Antrenorul lui Manchester United, Sir Alex Ferguson, a declarat joi că gruparea engleză nu s-a gândit să întrerupă turneul din Asia din cauza atentatelor cu bombă din Jakarta, deoarece echipa are mulţi fani în zonă.
Campioana Angliei şi-a anulat meciul din Indonezia din cauza atentatului care a avut loc chiar la hotelul unde trebuia să fie cazataă echipa. "Nu ne-am gândit niciodată să ne întoarcem acasă. Nici jucătorii nu şi-au dorit acest lucru. Vom rămâne până la finalul pregătirilor", a spus Alex Ferguson.
Manchester United va evolua vineri împotriva lui FC Seul, după care va pleca în China. Tehnicianul în vârstă de 67 de ani s-a declarat mulţumit de sprijinul pe care îl are echipa în Asia, dar a fost dezamăgit că suporterii din Indonezia nu au mai avut ocazia să vadă echipa.
"Este devastator ceea ce s-a întâmplat în Indonezia, mai ales că eram pregătiţi, iar fanii au cumpărat toate biletele. Nu mai aveam cum să mergem acolo în aceste circumstanţe", a spus acesta care l-a lăudat pe sud-coreeanul Park Ji-sung. "Când l-am adus pe el ştiam că avem nevoie de un jucător care să pătrundă foarte bine şi era soluţia potrivită pentru United", a explicat antrenorul.
Park a fost primul asiatic care a evoluat în finala Ligii Campionilor, meci pierdut în faţa lui FC Barcelona. "El joacă tot mai bine şi a devenit un fotbalist foarte important pentru noi", a mai precizat Ferguson.