Mijlocaşul are probleme grave la genunchi şi medicii i-au dat o vestă şocantă: dacă se va accidenta încă o dată, stelistul poate fi nevoit să se lase de fotbal. La meciul de prezentare al Stelei cu Genclerbirligi, roş-albaştrii au avut parte de o mare surpriză. În Ghencea a fost prezent şi Ovidiu Petre.
Bucuroşi, fanii au crezut că îl vor revedea pe gazon pe cel poreclit "Ceasul". În realitate însă, situaţia închizătorului este cu adevărat dramatică. Zilele trecute el a plecat din nou la Bologna pentru a continua recuperarea după accidentarea de la genunchi suferită la 7 aprilie 2009, în meciul pierdut de Steaua cu Pandurii (0-2).
După Emeghara, care lipseşte de aproape doi ani din Ghencea şi a cărui carieră este în pericol , şi Petre îşi poate încheia activitatea prematur! În mai, "Ceasul" a fost operat pentru a cincea oară la genunchi, făcându-i-se un transplant de menisc.
La antrenamente din octombrie
Această intervenţie solicită un timp îndelungat de refacere, iar revenirea stelistului pe gazon se va amâna din nou, după ce conducerea stelistă dădea asigurări că Petre va fi apt în august.
Medicii de la Bologna ne-au dezvăluit că Ovidiu ar putea să se alăture echipei abia pe la jumătatea lui octombrie, dacă recuperarea va merge conform planului, însă şi atunci va avea multe restricţii la antrenamente.
Are o problemă din naştere
Practic, din momentul în care va reveni în iarbă, mijlocaşul va avea nevoie de încă o lună şi jumătate pentru a-şi reobişnui organismul şi articulaţiile la efort. Aceiaşi doctori susţin că problema fotbalistului a fost căpătată la naştere. El are centrul de greutate foarte mare şi de aceea este predispus la accidentări.
Petre ar fi trebuit să stea un an pe tuşă încă de la prima accidentare, pentru a-şi pune la punct ambele picioare, ceea ce nu s-a întâmplat.