Fundaşul lui Şahtior Doneţk, Răzvan Raţ, a declarat, miercuri, că meciul contra grupării FC Timişoara din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor nu va fi o formalitate, şi din acest motiv colegii săi de echipă vor trebuisă fie concentraţi la maximum, informează site-ul personal al fotbalistului.
"Colegii mei au fost bucuroşi când au auzit că vom juca cu FC Timişoara, dar le-am mai temperat entuziasmul. Le-am explicat că nu va chiar floare la ureche să ne calificăm, ba din contră, toată lumea trebuie să fie atentă şi suntem obligaţi să speculăm şi cea mai mică greşeală a timişorenilor. Avem un obiectiv de îndeplinit, accederea în grupele Ligii şi nu ne putem permite să nu-l îndeplinim", a spus Răzvan Raţ.
"N-am nicio plăcere să evoluez împotriva echipelor româneşti, îmi doream ca România să intre cu două echipe în grupele Ligii Campionilor. Timişoara este o echipă bine aşezată în teren, cu un antrenor echilibrat. Nu vom ignora această formaţie deoarece ştim că ambele partide vor fi grele. Şahtior este un nume mare acum în fotbalul european, am câştigat Cupa UEFA, dar asta nu ne face favoriţi în mod direct", a mai adăugat fundaşul lui Şahtior.
Prima manşă a meciului Şahtior Doneţk-FC Timişoara este programată la 29 iulie, la Doneţk, iar returul va avea loc la 5 august, la Timişoara.
În ceea ce priveşte situaţia sa la echipa naţională, Răzvan Raţ a precizat: "Am avut o discuţie cu selecţionerul atunci când a venit în Elvetia în care i-am spus că îmi doresc din toată inima să fiu apt de joc la amicalul din august cu Ungaria. Am început antrenamentele, dar nu mă grăbesc, voi lăsa lucrurile să meargă în mod normal, nu vreau să fac vreo prostie care să mă coste pe viitor. Nu cred că mai trebuie să repet, dacă sunt sănătos vreau să joc pentru România!"
Internaţionalul român s-a referit şi la starea de sănătate a lui Mircea Lucescu: "Este internat în spital, dar se află în afara oricărui pericol. Echipa este afectată de lipsa lui, însă s-a mobilizat în întâlnirea cu Kryvbas (scor 3-0). Vrem să mergem în acelaşi ritm, pentru că succesele noastre îl vor ajuta să revină cât mai curând pe banca tehnică".