Primul amical serios de la revenirea din cantonamentul din Austria a însemnat o remizã pentru FC Argeş, echipa antrenatã de Ionuţ Badea terminind 0-0 cu israelienii de la FC Sakhnin.
Meciul s-a desfãşurat pe stadionul Nicolae Dobrin, sîmbãtã, de la ora 11.00, iar alb-violeţii au folosit majoritatea jucãtorilor din lot. Astfel, în prima reprizã, Badea i-a folosit pe Boşneag - Ghiţã, Bãlaşa, Lãcustã, Poenaru - Doman, Bazzi, Tameş, Nãstãsie - Beuran, Dulcea, în timp ce dupã pauzã au jucat Boşeang (61 Coca) - Mircea Stan, Cazan, Bãrbulescu, Poenaru - Voicu, Popa, Vali Stan, Cîrstoiu - Dulcea, Boboacã. FC Argeş a fãcut un meci bun, ratînd foarte multe ocazii, campionul la acest capitol fiind, fãrã doar şi poate, Adrian Dulcea. În afara de el, au mai avut posibilitatea sã înscrie Nãstãsie şi Mircea Stan, însã portarul oaspeţilor şi bara li s-au opus alb-violeţilor. "A fost un test util, în care am încercat sã ofer cît mai multor jucãtori posibilitatea sã evolueze. M-a mai interesat şi faza de posesie, dar şi cea de nonposesie a mingii. Mai urmeazã o perioadã în care vom face mai multe amicaluri, în urma cãrora sperãm sã definitivãm primul unsprezece cu care vom aborda campionatul", a declarat, dupã meci, Ionuţ Badea.
Tanase, intre Koln si Steaua!
Zi agitatã, sîmbãtã, în Piteşti. Reprezentanţii lui FC Koln şi-au anunţat prezenţa în oraş, pentru a negocia transferul lui Cristian Tãnase, iar in jurul prînzului, aceştia au şi venit, însoţiţi de Victor Becali şi de Dorinel Munteanu.
De la FC Argeş, la discuţii a participat Andrei Penescu, fiul lui Cornel Penescu, acesta fiind hotãrît sã-l vîndã pe jucãtor germanilor. Cele doua pãrţi s-au întîlnit la benzinãria Celly, de pe Austostradã, acolo unde a venit, sãptãmîna trecutã, şi Gigi Becali, şi au început discuţiile. Kolnul a oferit, aşa cum a promis încã din faza preliminarã a discuţiilor, 2 milioane de euro. "Şi TVA?", a fost întrebarea care a schimbat total cursul negocierilor. Concret, din cele 2 milioane de euro, dacã se scade TVA, FC Argeş mai rãmîne doar cu vreo 1,6 milioane. În aceste condiţii, oferta Stelei, de 1 milion de euro plus 50% dintr-un viitor transfer, este apropiatã cu cea a nemţilor sau chiar mai avantajoasã, la un moment dat, pentru cã, la o eventualã plecare afarã a jucãtorului, pe o sumã mare, piteştenii mai pot primi de la Steaua o sumã care, adunatã cu cea iniţialã, ar fi peste oferta Kolnului. Revenind la discutiile de sîmbãtã, de la Piteşti, cei de la Koln nici nu au vrut sã audã despre problema TVA, rãmînînd la suma de 2 milioane. În cele din urmã, din cîte se pare, aceştia au mai plusat, vãzînd cã îl pot pierde pe jucãtor, şi ar mai fi oferit nişte bani în plus, astfel ca, dupã plata TVA, alb-violeţii sã rãmîna în mînã cu o sumã mai apropiatã de cea de 2 milioane. Sîmbãtã, lucrurile nu s-au finalizat, însã asearã, cele douã pãrţi urmau sã se întîlneascã din nou, pentru a finaliza, într-un fel sau altul, tratativele.
"Nu s-a concretizat nimic pînã acum"
Andrei Penescu a spus, ieri, mai multe despre negocierile pe care le-a a avut cu FC Koln în privinţa transferului lui Cristian Tãnase. "Au fost cei de la Koln aici, am stat de vorba cu ei, dar atîta tot. Oamenii au fãcut o ofertã concretã mai demult, iar acum au venit sã ne vedem. E greu sã negociezi prin telefon. Am negociat cu alţii mai mult. Nu s-a concretizat nimic. Noi le-am spus ce vrem, iar nemţii îşi vor rectifica oferta. Sînt şanse foarte mici pentru Tãnase sã joace vreodatã la Steaua. A fost o primã discuţie cu cei de la Koln, de 2 milioane, apoi preţul a crescut. Patronul Stelei dã doar 1 milion, dar Tãnase nu pleacã pe banii ãştia. Nu sîntem interesaţi de oferta Stelei. Ei au propus ceva, noi le-am spus ce vrem. Nu e diferenţã mare între cerere şi ofertã, vom mai discuta. Oricum, varianta Steaua pentru Cristi Tãnase e ultima soluţie şi eu cred cã sînt şanse extrem de mici sã se ducã în Ghencea", a declarat Andrei Penescu.
"Nu mã tem nicãieri de concurenţã"
Cristi, ce preferi, Steaua sau Koln?
- Nu prefer undeva anume. Acum aştept sã se facã acest transfer cît mai repede, pentru cã încep campionatele, iar antrenorii îşi fac deja echipele.
Unde se împotmolesc lucrurile?
- Nu ştiu unde se împotmolesc… Probabil la partea financiarã…
Unde ar fi mai bine pentru tine, încã un an în România sau direct afarã?
- Nu ştiu ce sã spun… Unii zic cã şi în România ar fi bine sã continuu, iar alţii, cã şi afarã ar fi bine sã mã duc.
Dacã ar fi sã ajungi la Steaua, te-ai teme de concurenţã?
- Nu mi-ar fi fricã de concurenţa la Steaua!
Se vorbeşte cã ar fi o conjuncturã perfectã pentru tine acum la Steaua, fiindcã au nevoie de un om care sã le facã jocul la jumãtate…
- Am auzit şi eu… Mai multe nu are sens sã spun acum… Sã ajung eu acolo şi vorbim.
Ce ştii despre FC Koln?
- Koln? Pãi, i-a luat acum pe Podolski, Maniche şi Mondragon. Vor sã-şi facã echipã, sã se batã cu Bayern şi cu alţii acolo la ei. Îţi dai seama, mã bucurã sã aud cã, pe lîngã numele astea grele, se numãrã si cel al lui Cristi Tãnase. Dar… Discuţii sînt multe, iar realizãri puţine…
"Eu nu pot sã mã bat cu Koln, este crizã financiarã şi nu-mi permit. Totuşi, sînt extrem de hotãrît sã-l iau pe Tãnase, pentru cã noi nu avem un jucãtor care sã dribleze" - Gigi Becali, patron Steaua
"Cei de la Koln sã nu se gîndeascã la faptul cã Tãnase va accepta sã fie tratat altfel decît Podolski! Unii sã aibã douã milioane salariu, iar el doar 300.000? Tãnase nu moare de foame, nu va accepta firimituri" - Victor Becali, agent Tãnase