Anterior "gura lumii" îl credita cu şanse pe Costel Pană. După Costel Pană, un alt posibil antrenor e vehiculat la bursa zvonurilor ca viitor principal la Gloria: Ştefan Nanu.
Fost fundaş stînga de valoare la Rapid şi olandezii de la Vitesse Arnheim, Nanu a început bine ca antrenor salvînd în două rînduri de la retrogradare pe FCM Cîmpina. Nanu a fost demis apoi de la Petrolul Ploieşti, după care ziarele de scandal au scris că şi-ar fi lăsat soţia şi fiica şi ar fi plecat în Franţa cu o tînără de 20 de ani, portăriţă la echipa de handbal Activ Ploieşti.
"Anus contra naturii"
Acestea sînt diagnosticele puse de antrenorul Leonida Nedelcu pacientului Gloria. Leonida Nedelcu e şi el dezamăgit de situaţia în care a ajuns Gloria.
"Vă aduceţi aminte, în urmă cu un an, înainte de a începe campionatul, că v-am dat diagnosticul Gloriei: cancer cu metastază. Şi cred că toată lumea e de acord că nu m-am înşelat. Acum, din cîte constat, pentru Gloria nu există tratament. Dac-ar fi să fixez un nou diagnostic, de data asta aş spune: anus contra naturii!". Leonida Nedelcu ar fi vrut să se întoarcă pentru a ajuta Gloria, pe care spune că "am salvat-o de vreo patru ori de la retrogradare". În aceste condiţii, Nedelcu pare să se îndrepte din nou către lumea arabă, fiind în discuţii cu două echipe din Kuweit şi Liban.
"Era anormal să fiu numit antrenor acolo. Distrugerea clubului trebuie desăvîrşită"
Ion Viorel s-a arătat dezamăgit, dar nu şi mirat că n-a fost ales antrenor la Gloria. "Într-adevăr era anormal să ajung eu la Gloria. Ce să caute un profesionist, unul care caută performanţa, la un club de amatori. Ce să fac eu, să vin să le stric lor somnul şi combinaţiile ? Să opresc eu autodistrugerea clubului? Nu! Gloria trebuie să-şi continue neîntrerupt drumul spre Divizia C, deşi se poate şi mai rău. Nu ştiu de ce, dar cînd mă întrebaţi de Gloria mă gîndesc fără să vreau la Unirea Mărăcineni. Cam ăsta e nivelul, fotbalistic vorbind", a spus ieri Ion Viorel, la întrebările cunoscuţilor dacă va prelua Gloria.
"Nu există! Are contract cu noi" spune Boeru, preşedintele de la Berca
Relaţiile amicale din ultima vreme dintre Gloria şi Petrolul Berca s-ar putea tensiona subit. În relaţii tensionate cu oficialii de la Berca, talentatul mijlocaş Laurenţiu Chiriac, cunoscut în lumea fotbalului cu porecla "Salam" a încercat refugiu la Gloria.
"Am auzit şi eu dar n-are cum să plece. E sub contract cu noi. Dar am înţeles că şi cei de la Gloria i-au zis că n-au cum să-l ia", a spus aseară Costel Boeru, preşedintele de la Berca.
Vlaicu şi Mincă, pe moment la Gloria
La reunirea lotului Gloriei au participat şi "vedetele" Cătălin Vlaicu şi Mihai Mincă. Uns momentan căpitan la Gloria, Cătălin Vlaicu speră că pînă la începerea campionatului va găsi o echipă din liga I.
"Sînt oferte pentru mine, dar Gloria ţine la preţ", ne-a spus ieri Vlaicu, pe care Gloria cere 100.000 de euro. Chiar dacă anunţase că nu va mai reveni la Gloria, portarul Mincă s-a răzgîndit. "N-am ce face, încă sînt sub contract", a spus portarul care speră să fie declarat liber la CSJ.
Se încearcă readucerea lui Muţiu de la Petrolul
Gloria stă excelent la capitolul fundaşi centrali, trei dintre ex-rîmniceni fiind stoperi: Banu, C. Puşcă şi M. Călin.
Problemele mari apar în zona de atac, începînd de la mijlocaşii ofensivi înspre vîrfuri. De aceea un apropiat al echipei buzoiene va încerca să-l readucă în Crîng pe atacantul C-tin Muţiu, ajuns la 31 de ani. "E mai greu, a luat nişte bani avans la contract", a spus impresarul său.
Muţiu a plecat de la Gloria în urmă cu 2 ani, fiind vîndut pe 75.000 de euro la Petrolul Ploieşti.
Gloria şi-a reluat ieri pregătirile
Cu puştii de la Gloria II s-au adunat 29 de jucători. Chiar dacă ultima dintre echipele de Divizia B, Gloria şi-a reluat ieri pregătirile pentru noul sezon.
Prilej pentru preşedintele Mihai Marin de a se arăta spiritual: "Ultimii vor fi cei dîntîi". Oarecum surprinzător, după tentativa eşuată de reunire a lotului din urmă cu 2 săptămîni, ieri sub comanda interimarilor Nicolae Anton, Costică Stan şi Vasile Lazăr s-au antrenat nu mai puţin de 29 de jucători. La capitolul achiziţii, în afara grupului Rm. Sărat tratat mai sus, putem trece mai mulţi jucători din diviziile inferioare. Cei mai cunoscuţi sînt Laurenţiu Florea şi Boghiţoi trecuţi pe la Farul.
Noutăţi
L. Florea (fundaş stînga) - Farul
Boghiţoi (mijlocaş stînga) - Tulcea
Muscăcioiu (fundaş central) - ACU Arad
Fl. Marcu (fundaş central) - Rocar
Gospodin (portar) - Adunaţii Copăceni
Fl. Ene (fundaş dreapta) - Ştiinţa Bacău
Florescu (mijlocaş stînga) - Rocar
Vagner (mijlocaş) - Cruzeiro (Brazilia)
Preşedintele Marin: "Vor mai veni jucători"
"E bine că am început în sfîrşit. Pînă la startul campionatului vor mai veni jucători. Deocamdată e prematur să spunem ce obiectiv vom avea. La sfîrşit, cînd vom şti exact pe ce jucători stăm, vom stabili şi obiectivul" a precizat preşedintele Mihai Marin. Antrenamentele se vor desfăşura deocamdată la Buzău, după numirea antrenorului urmînd să se aleagă locaţia de cantonament.
Antrenorul e pe drum
Azi sau mîine va fi anunţat şi numele noului antrenor. "Negocierile sînt aproape de final, aşteptăm acum ca domnul Bucur să aleagă dintre cele 2 propuneri avansate de conducerea clubului", a spus ieri preşedintele Marin. Din surse neoficiale, Ion Viorel a fost sărit şi de această dată din schemă. Neclară rămîne încă problema finanţării clubului, fiind aşteptate lămuriri de la patronul Bucur.
7 fotbalişti care au jucat la Rm. Sărat s-au antrenat ieri la Buzău
Lovitură puternică dată de Gloria vecinilor din judeţ de la Rm. Sărat. Nu mai puţin de 7 jucători care au evoluat în retur pentru Olimpia s-au antrenat ieri la prînz cu Gloria.
"De fapt s-au întors acasă. Cu o excepţie, toţi sînt copiii noştri, au făcut junioratul la Gloria", a spus interimarul Nicolae Anton. "Am vorbit cu cei de la Rm. Sărat, erau liberi de contract. Noi vrem să avem relaţii bune cu toată lumea", a spus şi preşedintele Mihai Marin. Preşedintele Olimpiei, Sorin Cîrjan, a confirmat că fotbaliştii au undă verde de a se antrena cu Gloria: "Leu şi Marin Călin erau oricum liberi de contract. Ceilalţi patru, fraţii Puşcă, Banu şi Chiorcău, mai au contract cu noi. Dar cum la noi situaţia rămîne în ceaţă, i-am anunţat că sînt liberi să-şi caute alte echipe".
De la Olimpia la Gloria
Portar: Leu
Fundaşi: Banu. C. Marin, C. Puşcă
Mijlocaşi: Creţu, Chiorcău, M. Puşcă
Preşedintele Olimpiei n-a fost surprins: "Ştiam, m-a sunat înainte Tulpan"
Sorin Cîrjan îi regretă în special pe fraţii Puşcă. Sorin Cîrjan, preşedintele Olimpiei, n-a fost mirat la auzul ştirii.
"Ştiam, m-a sunat înainte domnul Tulpan. Dar dacă s-au antrenat cu Gloria nu înseamnă că vor şi rămîne automat acolo. Şi ei au încă probleme şi sînt posibile surprize. Dar dacă jucătorii vor la Gloria noi nu ne vom opune. Dragoste cu de-a sila nu se poate", a spus Cîrjan, care-i regretă în special pe fraţii Puşcă: "De ei îmi pare cel mai rău. Sînt doi băieţi deosebiţi. Mi-aş dori să putem să-i readucem înapoi".