Antrenorul echipei FC Argeş, Ionuţ Badea, a declarat că transferul lui Cristian Tănase la Steaua este unul benefic pentru jucător şi îl va ajuta să se menţină la echipa naţională. Datorită transferului lui Dodel în Ghencea, tehnicianul alb – violet este de părere că Tănase îşi va păstra potenţialul maxim pe care l-a arătat în sezonul trecut.
"Din punctul meu de vedere, ca antrenor, este un lucru benefic pentru că probabil el din Liga a II-a el nu ar mai fi ajuns la potenţialul maxim pe care l-a arătat campionatul trecut, potenţial care a culminat cu selecţionarea la echipa naţională şi evoluţiile lui bune acolo. Mă bucur pentru acest transfer. Este foarte bine că s-a realizat. Sper ca în continuare el să meargă în cupele europene cu Steaua, să meargă cu echipa naţională în prelimiarii şi să câştige cât poate de mult.", a declarat Badea.
Tehnicianul argeşean e de părere că Tănase nu este o pierdere foarte mare şi că echipa are destule soluţiipentru a face uitată plecarea lui.
"La ora actuală nu pot spune că este o pierdere foarte mare pentru că sunt şi alţi jucători care vin din spate. Este important pentru ei să înţeleagă că au o şansă şi de ce nu, să calce pe urmele lui Tănase şi mă refer aici la echipa naţională. Sunt jucători cu calităţi care îl pot suplini pe Tănase, gen Cătălin Doman, Adrian Voicu sau Boboacă, jucători care vin tare din spate.", e de părere tehnicianul.
Ionuţ Badea este bucuros că jucătorul i-a ascultat indicaţiile atâta timp cât a fost sub comanda sa, fapt pentru care a avut posibilitatea să joace foarte multe meciuri pentru echipa lui de club.
"FC Argeş este clubul care l-a format pe Tănase. Eu doar am avut privilegiul să lucrez cu un jucător cu calităţile lui. Mă bucur că el a înţeles mai multe lucruri pe care i le-am cerut şi pe care i le-am explicat. Probabil şi din acest motiv a reuşit să joace atâtea meciuri pentru echipa lui de club.", a mai adăugat fostul antrenor al lui Tănase.
În prezent nu mai există nicio ofertă concretă pentru vreun alt jucător de la FC Argeş, astfel că Badea şi-a fixat ca obiectiv promovarea imediată.
"Deocamdată nu există alte oferte. Din ce ştiu eu nu sunt oferte concrete pentru niciun alt jucător. Obiectul echipei FC Argeş rămâne în continuare promovarea în Liga I.", a încheiat Ionuţ Badea.