Fundaşul portughez Joao Paulo Andrade, care a evoluat în sezonul trecut la echipa de fotbal Rapid Bucureşti, este foarte aproape de un transfer la campioana Belgiei, Standard Liege, informează presa belgiană.
Potrivit cotidianului "La Derniere Heure", Andrade (28 ani) a fost urmărit de reprezentaţii clubului Standard la derbyul Steaua-Rapid (1-2), din ediţia trecută a Ligii I, precum şi la partida amicală dintre FC Porto, clubul cu care se află sub contract, şi AS Monaco, disputată sâmbătă.
Dacă transferul se va realiza, fundaşul lusitan îl va înlocui la Standard Liege pe internaţionalul american Oguchi Onyewu, care s-a transferat în această vară la AC Milan.
Campioana Belgiei, pregătită de Ladislau Boloni, mai analizează şi o altă variantă pentru postul de fundaş central, un internaţional care a lucrat sub comanda fostului selecţioner al României la formaţia portugheză Sporting Lisabona, a anunţat Dominique D'Onofrio, directorul sportiv al clubului Standard Liege.