"Gaşca Nebună" din Regie a disputat duminică, de la ora 18.00, cel mai important test al verii în compania Bologniei. Meciul s-a desfăşurat la baza sportivă din Sestola, locul de cantonament al italienilor. Chiar dacă au fost învinşi cu 2-1, alb-negrii au avut multe momente bune în care au jucat de la egal la egal cu un adeversar mult mai puternic. De altfel, studenţii nu s-au dezminţit nici de această dată, trecându-şi în cont cele mai mari ocazii ale meciului, mai mult contribuind decisiv la a doua reuşită a gazdelor.
Cea mai mare ocazie a primei reprize poartă semnătura lui Curelea ('34) care a trimis spectaculos din foarfecă, însă bara s-a opus deschiderii scorului. Replica italienilor nu s-a lăsat aşteptată şi trei minute mai târziu Di Vaio, cel mai în formă jucător al Bolognei, nu l-a iertat pe Popescu, reluând cu capul în plasă centrarea lui Zenoni.
Repriza secundă a fost una săracă în faze de poartă, doar finalul fiind mai animat. În minutul 83, Bologna se desprinde la două goluri, cu aportul lui Lung, care a deviat în propria poartă o centrare la firul ierbii trimisă de Bombardini. Sportul ar fi putut să egaleze în final, când şi-a creat alte două mari ocazii de gol. La prima Nae (85) a trimis cu capul în bară, iar la cea de-a doua, în urma unui corner, Patrichi a reuşit golul de onoare pentru echipa antrenată de Florin Motroc. De remarcat că şi la execuţia fundaşului mingea a lovit bara, însă de această dată a depăşit linia porţii.
Peste două zile, Sportul Studenţesc va disputa un nou meci de verificare în compania nou-promovatei în Serie B Cesena.
Bologna (prima repriză): Viviano - Raggi, Terzi, Britos - Zenoni, Mutarelli, Guana, Tedesco, Valiani - Adailton, Di Vaio.
Bologna (repriza secundă): Colombo - Zenoni, Terzi (50’ Bassoli), Lanna - Valiani (63’ Lavecchia), Vigiani, Mingazzini, Tedesco (63’ Casarini), Bombardini - Di Vaio (63’ Mudingayi), Pasi. Antrenor: Giuseppe Papadopulo
Sportul Studenţesc: Popescu - Ciupe (74’ Cazan), Patrichi, Secăreanu (39’ Lung), Rusu (74’ Farmache) - Varga, Irimia, Cruceru (63 Ghinga), Ferfelea (74’ Costin Gheorghe) - Bălan (70’ Postolache), Curelea (84’ Nae). Rezerve: Samoilă, Nicola, Cioranu. Antrenor: Florin Motroc
Arbitru: D’Alesio di Forlì
Au marcat: Di Vaio (38), Lung (83 - aut), Patriche (90)
Cartonaşe galbene: Valiani (43’), Varga (43’), Patriche (71’), Ghinga (73’)
Papadopulo: "A fost un meci adevărat"
Giuseppe Papadopulo, antrenorul formaţiei italiene Bologna, s-a declarat satisfăcut la finalul meciul amical disputat duminică în compania Sportului Studenţesc. Într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului, tehnicianul a ţinut să sublinieze meritele adversarului, considerând că partida a fost un test dificil.
"Ştiam că adeversarii noştri vor aborda astfel partida: am înfruntat o echipă de A, nu de B, deoarece a fost retrogradata doar pentru neplata impozitelor. Meciul de azi a fost un test bun, un meci adevărat, în care am vrut confirmări: pe unele le-am avut, pe altele le vom avea. [...] Ei au jucat 4-4-2, dar nu am vrut să ne schimbăm aşezarea (n.r. Bologna a jucat 3-5-2), ceea ce pentru noi se va dovedi util"
Amicalul dintre Bologna şi Sportul Studenţesc s-a încheiat cu victoria italienilor. Di Vaio a deschis scorul în prima repriză, iar Lung l-a majorat printr-o deviere nefericită în finalul celei de-a doua. Patriche a înscris golul de onoare al bucureştenilor în ultimul minut. Scorul putea fi favorabil studenţilor, dar formaţia pregătită de Florin Motroc nu a reuşit să îşi valorifice ocaziile create. "Gaşca Nebună" poate invoca şi lipsa unui dram de noroc, la finalizările lui Curelea şi Nae mingea întâlnind bara.