Fostul selecţioner al Angliei, Sir Bobby Robson, a încetat din viaţă, vineri, la vârsta de 76 de ani, ca urmare a unei lungi suferinţe provocate de un cancer pulmonar, informează BBC.
Robson a pregătit ultima dată pe Newcastle United, iar din 2004, din cauza bolii de care suferea, acesta s-a retras din activitate.
Fost internaţional englez la sfârşitul anilor '50, începutul anilor '60, Sir Bobby Robson a bifat 20 de selecţii în reprezentativa Albionului, pe banca căreia a stat la Cupa Mondială din 1990. Ulterior, acesta a mai pregătit echipe precum PSV Eindhoven, Sporting Lisabona, FC Porto sau FC Barcelona.
Într-o carieră de tehnician care a durat 36 de ani, Robson şi-a trecut în palmares, printre alte trofee, şi titlul de campion al Olandei sau al Portugaliei, dar şi Cupa UEFA şi Supercupa Europei.