|
Hizo: Regret ca l-am pierdut pe Maftei, imi va fi greu sa-l vad la adversari
Antrenorul Viorel Hizo a declarat, miercuri, că regretă plecarea fundaşului Vasile Maftei de la Rapid, precizând că îi va fi greu să-l vadă jucând la Unirea Urziceni, adversara formaţiei giuleştene din etapa a doua a Ligii I.
" Am un regret imens că l-am pierdut pe Maftei. Eu am ţinut foarte mult la Vasile, este un jucător care mi-a fost apropiat, care şi-a făcut datoria faţă de Rapid şi îmi este greu să nu-l văd lângă mine şi să-l văd la adversari", a spus Hizo despre fotbalistul cedat grupării ialomiţene în această vară în schimbul a aproximativ 400.000 de euro.
Noua achiziţie a clubului Unirea Urziceni, jucătorul Vasile Maftei
Tehnicianul se aşteaptă la un meci greu, sâmbătă, cu Unirea Urziceni, echipă despre care spune că nu traversează o perioadă proastă chiar dacă a înregistrat două înfrângeri în faţa formaţiei CFR Cluj.
" Cu Urziceniul ne aşteaptă un meci foarte greu, pentru că jucăm cu echipa campioană, o echipă care este foarte bine pregătită şi organizată. Însă eu consider că orice rezultat este posibil în acest meci. Nu ştiu dacă Urziceniul trece printr-o pasă proastă, pentru că trebuie să ţinem cont că în cele două jocuri a întâlnit fosta campioană. Iar CFR Cluj este o echipă care are cam tot ce-i trebuie şi ar putea să câştige încă un campionat", a adăugat antrenorul rapidist.
Viorel Hizo a afirmat că locul întâi în clasament deţinut de Rapid după prima etapă a Ligii I nu este important, precizând că aşteaptă din partea jucătorilor săi mai multe victorii consecutive.
" Nu mă gândesc că suntem pe primul loc, după doar o etapă nu se poate face un clasament. Însă eu mă bucur că echipa a jucat bine în prima etapă, cu multă dezinvoltură şi au obţinut victoria. Iar asta este cel mai important lucru. Obiectivul Rapidului este să jucăm cât mai bine, iar la sfârşit vom vedea pe ce loc ajungem. Trebuie să încercăm să legăm şi noi mai multe victorii. Ne dorim acest lucru şi cred că acum suntem pregătiţi pentru asta. Nu mă gândesc la locul din clasament. Scopul meu este să fac echipa să joace bine", a adăugat el.
Referitor la calificarea formaţiei FC Vaslui în play-off-ul Ligii Europa după eliminarea echipei Omonia Nicosia, Viorel Hizo a precizat că greul abia acum începe pentru gruparea moldoveană.
FC Vaslui s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa
" Vasluiul este o echipă pe care în proporţie de 80 la sută eu am construit-o. A jucat bine, ştiam că aşa va fi, dar pentru ei de abia acum începe greul. Să nu mai aibă ghinionul de anul trecut să întâlnească Slavia Praga sau altă echipă de talia acesteia. Poate are noroc şi tragerea la sorţi de un adversar mai accesibil", a menţionat Hizo.
Taguri:
Rapid Bucuresti
Viorel Hizo
Vasile Maftei
Unirea Urziceni
CFR Cluj
FC Vaslui
Omonia Nicosia
» Clasament Liga I
» Rapid Bucuresti - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Rapid București
Rapid Bucureşti a învins-o pe Gloria Buzău doar cu scorul de 2-0, luni seara, acasă, în ultimul meci din etapa a 20-a a Superligii României.
Ambele...
Rapid Bucureşti a terminat la egalitate cu Petrolul Ploieşti, 1-1 (0-0), vineri seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 18-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-0, sâmbătă seara, acasă, într-o partidă din etapa a 16-a a Superligii României, prima a returului....
Rapid Bucureşti a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, acasă în Giulești, în ultimul meci din etapa a 15-a a Superligii...
Rapid Bucureşti a surclasat-o pe Farul Constanţa cu 5-0 (3-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 13-a a Superligii României. Andrei Borza (13), Claudiu...
Rapid Bucureşti şi Oţelul Galaţi au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii României....
Universitatea Cluj, liderul la zi al Superligii României, a învins-o fără drept de apel pe Rapid Bucureşti, cu scorul de 2-0, luni seara, în Giuleşti, în ultimul meci din etapa a 9-a.
...
Rapid Bucureşti rămâne singura echipă din Superliga României fără victorie, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, 1-1, duminică seara, în Giuleşti, în etapa a 6-a.
...
Rapid Bucureşti şi Sepsi Sfântu Gheorghe au terminat la egalitate, scor 2-2, luni seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 4-a a Superligii României.
"Alb-roșii" au...
Rapid Bucureşti a smuls in extremis egalul cu CFR Cluj, 2-2, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 2-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o Fotbal Club FCSB cu scorul de 2-0, duminică seara, avasă, în ultimul meci din etapa a 10-a a play-off-ului Superligii României.
Giuleștenii au obţinut...
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|