Suporterii echipei de fotbal Steaua Bucureşti au fost implicaţi în mai multe incidente cu prilejul meciului cu Ujpest Budapesta, în manşa secundă a turul II preliminar, din Europa League.
Pe stadionul din Budapesta, trei fani stelişti au suferit răni, din cauza petardelor şi au fost conduşi la două spitale.
La întoarcerea în ţară, două dintre autocarele suporterilor români s-au ciocnit, la ora 4,10, chiar înainte de a trece frontiera. În acest accident a fost implicată şi maşina poliţiştilor din Ungaria, şapte dintre aceştia fiind uşor răniţi, informează posturile de televiziune din România.
Repriza secundă a meciului Steaua Bucureşti - Ujpest Budapesta a început cu o întârziere de circa 20 de minute faţă de ora oficială, atât din cauza întreruperilor din finalul primei părţi, cât şi din cauza incidentelor petrecute în tribune între galeriile celor două formaţii: maghiarii au aruncat cu torţe către sectorul fanilor stelişti, care au ripostat rupând un gard şi aruncând cu diferite obiecte. Forţele de ordine au intervenit cu apă şi gaze lacrimogene, iar meciul a început în cele din urmă.
Steaua Bucureşti s-a calificat în turul III din competiţia Europa League la fotbal, după ce a învins formaţia maghiară Ujpest Budapesta cu scorul de
2-1 (0-0), în deplasare, joi seara, în manşa secundă a turul II preliminar.
Steaua merge mai departe, după un succes obţinut prin golurile marcate de Janos Szekely (58) şi Rafal Grzelak (66), respectiv, Tamas Vasko (82). În primul joc, steliştii câştigaseră cu scorul de 2-0.
Steaua Bucureşti va întâlni formaţia scoţiană Motherwell în turul III preliminar al competiţiei de fotbal Europa League, după ce aceasta a surclasat pe albanezii de la Flamurtari Vlora cu scorul de 8-1, joi seara, pe teren propriu, în manşa secundă a turului II preliminar.
Steaua va juca primul meci pe 30 iulie, acasă, iar manşa secundă pe 6 august, în Scoţia.