Noua achiziţie a Rapidului, Helder da Silva (21), le cere fanilor să nu se aştepte la minuni din partea sa: "Sînt doar un fotbalist serios!"
- Helder, cum e la Rapid?
- Mă simt bine, nu regret că am ajuns aici. Toată lumea de la club, jucători, antrenori, se poartă minunat cu mine şi mă ajută să mă acomodez. Am găsit aici nişte fotbalişti foarte buni. Nu cunosc foarte bine valoarea celorlalte echipe, dar eu cred că ne putem bate la titlu anul acesta.
- Eşti gata să joci titular?
- Nu eu decid asta, ci antrenorul. Mai întîi trebuie să muncesc mult la antrenamente pentru a demonstra că merit să fiu pe teren de la început. Am multe de arătat, dar rapidiştii trebuie să aibă răbdare cu mine. Nu sînt nici Pele, nici Maradona, doar un jucător serios.
"Fotbalul românesc e de calitate"
- Ce ştiai despre fotbalul românesc înainte să vii aici?
- Nu cunoşteam mare lucru despre România. Am jucat în Franţa, la Nancy, şi din ce am văzut în prima etapă cred că nivelul celor două campionate e asemănător. Am urmărit împreună cu Spadacio partida Craiova - Dinamo, două echipe puternice. Prima impresie e că în România e un fotbal bun, de calitate.
- Cum e să fii rezerva lui Dani Alves în "naţionala" Braziliei?
- Am fost o singură dată convocat şi, chiar dacă nu am jucat, sînt mîndru că m-am pregătit lîngă atîţia fotbalişti valoroşi. Eu sînt conştient că e greu să mă impun ca titular la echipa naţională, dar sper ca prin evoluţiile mele la Rapid să demonstrez că am valoare să fiu rechemat la lot.
"Am acceptat să vin la Rapid pentru a progresa ca fotbalist. Dau totul la antrenamente pentru a fi cît mai repede bine pregătit fizic" - Helder da Silva, fundaş Rapid
10.000 de euro pe lună cîştigă Helder în Giuleşti. Brazilianul mai este plătit şi de francezii de la Nancy
Rapidiştii riscă neprogramarea!
Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor i-a dat dreptate lui Nicolae Grigore, care reclamase faptul că giuleştenii nu i-au plătit ultima rată din contract. Alb-vişiniii trebuie să-i achite restanţele actualului mijlocaş al lui FC Braşov în termen de 5 zile, altfel riscă să nu fie programaţi în etapa a treia, cu Poli Timişoara. Rapid riscă şi interzicerea dreptului de a transfera fotbalişti. Suma pe care clubul din Grant i-o datorează fotbalistului de 26 de ani e de 20.000 de euro, adică o treime din salariul pe care-l avea.
Bornescu: "Am şi alte oferte"
Mircea Bornescu e dezamăgit de amînarea pronunţării deciziei în cazul său. Portarul de 29 de ani îşi doreşte ca situaţia lui să se clarifice cît mai repede pentru a reveni pe teren, dar spune că nu ştie încă dacă va semna cu Rapid: "Nu ştiu unde voi juca dacă voi fi declarat liber de contract. Faptul că mă pregătesc la baza Pro Rapid nu înseamnă că o să şi joc la Rapid. Mai am şi alte oferte, şi din România, şi din străinătate". Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor va anunţa decizia sa pe 11 august.
Hizo îl regretă pe Maftei
Antrenorul Viorel Hizo acceptă cu greu despărţirea de Vasile Maftei: "Am un regret imens că l-am pierdut pe Maftei. E un jucător care şi-a făcut datoria faţă de Rapid şi îmi e greu să-l văd la adversari". Antrenorul Rapidului a prefaţat şi întîlnirea cu Unirea Urziceni, care va avea loc sîmbătă, de la ora 21:00: "Jucăm cu echipa campioană, deci vom avea un meci greu. Ialomiţenii au pierdut două partide, dar ambele cu CFR, formaţie pe care eu o văd favorită la titlu. Aşa că nu cred că se poate spune că trec printr-o pasă proastă".