Fundaşul Răzvan Raţ, de la Şahtior Doneţk, afirmă înaintea meciului cu FC Timişoara, din turul III preliminar al Ligii Campionilor că revenirea sa pe teren este cel mai frumos cadou pentru antrenorul Mircea Lucescu, la împlinirea a 64 de ani.
"
Sper din tot sufletul ca de această dată să fim mai norocoşi. Şahtior poate emite pretenţii mari la această oră, dar asta nu înseamnă că ne putem considera deja câştigători înaintea dublei cu FC Timişoara. Cel mai frumos cadou pentru Nea Mircea cred că e revenirea mea pe teren", a declarat Răzvan Raţ pentru postul de televiziune Antena 1, citat de site-ul său personal.
Aflat de 6 ani la Şahtior Doneţk, Raţ nu află la primul duel împotriva unei echipe din România. În toamna anului 2003, internaţionalul român a evoluat în dubla cu Dinamo Bucureşti, în primul tur al Cupei UEFA, însă Şahtior a fost eliminată. În noiembrie 2005, Raţ s-a aflat pe teren în meciul pierdut în faţa Rapidului, 0-1, la Doneţk, în grupele Cupei UEFA.
La Doneţk pot fi văzute panouri publicitare cu Răzvan Raţ, promovând meciul cu FC Timişoara: "
Fără falsă modestie, nu este pentru prima oară când imaginea mea apare pe panourile publicitare din oraş, dar cred că în cazul de faţă contează foarte mult că jucăm împotriva unei echipe din România", a mai spus Raţ, care a trecut printr-un program de recuperare după accidentarea la genunchi.