alaturi de Kapetanos, golgeterul echipei.