Componenţii delegaţiei echipei de fotbal Steaua Bucureşti, aflaţi la Budapesta în vederea meciului retur cu formaţia ungară Ujpest, din cadrul turului 2 preliminar al Europa League, au trecut prin momente neplăcute în cursul nopţii de miercuri spre joi, ca urmare a unei ameninţări cu bomba în incinta hotelului Sofitel din capitala Ungariei.
În jurul orei 00,45 (ora Ungariei), conducătorii delegaţiei Stelei a fost contactaţi de către o echipa de genişti maghiari, aceştia informându-i că s-a primit o amenintare cu bomba in hotel, motiv pentru care s-a solicitat evacuarea camerelor de către jucătorii şi staff-ul Stelei. Operaţiunea de evacuare şi de verificare a hotelului a durat până în jurul orei 4,00, când turiştii cazaţi în hotelul Sofitel au primit acceptul de a reveni în camere.
Conducerea clubului Steaua a anunţat Ambasada României la Budapesta imediat după primirea informaţiei, reprezentanţa diplomatică a ţării noastre răspunzând prompt, prin trimiterea la faţa locului a domnului Albert Robu, Consului ţării noastre în Ungaria. FC Steaua Bucureşti le multumeşte atât domnului Robu, cât şi doamnei Ireny Comaroschi, Ambasadorul Romaniei la Budapesta, pentru ajutorul acordat pe parcursul acestei operaţiuni, se precizează într-un comunicat dat publicităţii de gruparea din bulevardul Ghencea.
De asemenea, clubul Steaua l-a anunţat despre aceasta situaţie şi pe observatorul delegat de UEFA pentru partida cu Ujpest, domnul Tugomir Frajman. Acesta a fost informat în permanenţă cu privire la desfăşurarea acţiunii de evacuare şi de verificare a hotelului.