Antrenorul Stelei, Cristiano Bergodi, a declarat, miercuri, la Budapesta, că nu are nicio emoţie în privinţa calificării în turul 3 preliminar al Ligii Europa, chiar dacă se aşteaptă la un meci greu pe terenul lui Ujpest.
"Va fi un meci greu, nu s-a decis nimic în tur, chiar dacă am câştigat cu 2-0. În fotbal se poată întâmpla orice, suntem pregătiţi, dar meciul rămâne deschis. Avem respect pentru Ujpest, dar asta nu înseamnă că avem frică. Sub nicio formă nu mi-e teamă că nu ne calificăm. Băieţii sunt pregătiţi pentru calificare", a spus Bergodi, la conferinţa de presă prilejuită de meciul retur cu Ujpest.
Tehnicianul ar fi preferat ca jocul să se dispute la o oră mai înaintată, pentru ca temperatura să fie mai scăzută: "Era mai bine dacă meciul era programat mai târziu, dar cald va fi atât pentru noi, cât şi pentru Ujpest, aşa că asta nu poate fi o justificare pentru ce se va întâmpla în timpul meciului. Noi intrăm cu gândul la calificare".
Bergodi se aşteaptă ca echipa adversă să atace încă din startul partidei: "Suntem pregătiţi din toate punctele de vedere, doar am venit aici pentru calificare. Va fi un meci greu, dar, cu tot respectul, sunt sigur că putem trece. Echipa are un joc precis şi organizare pe teren, asta trebuie să facem şi mâine. E normal ca Ujpest să pună presiune la început, pentru a spera la calificare".
Italianul a mai spus că nu i-a plăcut meciul tur şi îşi doreşte ca în jocul de joi atmosfera din tribune să fie mai frumoasă decât la Bucureşti: "Nu a fost un meci frumos, nu mi-a plăcut. Trebuie să fie un meci de fotbal, nu cu o atmosferă aşa urâtă în stadion".
Steaua va juca joi, la Budapesta, de la ora 20:45, împotriva celor de la Ujpest, în manşa retur a turului 2 preliminar al Ligii Europa. În tur, roş-albaştrii s-au impus cu scorul de 2-0, prin reuşitele lui Romeo Surdu şi Bogdan Stancu.
Dacă va trece de formaţia maghiară, Steaua va întâlni în turul 3 preliminar al Ligii Europa câştigătoarea dublei dintre Motherwell (Scoţia) şi Flamurtari (Albania). Prima manşă ar urma să se dispute la 30 iulie, la Bucureşti, în timp ce returul este programat la 6 august, pe terenul echipei adverse.