Nae Manea este convins că Unirea nu merita victoria în partida de astăzi, în condiţiile în care trupa din Giuleşti a avut câteva ocazii rarisime de a marca.
"O victorie nemeritată pentru Unirea. La numărul de ocazii pe care l-am avut, nu meritam să pierdem, au scos-o de patru ori din plasă.", a spus Manea la finalul meciului.
Oficialul vişiniilor a înfierat maniera de arbitraj a lui Istvan Kovacs, care a cedat presiunii pe care oficialii ialomiţeni au pus-o. În măsura în care cei de la Unirea vor continua pe aceeaşi linie, Manea consideră că în Liga Campionilor se vor face de râs: "Arbitrajul a fost slab, nu meritam şase cartonaşe, au fost multe faze interpretate aiurea. La Urziceni s-a împământenit presiunea pe arbitri, dacă vor continua aşa în Ligă, nu au nicio şansă, se vor face de râs. Nu e normal ca după doar două etape să existe atâtea probleme de arbitraj"
"Se pare că mereu avem probleme cu ei, dar în meciul de azi meritam un punct!"
Costin Lazăr e dezamăgit de faptul că Rapid nu a reşit să obţină măcar un punct în duelul de azi, de la Urziceni, deşi, în opinia sa, ar fi meritat. Unirea a devenit o adevărată 'bestia nera' pentru giuleşteni şi închizătorul nu îşi explică de ce există un astfel de complex.
"Se pare că avem mereu probleme cu Unirea. Îi felicit pentru victorie, dar nu meritam să pierdem. Nu vreau să comentez arbitrajul, dar eu mi-aş dori să vină arbitrii străini, sunt peste cei de la noi. Numai neşansa a făcut să pierdem printre degete măcar un punct." , a spus Lazăr la gsptv.
În ceea ce priveşte faptul că a fost nevoit să evolueze împotriva fostului căpitan din Grant, Vasile Maftei, mijlocaşul a opiniat: "A fost plăcută reîntâlnirea cu Maftei, dar a fost ciudat să joc împotriva lui. E un jucător care dă totul pe teren şi s-a văzut şi azi."
Hizo: "Am fost peste Urziceni! Unirea nu merita victoria!"
Unirea Urziceni şi-a trecut în palmares prima victorie din acest sezon, însă rezultatul este contestat de rapidişti. Viorel Hizo îl acuză pe arbitrul Istvan Kovacs că a condus meciul în favoarea ialomiţenilor şi spune că victoria elevilor lui Dan Petrescu este nemeritată.
"A fost un circ total, CCA trebuie să analizeze arbitrajul de astăzi, e incredibil ce a făcut acest arbitru. Victoria Unirii a fost nemeritată, Rapidul a fost peste Urziceni. Unele faze similare au fost trate diferit", a spus supărat tehnicianul giuleştean.