|
Gigi Becali: Daca Bergodi are curaj sa intinereasca apararea va fi cel mai mare antrenor
Finanţatorul Stelei l-a elogiat pe antrenorul Cristiano Bergodi după meciul cu CFR Cluj, dar îi cere acestuia să întinerească apărarea, compartiment despre care spune că este în prezent cel mai problematic.
Cu toate că a observat probleme în compartimentul defensiv, Becali nu crede că acestea sunt cauzate de plecarea lui Dorin Goian. "Noi jucăm bine, dăm gol, iar până acum aveam probleme în atac. Acum avem probleme în apărare. Nu se simte absenţa lui Goian, foarte bine că a plecat. Trebuie viteză şi în apărare. Primul gol a fost un cadou făcut de Ghionea şi Szekely. Nu se poate în halul ăsta. Szekely s-a jucat acolo cu mingea, iar lui Ghionea i-a fost frică să-l atace pe Kone. Nu se poate ca un jucător cu experienţă să fie depăşit aşa. Dacă Bergodi mai are încă puţin curaj şi întinereşte şi apărarea, va fi cel mai mare antrenor", a spus Becali, la GSP TV.
Becali l-a felicitat pe Bergodi pentru felul în care a alcătuit echipa, dar şi pentru inspiraţia de care a dat dovadă prin schimbările făcute, dintre care una, introducerea lui Kapetanos, a adus Stelei un punct în meciul cu CFR.
"Am ştiut tot timpul că revenim, că mingea a fost tot timpul la noi. Ei doar au sclipit, s-a văzut că trăgeau de timp pe final. Noi jucăm din trei în trei zile, venim după oboseală şi jucăm cu CFR-ul, care vine după o săptămînă de odihnă. Am dominat fizic şi tehnic şi din toate punctele de vedere. CFR este, totuşi, o echipă puternică, cu care am făcut egal şi suntem la egalitate de puncte. Pe final nici nu mai voiam să se întâmple nimic, doar să se termine", a adăugat finanţatorul stelist.
Taguri:
Gigi Becali
Cristiano Bergodi
Steaau Bucuresti
Liga 1
CFR Cluj
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
Fotbal Club FCSB a a terminat la egalitate, scor 0-0, cu TSG 1899 Hoffenheim, în deplasare, în etapa a 6-a din faza Europa League. După această nouă remiză albă, "roș-albaștrii"...
Fotbal Club FCSB a obținut un punct foarte important în Europa League, remizând 0-0 cu TSG 1899 Hoffenheim pe terenul adversar. Meciul, disputat joi seara pe "PreZero...
Fotbal Club FCSB e noul lider al Superligii României, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală,...
Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept "Eroul de la Sevilla", a decedat la vârsta de 65 de ani, a anunţat fostul fotbalist Marcel Puşcaş,...
Campioana României Fotbal Club FCSB a încheiat la egalitate joi seara, pe Arena Naţională, scor 0-0, cu Olympiakos Pireu, în Europa League. Iată declarațiile...
FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a cincea a competiţiei de fotbal Europa...
Fotbal Club FCSB a obținut o victorie clară în fața celor de la Unirea Slobozia, impunându-se cu scorul de 3-0 pe Arena Națională din Capitală. Meciul, care a făcut parte...
Fotbal Club FCSB a câștigat cu scorul de 2-0 meciul cu FC Midtjylland, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a patra a din Europa League....
Fotbal Club FCSBşi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii României. La acest derby, care...
FCSB a fost învinsă fără drept de apel de Glasgow Rangers, cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe stadionul "Ibrox Park" din Glasgow, în etapa a 3-a din...
Fotbal Club FCSB a învins-o cu scorul de 3-2 pe Gloria Buzău, duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii României.
...
|
|
|
S-au nascut azi
Agustin Delgado
Ecuador
50 ani
Anthony Wolfe
Trinidad Tobago
41 ani
Balázs Dzsudzsák
Ungaria
38 ani
Cătălin Tofan
România
55 ani
Ciprian Toporan
România
46 ani
Cristian Poiană
România
36 ani
Dan Roman
România
39 ani
Dumitru Hotoboc
România
46 ani
Filip Popescu
România
47 ani
FK UFA
Rusia
14 ani
Gabriel Apetrei
România
43 ani
Gabriel Popescu
România
51 ani
Gheorghe Stoianov
România
46 ani
Jaap van Duijn
Olanda
34 ani
Jaime Ordiales
Mexic
61 ani
Kenny Miller
Scoția
45 ani
Koikili
Spania
44 ani
Mario Santana
Argentina
43 ani
Mohammed Sarr
Senegal
41 ani
Serginho Chulapa
Brazilia
71 ani
Silviu Păuna
România
37 ani
Valentin Apostol
România
40 ani
Vasilică Mihovici
România
44 ani
|
|
|